Viața la bloc. Faptele care sunt complet interzise prin lege

Viața la bloc. Faptele care sunt complet interzise prin lege Bloc. Sursa foto Pixabay

Dacă te confrunți cu vecini care fac zgomot excesiv este important să știi că legea din România oferă măsuri precise pentru a combate aceste probleme. Viața la bloc poate deveni rapid mai ușoară.

Viața la bloc. Faptele care sunt complet interzise prin lege

Viața  la bloc implică și o serie de fapte care sunt interzise complet și pot fi sancționate de oamenii legii. Cei care perturbă liniștea publică pot fi trași la răspundere conform legislației din România, dar sancțiunile aplicabile variază în funcție de gravitatea situației. Atunci când tulburările au loc în spații publice și sunt însoțite de acte de violență sau amenințări, legea prevede pedepse mai severe, inclusiv închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amenzi semnificative. În plus, nerespectarea orelor de liniște în apartamente poate fi sancționată cu amenzi de până la 1.000 de lei.

Pentru deranjamentele care au loc în afara orelor de liniște, amenzile pot ajunge până la 3.000 de lei.

Repetarea contravențiilor într-un termen de 24 de ore de la constatarea primei încălcări se sancționează în funcție de natura faptelor incriminate, după cum urmează:

Ne puteți urmări și pe Google News
  • amendă de la 500 lei la 1.500 lei sau prestarea a 50-100 de ore de activități în folosul comunității;
  • amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei sau prestarea a 70-120 de ore de activități în folosul comunității;
  • amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei sau prestarea a 100-150 de ore de activități în folosul comunității.
Viața la bloc

Bloc. Sursa foto Pixabay

Cei deranjați pot cere daune

Când amenzile nu sunt suficiente pentru a rezolva problema zgomotului produs de vecini, un pas necesar ar fi să te adresezi instanței de judecată. Poți solicita astfel constatarea faptei civile delictuale și, ulterior, obligarea vecinilor să plătească daune morale pentru perturbarea liniștii. Este esențial să aduni dovezi solide pentru a susține cererea ta.

Pentru a întări cazul tău, este recomandat să consulți un expert extrajudiciar care să înregistreze nivelul zgomotului și să întocmească un raport detaliat. Acest raport va constitui o probă valoroasă în instanță. De asemenea, mărturiile altor persoane afectate și interogatoriul părții acuzate pot fi de mare ajutor pentru a demonstra gravitatea situației.

Înregistrările audio sau video realizate cu telefonul mobil pot reprezenta dovezi importante care să arate impactul zgomotului asupra vieții tale de zi cu zi. Aceste dovezi pot fi folosite pentru a susține că vecinii perturbă liniștea într-un mod semnificativ.

Legea nr. 61/1991 interzice perturbarea liniștii publice în anumite intervale de timp, respectiv între orele 22:00 – 8:00 și 13:00 – 14:00. Zgomotele puternice și larma produse în localuri, locuințe sau alte clădiri destinate locuințelor, inclusiv folosirea intensă a instrumentelor muzicale, sunt interzise pentru a proteja liniștea publică.

Viața la bloc. Ce puteți face dacă sunteți amenințat

Atenție! În cazul în care vecinii gălăgioși vă amenință sau vă agresează fizic, este important să depuneți o plângere penală, conform îndrumărijuridice.eu.

 

Revista presei