Milioane de români, fără card bancar. Nu-și permit să-și facă

Milioane de români, fără card bancar. Nu-și permit să-și facă Card bancar. Sursa foto: Arhiva EVZ

România. Mai mult de patru milioane de români nu dețin un cont sau un card bancar. Printre motivele care stau la baza acestei situații se numără, în special, salariile mici, care nu le permit să plătească și costurile impuse de bănci.

Datele arată că majoritatea celor care nu au un card sunt din mediul rural. Astfel, România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește plățile digitale.

Problema care îi împiedică pe români să aibă un card bancar

37% dintre acești români nu consideră cardul bancar ca fiind util, menționând că au veniturile prea mici pentru a merita să-și facă. De asemenea, 20% spun că iau banii în mână.

„Am avut, dar nu mai am, le-am închis. Pentru că... nu am un salariu atât de mare ca să îmi permit să mi-l pună pe card. Iar patronii nu vor lucrul acesta”, a declarat o femeie care a mărturisit că își primește salariul cash.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dacă la oraș oamenii au banii doar pe card, la sate, aceștia spun că folosesc doar bani cash.

De exemplu, în satul Simionești din județul Bistrița-Năsăud, majoritatea pensionarilor primesc pensiile în numerar direct de la poștaș.

Plățile în numerar

Plăți. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Aceștia afirmă că preferă această modalitate de plată în locul cardurilor, pe care nu sunt familiarizați să le utilizeze și care le par complicate.

De asemenea, aceștia spun că deși își doresc un card bancar, nu ar ști cum să-l folosească oricum.

Profilul românilor care nu vor card

Cea mai mare proporție de români fără conturi curente se regăsește în rândul persoanelor cu nivel scăzut de educație, venituri modeste și vârsta de peste 65 de ani.

Carduri bancare, fraudă

Carduri bancare. Sursa foto: Arhiva EVZ

Ei consideră că nu au bani. În realitate chiar nu au bani, astfel la final de lună să spună că le-au rămas bani în plus. Li se pare că toți banii pe care îi au se duc de cum au luat salariul, pensia și așa mai departe.

Sunt deja antamați, deci nu mai au nevoie să aibă și cont bancar. Un număr mare din români în continuare nu au destul de mulți bani cât să le rămână ceva în plus la finalul lunii”, a spus Andrei Perianu, fondator platformă financiară pentru știrileprotv.ro.

Revista presei