Tensiunile interne erodează Vaticanul. Cine poate fi următorul papă

Tensiunile interne erodează Vaticanul. Cine poate fi următorul papă Vatican. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Papa Francisc nu este atât de liberal pe cât pretind oponenții săi conservatori și nici atât de conservator pe cât sugerează oponenții săi liberali. Din cauza stării de sănătate în scădere a Papei și a vârstei înaintate, lupta pentru găsirea unui succesor a început la Vatican.

În urmă cu puțin peste o săptămână, în mesajul său adresat persoanelor în vârstă şi bunicilor, Papa Francisc a spus: „Dumnezeu nu își abandonează niciodată copiii, niciodată. Nici atunci când vârsta noastră avansează și puterea noastră scade, când părul nostru devine gri și rolul nostru în societate se diminuează, când viața noastră devine din ce în ce mai puțin productivă și riscăm să părem inutili".

Papa în vârstă de 87 de ani, care a domnit timp de unsprezece ani, a reflectat înduioșător asupra abilităților slăbite care vin odată cu bătrânețea. După toate acestea este greu să nu te gândeşti că în mesaj se referea parțial la el însuși. Se pune întrebarea: cine va fi succesorul său în fruntea Sfântului Scaun și cât de bine va reuși următorul papă să atenueze tensiunile tot mai mari din cadrul Bisericii Catolice.

Papa Francisc nu s-a gândit niciodată în mod serios să demisioneze

Deși nu este în cea mai bună stare de sănătate, Papa Francisc a scris în cartea de memorii "Viața - Istoria mea în istorie", publicată la începutul anului, că nu urmează exemplul Papei Benedict al XVI-lea și nu s-a gândit niciodată să-și dea demisia. Totuși, a menţionat că la începutul domniei sale a semnat o declarație în care afirmă că va demisiona dacă nu își va putea îndeplini atribuțiile din cauza stării de sănătate.

Ne puteți urmări și pe Google News
Papa Francisc

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Observatorii Vaticanului spun că este doar o chestiune de timp până când un conclav de cardinali se va reuni în Capela Sixtină pentru a alege următorul papă. Conclavul este unul dintre cele mai puternice organisme electorale din lume, în prezent sunt 236 de cardinali, dar doar 125 sunt mai tineri de 80 de ani, astfel că ei au dreptul să voteze următorul papă.

În ultimul său Anuar papal, Vaticanul estimează că numărul catolicilor din întreaga lume va fi de aproape 1,4 miliarde până în 2022.

Site-ul Vaticanului este plin de detalii interesante despre Colegiul Cardinalilor. Din tabelul defalcat pe regiuni geografice rezultă că Europa va oferi 51 de cardinali cu drept de vot (aproximativ 40% din toți cardinalii), Asia 21, America Centrală și de Sud 18, Africa 17 și America de Nord 15 cardinali cu drept de vot.

Desigur, ar fi înșelător de a sugera că cardinalii vor vota în blocuri continentale. Cu toate acestea, aceste cifre reflectă declinul treptat al catolicismului organizat în centrele istorice europene ale Bisericii, precum și creșterea influenței unor țări africane, asiatice și latino-americane în care Biserica prosperă.

Francisc, născut în Argentina, este primul papă non-european de la Papa Grigore al III-lea, născut în Siria, care a domnit în secolul al VIII-lea. El a făcut multe pentru a modela alegerea următorului conclav numind nu mai puțin de 92 de cardinali din cei 125 de cardinali cu drept de vot. Însă acest lucru nu asigură faptul că următorul papă nu va fi european sau faptul că va avea o abordare teologică similară cu Francisc. Într-un articol din noiembrie anul trecut, expertul în problemele Vaticanului, John Thavis, explică bine cum funcționează procesul electoral.

Este bine cunoscut că dinamica conclavelor papale este dificil de prezis, scrie expertul în articolul său, menţionând: Conclavele sunt de obicei învăluite în secret: cardinalii depun un jurământ, conform căruia nu vor dezvălui considerentele și calculele din spatele alegerilor lor. Într-o altă publicație din acest an, în cartea despre Papa Benedict al XVI-lea, în cartea sa intitulată: "Succesorul: Amintirile mele despre Benedict al XVI-lea", Francisc a dezvăluit câteva dintre momentele care au avut loc cu ușile închise la conclavele din 2005 și 2013.

Din spatele culiselor

La primul conclav al celor doi, în 2005, după decesul Papei Ioan Paul al II-lea, născut în Polonia, decizia i-a revenit în cele din urmă cardinalului german Joseph Ratzinger - devenind mai târziu Benedict al XVI-lea. Însă această decizie a fost precedată de manevre de tehnici de putere destul de complicate. Francisc relatează că, deși era încă cardinalul Jorge Mario Bergoglio, a câștigat sprijinul a 40 din cei 115 cardinali la al treilea vot al conclavului, dar nu pentru că el ar fi candidat la papalitate, ci pentru că un grup de cardinali a vrut să împiedice alegerea lui Ratzinger.

