Festival de jocuri video la Palatul Parlamentului. Gamerii experți români vor da spectacol
- David Marinescu
- 10 octombrie 2024, 16:47
În zilele de 12 și 13 octombrie, Palatul Bucharest Gaming Week găzduiește zeci de competiții de jocuri video. Vor concura cei mai cunoscuți experți în domeniu. Ediția online a adunat 400.000 de vizitatori.
Festival de jocuri video
Peste 15.000 de fani ai jocurilor video îi vor întâlni pe cei mai cunoscuţi gameri români şi vor putea concura alături de aceştia pentru sute de premii, în weekend, la Palatul Parlamentului, în cadrul Bucharest Gaming Week.
Gamerii vor concura în competiţii de League of legends şi VALORANT într-o arenă special dedicată, vor descoperi hărţi noi de Fortnite şi Minecraft create special pentru eveniment, vor testa noi gadgeturi de gaming şi vor putea experimenta jocuri în VR, precum Overcooked 2, Cook’d Up sau Espionage Express. Participanţii îşi pot dovedi skill-ul în competiţii de Counter-Strike 2, Brawl Stars, Fortnite, Minecraft, Mortal Kombat, EA FC 25, Apex Legends, PUBG Mobile, LEGO Fortnite, Teamfight Tactics şi jocuri de sim racing.
În plus, participanţii îşi vor putea personaliza personajele preferate din Minecraft în spaţii dedicate, vor putea asambla periferice de gaming din piese de construcţie şi vor lua parte la momente de magie.
Gamerii, întâmpinați de roboți
Gamerii vor fi întâmpinaţi la eveniment de militarii Armatei României şi de roboţii mobili.
Participanţii vor putea încerca simulatoarele de zbor şi un bootcamp organizat de cercetaşi, în care îşi vor putea testa capacitatea de efort şi un stand unde vor putea învăţa despre nodurile marinăreşti, dar şi despre tipurile de focuri şi adăposturile folosite de cercetaşii militari.
Sute de mii de vizitatori la ediția online
Bucharest Gaming Week a debutat weekendul trecut cu o ediţie online care a adunat peste 400.000 de vizitatori.
Pe parcursul săptămânii, în Bucureşti au avut loc evenimente conexe care au pus accentul pe întregul univers al jocurilor video, de la ceea ce presupune dezvoltarea jocurilor şi până la proiecţii de filme inspirate din gaming.
„Este cel mai mare Bucharest Gaming Week de până acum. Festivalul a crescut de la an la an nu numai din punct de vedere al conţinutului şi al spaţiului pe care se desfăşoară, dar şi al numărului participanţilor, anul acesta aşteptându-ne să ne depăşim recordul de anul trecut”, a spus a declarat Tudor Dăescu, co-organizator Bucharest Gaming Week, potrivit News.ro.
„Palatul Parlamentului va fi neîncăpător”
La acest eveniment și-au anunțat prezența mai mulți creatori de conținut. Printre aceștia se numără: xSlayder, Ovvy, iRaphahell, iSilent, LucaLuk, Bobospider, IHATEPINK, Jaxi, Mădălin, Paul2M, Sinner, Sky, Karinul, Adrii von B, Reddysh, Sandra EL, Gannicus, S1KE, ZaSami şi mulţi alţii.
„În viitor, Palatul Parlamentului va deveni neîncăpător pentru iubitorii de jocuri video.
Ne bucură foarte mult prezenţa Armatei României şi a Poliţiei şi dorinţa acestor instituţii de a comunica cu publicul de gaming din România.
Cum ne onorează şi faptul că Liga Profesionistă de Fotbal a ales Bucharest Gaming Week pentru a prezenta, în premieră, jucătorii de EA FC 25 afiliaţi cluburilor de fotbal din Superliga”, a mai spus co-organizatorul
Evenimentul are loc sâmbătă şi duminică, 12 şi 13 octombrie, de la ora 10:00. Intrarea în Palatul Parlamentului se face din Piaţa Constituţiei.
Biletele pentru Bucharest Gaming Week pot fi achiziţionate pe pagina iabilet.ro şi direct de la faţa locului. Mai multe informaţii se găsesc pe www.bucharestgamingweek.ro.