Motivarea hotărârii CCR în cazul Șoșoacă: Derapaje anarhice în spaţiul public

Motivarea hotărârii CCR în cazul Șoșoacă: Derapaje anarhice în spaţiul public

Curtea Constituțională a României (CCR) a publicat motivarea respingerii candidaturii președintelui SOS, Diana Șoșoacă. În document se precizează faptul că îndemnurile la încălcarea ordinii constituţionale ar fi intrat în contradicție cu jurământului pe care acesta l-ar depune în cazul în care ar deveni președinte.

În motivare se arată că "ar fi inadmisibil şi contrar naturii procesului democratic ca ab initio candidatul să nu îndeplinească aceste condiţii şi totuşi să participe la alegeri, iar dacă le va câştiga să depună un jurământ de credinţă formal”.

Curtea Constituţională argumentează prin faptul că  este de notorietate faptul că, prin discursul său constant, "doamna Diana Iovanovici Şoşoacă îndeamnă la schimbarea fundamentelor democratice ale statului şi la încălcarea ordinii constituţionale”, scrie gândul.ro.

Diana Sosoaca

Sursa foto: Răzvan Vălcăneanțu

Derapajele anarhice în spaţiul public

Totodată, CCR afirmă că nu pot fi tolerate manifestările şi derapajele anarhice în spaţiul public. "O astfel de conduită aduce în discuţie problema folosirii instituţiilor şi procedurilor constituţionale în scopul negării în final a exigenţelor, principiilor şi valorilor reglementate constituţional".

Diana Șoșoacă este acuzată că a atacat, prin afirmațiile sale, valorile şi opţiunile fundamentale ale statului, respectiv calitatea de stat membru al UE şi al NATO. "Prin urmare, este evident că respectarea Constituţiei şi apărarea democraţiei – condiţii pentru a candida la funcţia de Preşedinte al României – sunt aspecte străine discursului public promovat de aceasta”, se notează în documentul CCR.

Diana Șoșoacă, reacție vehementă

Diana Șoșoacă a reacționat vehement după publicarea motivării. "„Prin această motivare penibilă, nazistă, stalinistă, aţi facut din mine erou naţional martir! Să înţeleg că veţi aresta şi arunca în puşcărie toti românii care o iubesc şi susţin pe Diana Iovanovici-Şoşoacă?”.

Ea a cerut demisia magistraților care i-au blocat candidatura la președinție: "Judecătorii CCR care au motivat penibil decizia de interdicţie a candidaturii mele sunt inculţi juridic! Demisia, inculţilor! Aţi încălcat art.72 Constituţie, aţi încălcat principiul separării puterilor în stat, aţi invocat delictul de opinie ca pe vremea lui Stalin şi Hitler!"

Revista presei