Ideea a fost de a distruge șansele lui Ratzinger și a devia voturile pro-Bergoglio către un al treilea candidat care nu era italian. Cu toate acestea, Francisc a pus capăt tuturor, spunându-le celorlalți cardinali că nu cooperează cu tabăra anti-Ratzinger. Papa Benedict de mai târziu a fost ales în mod corespunzător la cel de-al patrulea scrutin.

Lista favoriţilor

Aşadar, cine ar putea fi cei cu şanse sau, așa cum spun italienii, "papabili" (eligibili)? În articolul său din revista romano-catolică "Catholic Herald", comentatorul experimentat Jr. John L Allen spune că ar trebui să acordăm atenţie, de exemplu, cardinalului Fridolin Ambongo Besungu, arhiepiscop de Kinshasa, în vârstă de 64 de ani. Ambongo a condus opoziția episcopilor africani față de Fiducia Supplicans, un document al Vaticanului care le-a permis preoților să binecuvânteze relațiile între persoane de același sex. Deși acest lucru a creat antagonism între el și cardinalii europeni cu mentalitate liberală, Ambongo nu este de fapt un rebel, nici măcar unul nemulțumit, precum regretatul cardinal australian George Pell. După moartea lui Pell, anul trecut, s-a dezvăluit că el a fost autorul însemnării publicate sub pseudonim, în care a numit conducerea lui Francisc drept un dezastru.

Potrivit lui Allen, un alt papabili este cardinalul Pietro Parolin, în vârstă de 69 de ani, secretar de stat al Vaticanului, respectiv cel mai înalt diplomat. El este italian, ceea ce nu este sigur că va fi în avantajul său (din 1978 nu a fost un papă italian în fruntea Vaticanului), dar Allen spune că argumentul pentru el a fost întotdeauna că poate transmite esența papalității lui Francisc, fără stilul lui pasional, uneori, a lui Francisc.

În final, potrivit lui Allen, are şanse - deşi din ce în ce mai puţin - şi cardinalul argentinian Victor Manuel Fernández, care impune ortodoxia teologică în calitate de șef al Congregației pentru Doctrina Credinței. Însă, Fernández poate întâmpina dificultăți la conclav, poate fi urmărit de trecutul său, deoarece ca tânăr preot a scris o carte în care a descris o întâlnire erotică imaginară cu Isus în Galileea.

Dispute lumeşti într-un cadru bisericesc

Indiferent cine va fi succesorul lui Francisc, îl aşteaptă o sarcină foarte grea. În multe privințe, cea mai dificilă problemă de rezolvat - de fapt, probabil că nici nu există o soluție - este aceea că de la domnia lui Ioan Paul al II-lea conflictele dintre progresiști ​​și conservatori din Biserica Catolică reflectă disputele similare care au loc în politica seculară a Statelor Unite, a democrațiilor europene și a lumii non-occidentale şi sunt infectaţi de acestea. Potrivit expertului Financial Times, Francisc a navigat în aceste furtuni cu un succes mixt.

În cartea sa din 2020, intitulată "Să visăm împreună: Calea spre un viitor mai bun", Francisc a condamnat diversele tipuri de populism, în mod implicit pe cele de dreapta, care denaturează sensul cuvântului "popor", legându-l de ideologii care se concentrează pe dușmanii interni și externi imaginari. În același timp, a fost la fel de critic şi la adresa liberalismului de stânga: l-a numit o viziune asupra lumii care exaltă și sprijină individul atomizat, lăsând puțin loc fraternității și solidarității.

Pe scurt: Francisc nu este atât de liberal pe cât pretind oponenții săi conservatori și nici nu este atât de conservator pe cât sugerează oponenții săi liberali.

În pofida acestu fapt, unele dintre acțiunile sale arată clar nerăbdarea lui față de forțele conservatoare. De exemplu, în ianuarie 2021, a schimbat legile bisericii pentru a le permite femeilor să ofere împărtășania și să slujească la altar - deși nu pot fi hirotonite, în continuare, preoți. Șase luni mai târziu, el i-a înfuriat pe tradiționaliști prin reîntroducerea restricțiilor privind celebrarea Liturghiilor latine, pe care Benedict, mai conservator, le-a eliminat în 2007.

Francisc a actualizat, de asemenea, într-un mod diferit, mai puțin care atrage atenția, ideile și practicile bisericii. În martie anul trecut, Vaticanul a respins așa-numita "doctrină a descoperirii" prevăzută în decretele papale din secolul al XV-lea, folosite pentru a justifica colonizarea europeană. În urmă cu câteva luni, Vaticanul a emis noi reguli prin care episcopii sunt privaţi de competenţa lor de a recunoaște valabilitatea fenomenelor supranaturale, cum ar fi aparițiile Fecioarei Maria.

Cu alte cuvinte, la următorul conclav - chiar dacă va avea loc cu ușile închise - vor fi decise cel puţin lucruri incitante și importante, deși cu consecințe mai puțin evidente, decât, să zicem, alegerile prezidențiale americane care au loc în fața culisei, scrie vg.hu.

Revista presei