Misterioșii ani 1984-1985 în ecuația puterii de la București. Cum au încercat românii debarcarea lui Ceaușescu și cine l-a salvat atunci pe dictatorul român?

Devenise clar în rândul elitei comuniste de la București (sau nomenklaturii dacă preferați termenul, deși eu nu-l prefer, date fiind explicațiil de mai jos) că Europa de Est se schimba. Moartea lui Brejnev în 1982 găsise elita de la Moscova în imposibilitatea de a găsi un succesor care să nu vină dintr-o poziție de forță. Așa se face că atunci, în toamna lui 1982, PCUS și URSS au fost conduse de un fost șef al KGB, Yuri Andropov. Acesta a condus un an și patru luni, fiind înlocuit de „cadristul-șef” al PCUS Constantin Cernenko, în 1984. Avea însă și el să moară destul de repede după puțin peste un an în primăvara lui 1985.

București: Patilineț, Iliescu, Militaru, Ioniță se organizează

La București, nu puteam vorbi de o dizidență reală contra lui Ceaușescu. Există dovezi certe că până în 1983, cel puțin, de teama ca nu cumva sovieticii să intervină în România dacă ar fi fost schimbat Ceaușescu din interior, americanii l-au menținut pe dictatorul român. Succesorii lui Brejnev vor face reforme nesemnificative (nici timp nu au avut, URSS a schimbat doi lideri în trei ani) iar România fără Ceaușescu ar fi fost un „câmp tactic” pentru ei.

Ion Iliescu, Nicolae Militaru erau dizidenți într-un fel. Alături de Silviu Brucan, marginalizat și el au încercat să atragă oameni care aveau o oarecare putere de decizie și se bucurau de respect. Comandorul Nicolae Radu (14 septembrie 1929, Țărățel-Hunedoara - 2002, probabil București) va afirma la începutul anilor 90 când au avut loc anchete în Parlament în Dosarul Revoluției, că aceste personalități exilate din cercul puterii de Ceaușescu au încercat să se apropie de cadre didactice universitare, militari de carieră și diplomați.

Astfel, în scenă ar fi intrat, potrivit acestuia, Virgil Măgureanu, profesor la Ștefan Gheorghiu, școala politică superioară de cadre a PCR, generalul Ion Ioniță, trecut în rezervă în 1982, dar care fusese Ministrul Apărării până în 1976 și vicepremier până în 1982 și Vasile Patilineț, din 1980, ambasador extraordinar și ministru plenipotențiar al României în Turcia.

București: Vasile Patilineț și Ion Ioniță doreau doar schimbarea lui Ceaușescu

Vasile Patilineț era omul care îl ajutase pe Ceaușescu încă din 1965 să reorganizeze Armata, Securitatea, Administrația, fiind șeful secției speciale a PCR pentru acesst scop. Avea relațiile cele mai bune cu sovieticii și americanii prin prisma prezenței sale la Ankara. Ankara a fost ca și Viena o placă turnantă a spionajului mondial în Războiul Rece, Ankara având acest rol și în anii celui de Al Doilea Război Mondial. Acolo NKVD, OSS, SOE, precursoarele KGB, CIA și MI6  au acționat tatomându-se reciproc, aliindu-se tactic pentru a zdrobi nazismul, cu ajutorul lui Wilhelm Canaris, șeful Abwehr, care era anti-Hitler.

Un ministru cheie al dictatorului

Vasile Patilineț (foto) fusese ministrul cheie al lui Ceaușescu în domenii de top, Mine și Petrol, MInistrul Pădurilor, Industriei Forestiere și Materialelor de Construcții, organizând vizita Sahului Iranului în 1973 la Suceava. Adică, în orice domeniu ar fi fost pus, Patilineț era un fel de umbra lui Ceaușescu.

Era evident că schimbarea lui Ceaușescu trebuia cumva tolerată la Washington și la Moscova, deci numai Vasile Patilineț mai avea autoritatea să facă asta, el, intelectual vorbind, fiind peste Ștefan Andrei, care până în 1985 a fost Ministrul Afacerilor Externe.  Vasile Patilineț și generalul Ioniță, susține comandorul Nicolae Radu, nu ar fi dorit schimbarea regimului comunist ci doar detronarea lui Ceaușescu și revenirea la situația de dinaite de 1978, când România era bine văzută la Washington.

Complotul din 1984 care presupunea debarcarea lui Ceaușescu în lipsă ( acesta efectuând în 15-17 octombrie 1984, o vizită în RFG unde a discutat cu faimosul cancelar Helmuth Kohl) a fost descoperit. Se pare că doar Ion Ioniță a avut inițial de suferit, alături de alți complotiști din eșaloanele inferioare, susținea comandorul Radu, care copilărise la Brad cu Simina Patilineț. soția ambasadorului Vasile Patilineț. S-a scris că soția lui Nicolae Radu era verișoara lui Vasile Patilineț. Complotul a eșuat pentru că Securitatea a fost alertată. Cine a alertat-o, a fost mult timp un mister!

