Războaiele întârzie vaccinarea copiilor

Războaiele întârzie vaccinarea copiilor

Conflictele tot mai numeroase din întreaga lume au întârziat vaccinarea copiilor, scrie publicația bulgară Mediapool.

Vaccinarea copiilor, întârziată de războaie

Numărul copiilor din întreaga lume care au fost lăsați în afara campaniilor de vaccinare împotriva bolilor precum difteria, tetanosul și tusea convulsivă este în creștere, de anul trecut. Motivul este legat de faptul că numărul tot mai mare de conflicte din întreaga lume împiedică furnizarea vaccinurilor salvatoare, a declarat, recent, Organizația Națiunilor Unite (ONU), citată de Reuters.

Aproximativ 14,5 milioane de copii nu au fost vaccinați în 2023, față de 13,9 milioane cu un an mai devreme, potrivit estimărilor ONU. Cu toate acestea, numărul este mai mic decât în ​​timpul pandemiei de COVID-19, când aproximativ 18 milioane de copii nu au fost vaccinați.

ONU a mai arătat că alți 6,5 milioane de copii nu au primit mai mult de o doză, ceea ce înseamnă că nu au fost pe deplin protejați. Estimările se bazează pe câți copii au primit fie prima doză, fie toate cele trei doze ale vaccinului împotriva difteriei, tetanosului și tusei convulsive.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sudan, campioană la copii nevaccinați

Un total de 84% dintre sugarii din întreaga lume au primit setul complet de imunizare anul trecut, ceea ce este sub nivelul necesar pentru prevenirea epidemiilor. În mod special, țările distruse de război au înregistrat o creștere semnificativă a numărului de copii care nu au fost imunizați în 2023.

Cel mai mare declin al acoperirii vaccinării la nivel mondial a fost raportat în Sudan, care a fost devastat de un război civil de 15 luni. Rata de acoperire acolo a scăzut la 57% în 2023, de la 75% în 2022. Aceasta înseamnă că aproape 701.000 de copii din Sudan nu au fost vaccinați deloc împotriva bolilor mortale precum rujeola și difteria.

Vaccin

Vaccin / Sursa foto: Dreamstime.com

Numărul copiilor care nu au reușit să fie imunizați în teritoriile palestiniene ocupate a crescut la 17.000 în cele nouă luni ale anului trecut, pe baza datelor disponibile până în septembrie, de la 1.000 în 2021.

Unde e cel mai întârziată vaccinarea

Sudan, Yemen și Afganistan sunt state nou intrate pe lista celor 20 de țări cu cei mai mulți copii nevaccinați în 2023. Mai mult de jumătate dintre copiii nevaccinați din întreaga lume trăiesc în țări afectate de conflicte sau în medii vulnerabile, deși aceste națiuni reprezintă doar 28% din numărul global de nașteri, conform datelor UNICEF.

Există, de asemenea, câteva puncte pozitive în raportul ONU. De exemplu, în regiunea africană au existat mai puţin cu circa 600.000 de copii nevaccinați în 2023 decât în ​​2022, iar acoperirea vaccinului pentru papilomavirus uman, care protejează împotriva cancerului de col uterin, s-a îmbunătățit, de asemenea, la scară globală. Ucraina înregistează o îmbunătăţirea a situaţiei, în pofida războiului cu Rusia.

(Traducerea: Mirela Petrescu,  RADOR RADIO ROMÂNIA)