Sorin Grindeanu, nemulțumit de cum merge treaba la construcția unei Autostrăzi: Am cerut să se mobilizeze mai bine. Foto

Sorin Grindeanu, nemulțumit de cum merge treaba la construcția unei Autostrăzi: Am cerut să se mobilizeze mai bine. FotoSorin Grindeanu. Sursa foto: Facebook

Sorin Grindeanu a verificat stadiul lucrărilor pe loturile 1 și 2 din  Autostrada Ploiești-Buzău (63,25 km), parte a A7. În urma celor constatate, le-a cerut constructorilor să se grăbească lucrările pentru a putea deschide ambele loturi până la sfârșitul lunii noiembrie.

Sorin Grindeanu, nemulțumit de mersul lucrărilor în punctele critice

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a cerut joi constructorilor de pe Loturile 1 şi 2 din Autostrada Ploieşti-Buzău să se mobilizeze mai bine mai ales în punctele critice.

Sorin Grindeanu a fost însoțit de directorul CNAIR, Cristian Pistol unde au verificat stadiul lucrărilor pe Loturile 1 și 2 din Autostrada Ploiești-Buzău (63,25 km), parte a A7.

Ar putea fi o imagine cu 3 persoane şi textSursa foto: Facebook

Ministrul Transporturilor le-am solicitat constructorilor „să se mobilizeze mai bine în punctele critice pasajele de la km 7 și km 38, pentru ambele loturi să poată fi deschise la sfârșitul lunii noiembrie”.

Nodul Dumbrava vrea să fie finalizat tot la sfârșitul lui noiembrie

Sorin Grindeanu le-a mai cerut „să ia toată măsurile pentru ca Nodul Dumbrava să fie finalizat tot la sfârșitul lui noiembrie, astfel încât să putem face conexiunea între Autostrada A3, București-Ploiești, dar și această secțiune a Autostrăzii A7, dintre Dumbrava și Pietroasele”.

De asemenea, a mai precizat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, că „până la finalizarea Lotului 3 - Pietroasele-Municipiul Buzău - al Autostrăzii Ploiești-Buzău descărcarea de pe primele două loturi ale acestei autostrăzi se va face la km 47,8, în formulă provizorie, în DN2 și DN1B.

Ar putea fi o imagine cu 5 persoaneSursa foto: Facebook

Care va termenul limită pentru ofertele construcției Lotului 6

Sorin Grindeanu a mai anunțat că 18 noiembrie 2024 este termenul limită pentru depunerea ofertelor necesare atribuirii contractului pentru construcția Lotului 6 al drumului de mare viteză Craiova-Târgu Jiu.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.Sursa foto: Facebook

Ministrul mai spune că „proiectarea și execuția celor 19,25 km ai acestui lot vor dura cel mult 34 de luni (10 luni proiectare și 24 de luni execuție). 2,55 miliarde de lei (fără TVA, suma maximă) sunt necesare construcției și vor fi asigurate prin Programul Transport (#PT).

Ministrul Grindeanu mai  afirmă că lotul 6 va avea profil de drum expres, care se va desfășura între orașul Târgu Cărbunești și varianta ocolitoare Târgu Jiu, iar pe acest traseu vor fi construite un viaduct de 644 m și două parcări de scurtă durată, a scris Grindeanu pe social media.