Atac cibernetic asupra Disney. Hackerii acuză compania de încălcarea drepturilor artiștilor

Atac cibernetic asupra Disney. Hackerii acuză compania de încălcarea drepturilor artiștilor Disney. Sursă foto: Facebook

Disney a confirmat că investighează o aparentă scurgere de mesaje interne de către un grup de hackeri. Aceștia au pretins că atacul cibernetic a fost o pedeapsă pentru companie, din dorința de a  „proteja drepturile artiștilor”.

Grupul, Nullbulge, a declarat că a obținut acces la mii de mesaje ale angajaților Disney. De asemenea, a descărcat „fiecare fișier posibil”.

Nu este clar cât de sensibile din punct de vedere comercial sunt informațiile pentru gigantul media și al parcurilor tematice. Totuși,  se pare că acestea includ mesaje despre proiectele viitoare la care lucrează firma. „Disney investighează această problemă”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei pentru BBC într-un e-mail.

Atac cibernetic asupra Disney

Site-ul web al Nullbulge spune că grupul vizează pe oricine consideră că dăunează industriei creative prin utilizarea conținutului generat de inteligența artificială (AI). Hackerii descris folosirea AI ca fiind un „furt”. BBC a luat legătura cu hackerii, care pretind că se află în Rusia. Aceștia spun că au intrat în sistemul intern de mesagerie Slack al Disney prin intermediul unui insider.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dar când li s-a cerut o mostră din datele furate pentru a verifica autenticitatea acestora, hackerii nu au răspuns. Ceea ce înseamnă că BBC nu a putut să evalueze independent dacă uriașa cantitate de date este autentică. „Disney a fost ținta noastră din cauza modului în care gestionează contractele cu artiștii, a abordării sale față de inteligența artificială și a desconsiderării sale destul de flagrante față de consumator”, au susținut hackerii.

Aceștia au declarat că au publicat datele deoarece nu se așteptau ca Disney să le îndeplinească cererile de a nu mai utiliza inteligența artificială. Este neobișnuit ca hackerii să pretindă că sunt „activiști” cu un program etic. Majoritatea infractorilor cibernetici, inclusiv cei din Rusia, urmăresc să facă bani prin șantajarea victimelor.

Răspândirea inteligenței artificiale

Scurgerea a fost raportată pentru prima dată în presa de jocuri și apoi preluată de Wall Street Journal. Publicația a declarat că unele dintre materiale se refereau la campanii publicitare și candidați la interviuri. Unele date fiind chiar din 2019. Există o îngrijorare crescândă în rândul interpreților, artiștilor și al altor creativi. Aceasta se referă la răspândirea rapidă a AI generativă care le va submina mijloacele de subzistență și va afecta mediul creativ.

Inteligența artificială generativă este antrenată pe baza unor mari cantități de material existent - inclusiv texte, imagini, muzică și videoclipuri. Aceasta este apoi capabilă să producă noi lucrări de un standard care poate fi greu de distins de materialul generat de om.

Încălcarea drepturilor de autor

Unii artiști și autori au susținut că firmele de inteligență artificială au încălcat drepturile de autor. Aceștia au utilizat  lucrări originale pentru a antrena aceste instrumente de inteligență artificială. Nullbulge se descrie ca fiind „un grup activist de hackeri care protejează drepturile artiștilor și asigură o compensație echitabilă pentru munca lor”.

„Hack-urile noastre nu sunt cele din răutate, ci pentru a-i pedepsi pe cei prinși furând. Vom lucra neobosit pentru a dezvolta și implementa soluții. Acestea ar urma să protejeze drepturile și mijloacele de trai ale artiștilor în era digitală”, se arată pe site-ul său.

Activitățile companiei Walt Disney variază de la producția de filme și serviciile de streaming Disney+ și Hulu, la jocuri video și parcuri tematice răspândite în întreaga lume. Aceasta deține francizele de mare succes Marvel și Star Wars, conform BBC .

Revista presei