Misterul deconspirării complotului: „Mișa” l-ar fi prevenit pe „nea Nicu”. Mărturii memorialistice

Ion Iliescu, referindu-se la momentul 1984, susținea că Securitatea ar fi aflat de complot de la generalii pe care-i contactase discret generalul Ioniță. Comandorul Radu, în fața comisiilor parlamentare a venit cu destăinurile lui care i-au uimit pe cei din comisii, care, de multe ori nici măcar nu știau ce să întrebe.

Comandorul Nicolae Radu (foto) a spus că Vasile Patilineț a dorit să ia legătura cu Ion Gheorghe Maurer care se retrăsese în 1974, cu un deceniu mai înainte de complotul din 1984, preferând să se bucure de vilă, șofer la scară și pensia destul de bună de demnitar, alături de alte privilegii ca și cum ar fi fost în activitate încă. Nicolae Radu susține că Vasile Patilineț a avut o reacție mai neortodoxă, înjurându-l pe Maurer atunci când acesta a refuzat să se amestece.

Susținea că Mihail Gorbaciov care știa de demersurile lui Patilineț „l-a turnat ”

Maurer și Patilineț nu se înțelegeau de când Patilineț ca Ministru al Pădurilor nu-l punea pe Maurer la vânătoare, în standurile bune, creându-se un incident la o vânătoare unde a participat și Erich Honecker, liderul RDG, Maurer spunând că el va aplauda și va striga Ceaușescu și Poporul! fiindcă standul lui era pe margine, deci niciun mistreț n-ar fi ajuns în raza de acțiune a standului său.

S-a speculat că moartea fiicei sale, Amalia Patilineț în 1972 și a fiului (după alte surse, nepotului)  Doru Vasile Patilineț în 1984 (cadet la Academia de Tehnică Militară) i-ar fi creat resentimente față de Ceaușescu. S-a mai spus că fratele lui Patilineț, Ilie Patilineț ambasador la Sofia (mărturia scriitorului Tiberiu Iovan din Petroșani, translatorul oficial de bulgară al lui Ceaușesccu atunci) ar fi fost rănit  într-un accident auto provocat, în care soția sa a decedat pe loc și fiica sa a fost rănită  (inițial i se spusese că și fiica sa murise, ceea ce i-a provocat ambasadorului de la Sofia un șoc nervos ireversibil)

Același comandor Nicolae Radu susținea că Mihail Gorbaciov (care venise la putere la moartea lui Cernenko în martie 1985) care știa de demersurile lui Patilineț „l-a turnat ” la Ceaușescu. De fapt, Gorbaciov era omul americanilor,era de acord să reformeze regimurile comuniste chiar cu riscul pierderii rolului conducător al partidelor comuniste în Europa de Est. Ori, lui Gorbaciov nu-i trebuia la București nici Ceaușescu, dar nici lideri comuniști care să mențină partidul unic la putere și să limiteze liberalizarea.

Epilog....

Contemporanii consideră că Nicolae Radu a oferit cele mai obiective informații despre eșecul complotului. El a spus că Ioniță și Patilineț n-ar fi cedat niciodată în sensul desființării PCR. De aceea, susținea el în fața parlamentarilor din comisii, Ion Ioniță și Vasile Patilineț au fost sacrificați pe de o parte de Ceaușescu, informat de Gorbaciov, dar pe de altă parte și ceilalți complotiști, scăpați ca prin minune au profitat de asta. Vasile Patilineț a murit în Turcia la 9 octombrie 1986 într-un accident misterios (Nicolae Radu susține că a fost organizat de Securitate) iar Ion Ioniță a murit la 27 iulie 1987, de cancer galopant.

Cât despre Ion Iliescu (foto), Nicolae Militaru (foto), Virgil Măgureanu, Silviu Brucan se știe ce rol au avut peste 4-5 ani în decembrie 1989. Au avut ocazia să contribuie la detronarea și eliminarea lui Ceaușescu, fiind de acord cu ceea ce Ion Ioniță și Vasile Patilineț nu fuseseră de acord. Evident, sub oblăduirea lui Mihail Gorbaciov.

 

Cât despre omul care a spus parlamentarilor ce știa, Comandorul Nicolae Radu (trecut în rezervă în 1984, degradat militar și judecat de Gică Popa, viitorul judecător al lui Ceaușescu, în 1987, pentru luare de mită, arestat temporar, eliberat după un an), acesta ar fi murit prin 2002, conform lui Savian Chiricescu, alături de care Nicolae Radu a mai încercat în august 1988, alături de Nicolae Militaru și alții să îl răstoarne pe Ceaușescu, fără succes însă și de această dată. La un an și câteva luni după, foștii colegi ai lui Nicolae Radu din complotul din 1984 care rămăseseră neatinși de Securitate, au reușit...