Dosarul „SNSPA” Pe unii atât îi duce capul: Vinovată este victima!

Dosarul „SNSPA” Pe unii atât îi duce capul: Vinovată este victima!Sursa foto: EVZ

Profesorii SNSPA, Bulai și Pieleanu, dar nu doar ei, mai sunt, își alegeau victimele din rândul studentelor cele cele mai vulnerabile, pe care le timorau în prealabil. După, alternau lauda cu amenințarea. Erau țintite fete din provincie, timide, timorate de metropolă și de anvergura publică a animalelor, cu predilecție copile lipsite de apărare, fără tați și singure, fără un iubit.

Două dintre fete au apelat la mine, adică la jurnalist. Le-am invitat la discuție cu părinții, ambele au venit doar cu mamele, pentru că erau crescute de mame singure. Când au auzit că îmi trebuie probe, măcar o declarație dată în prezența mamei, ambele fete au fost întoarse din hotărârea de a-și căuta dreptatea de către mame.
Într-unul din cazuri, fata s-a făcut că uită la mine copia w-app-urilor schimbate cu unul dintre animale. Am filele printate și acum, așezate pe un colț al biroului. Nu am putut publica nimic, pentru că erau copii și nu mai aveam susținerea juridică a suportului original.
Numitorul comun al celor două cazuri a fost că ambele copile erau timide, speriate, neumblate în lume, cum se zice la mine, în Oltenia, cu două mame modeste, speriate și ele de ceea ce pot păți fetele lor, dacă eu scriu fără să le asigur anonimatul absolut.
Am încercat să le îndrum către parchet, le-am și propus să le însoțesc acolo, la un procuror prieten. Fetele ar fi vrut, mamele nu le-au lăsat. Una dintre mame chiar s-a supărat me mine, că nu am găsit o soluție ca fiica ei să-și găsească dreptatea, fără să se afla cine este.
Dacă știau cei din conducerea SNSPA și restul cadrelor didactice? Sigur că știau, era unul dintre subiectele favorite de bârfă, dar doar atât. De ce nu au făcut nimic? Pe de o parte din nemernicie, pe de alta, de frică, știau că cei doi o ard cu SRI, mai precis cu Gruparea „Coldea”.

Un al treilea caz cunoscut de mine personal, nu din auzite, o doctoriță, medic-rezident, terorizată prin hărțuire sexuală ca la carte de șeful specialității, chiar picată la examenul de specialitate pe chestie de refuz, a fost oprită din orice demers de mama ei, medic și ea, ca să nu fie făcută de râs. Mama, nu fiica. Și ele, tot singure, fără tată, respectiv soț. Cazul mi-a fost trimis de un prieten, fost coleg din presă, profesor universitar la ASE.