Ianuarie 1999. Bizara ”pace de la Cozia”. După prima mineriadă, din ianuarie 90, ortacii aveau precedentul trasat. La fiecare revendicare, amenințarea cu desciderea în Capitală era un leit-motiv. Cum nu le convenea ceva, la umbra liderului poreclit ”Luceafărul Huilei”, recte Miron Cozma, legiunile de ortaci luau la țintă Capitala. Cam așa s-a petrecut și în 1999. Treaba s-a încheiat cu ”pacea de la Cozia”.

Închiderea minelor, tăiatul în carne vie

Radu Vasile a fost premierul României în timpul CDR, el fiind propus în fruntea Executivului din partea PNȚCD. El este și protagonistul principal al ”păcii de la Cozia”. Totul începe în decembrie 1998.

Anunţul făcut de Guvern pe 16 decembrie 1998, de închidere a minelor de la Dâlja şi Bărbăteni, ca urmare a programului de restructurare a mineritului din Valea Jiului, i-a înfuriat pe mineri.

Două zile mai târziu, Miron Cozma, şeful Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului şi liderul de necontestat al minerilor, a luat decizia declanşării grevei generale.

O platformă cu mai multe revendicări a fost întocmită de sindicaliști. Minerii au cerut renunţarea la închiderea minelor şi mărirea salariilor.

Minerii s-au înfuriat și mai tare când ministrul Industriilor Radu Berceanu şi premierul Radu Vasile au refuzat însă să vină la Petroşani. Ortacii au ameninţat că vor descinde în Capitală, aşa cum mai făcuseră în 1990 şi 1991.

Nimic n-a mers

Au existat mai multe runde de negocieri între sindicalişti şi Comisia de Buget-Finanţe a Senatului, condusă de Viorel Cataramă, toate eşuate.

O confruntare violentă a autorităţilor cu minerii părea inevitabilă. Trupele de jandarmi au blocat Defileul Jiului, pentru a împiedica descinderea minerilor în Bucureşti.

Reprezentanţii minerilor au formulat alte solicitări la 14 ianuarie 1999: au susţinut că nu se mai opun restructurărilor, dar au cerut, în schimb, câte 10.000 de dolari pentru fiecare disponibilizat sau 500 de dolari pensie pe viaţă.

Oastea minerilor

Sub comanda lui Miron Cozma şi a „locotenentului” acestuia, Romeo Beja, ortacii au plecat pe 18 ianuarie 1999, în marş, spre Bucureşti. Cozma făcuse însă o diversiune de proporţii, minţindu-i pe ortaci că 7.000 de muncitori de la Uzinele Tractorul şi Roman din Braşov au ieşit în stradă şi că metroul din Bucureşti le vor oferi sprijin, odată ajunşi în Capitală

Pe 20 ianuarie, prim-ministrul Radu Vasile l-a contactat telefonic pe Cozma în speranța unei negocieri, însă s-a ales cu un refuz. Minerii ajunseseră deja la Costești, după ce localnicii din Horezu și comunele limitrofe fac front comun cu minerii din Valea Jiului. Se adunaseră vreo 25.000 de oameni.

Costești, bătălie epică

Bătălia a avut loc în data de 21 ianuarie, la amiază. Ploaia de pietre și bolovani, forțarea barajului format din stabilopozi, disperarea, i-a făcut pe mineri să umilească trupele generalului Lupu, slab dirijate de generalii ascun și în birouri.

Minerii au prins curaj, mai ales când au aflat că ministrul de Interne, Gavril Dejeu, a fost demis. Degeaba au dat jandarmii cu gaze iritante și gloanțe de manevră. Minerii erau determinați și organizați să ajungă la București. În jurul orei 16:30, victorie totală a protestatarilor, ortaci și țărani localnici, care purtau mândri trofeele, căști albe de protecție, scuturi și bastoane.

Bizara „Pace de la Cozia”

În fine, Radu Vasile a acceptat să negocieze cu Miron Cozma la mânăstirea Cozia. Asta în prezența mai multor înalte fețe bisericești. Premierul Radu Vasile s-a prezentat joi, 22 ianuarie, însoțit de ministrul Economiei, Nicolae Stăiculescu și ministrul Finanțelor, Decebal Traian Remeș. A fost prezent și Ioan Selejan. El era episcopul Harghitei și Covasnei, un apropiat al lui Cozma, precum și părintele stareț al mănăstirii Cozia. De partea cealaltă, 12 lideri sindicali. Se căuta... pacea.

După îndelungi negocieri, s-a semnat un acord prin care guvernul se angaja să nu întreprindă acțiuni în justiție sau pe cale administrativă împotriva minerilor prezenți la acest marș. De și s-a stipulat în acord, nimeni nu l-a respectat pentru că după aplanarea conflictului s-a constituit o comisie de anchetă care a stabilit că acțiunea minerilor a fost gândită pentru subminarea puterii de stat.

Ce spuneau personajele principale după ce s-a semnat Pacea de la Cozia

Radu Vasile: ”Am pătruns în mulţimea aceea de civili. Căci Cozma îşi respectase cuvântul, nici un miner nefiind acolo. Am pătruns aşadar în mulţime cu grupul de ofiţeri S.P.P. alături de mine. Și împreună cu cei doi profesori de arte marţiale. Din rândurile mulţimii de chipuri necunoscute nu s-a auzit însă nici o huiduială şi nici un strigăt de dispret [...] La Cozia, totul s-a spus acolo, în sala aceea, în prezenta episcopilor loan si Gherasim, în vreme ce pe lângã noi treceau călugări aducând una sau alta. Iar la masa învecinatã Remeș și Stănculescu se războiau în cifre cu liderii minerilor. Episcopul Gherasim era un bătrânel simpatic şi vesel, care permanent a fost de acord cu... minerii. Ulterior, mass-media a răspândit la rândul ei ideea că la Cozia a existat o înţelegere secretă între mine şi Cozma. Înţelegere pe care eu am încălcat-o!"

”Cred că acel moment a fost un moment de cotitură pentru România. Pentru că se putea ajunge în situația respectivă chiar într-un război civil”, spunea și Miron Cozma ani mai târziu. A fost pace...