Șeful Interpol Moldova, Viorel Țentiu, în arest preventiv

Șeful Interpol Moldova, Viorel Țentiu, în arest preventiv Viorel Țentiu / Sursa foto: Interpol Moldova

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat, joi, o decizie prin care Șeful Biroului Interpol Moldova, Viorel Țentiu, va fi transferat în arest preventiv pentru 30 de zile. Acesta era, până la această hotărâre, în arest la domiciliu, în dosarul în care este cercetat penal pentru corupție.

Șeful Biroului Interpol va fi transferat în arest preventiv

Curtea de Apel Chișinău, s-a întrunit în ședință, joi, 11 iulie, pentru a examina recursul procurorilor anticorupție privind Încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, din 2 iulie, prin care șeful Biroului Interpol Moldova, Viorel Țentiu, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Curtea de Apel Chișinău, a admis recursul procurorilor.

Ca urmare, șeful Biroului Interpol Moldova va fi transferat în arest preventiv pentru urmăptoarele 30 de zile.

Notificările Roșii, cauza dosarului Interpol în care este acuzat Viorel Țentiu

În dosarul Interpol, instrumentat de Procuratura Anticorupție și Parchetul Național Financiar (PNF) din Franța, este investigată o schemă de corupție a funcționarilor publici din Republica Moldova, prin care cei vizați de așa-numitele Notificări Roșii erau scoși de pe listă. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Este vorba despre listele pe care se află date despre infractorii dați în căutare internațională și faptele săvârșite de aceștia.

Viorel Țentiu este acuzat în acest dosar de luare de mită, pentru împiedicarea publicării de către Interpol a Notificărilor Roșii.

Interpol

Interpol. Sursa foto: Instagram/ Interpol_hq

În baza acestui dosar, procurorii, ofițeri Procuraturii Anticorupție și colegii lor din PNF, asistați de Biroul Federal de Investigații al SUA, au efectuat percheziții la douăsprezece persoane, pe 4 iunie.

Atunci, Vlad Țentiu și încă patru persoane au fost reținute. Acestea din urmă au fost eliberate ulterior, deoarece judecătorii au decis că nu ar exista temei pentru aplicarea măsurii preventive.

Anchetele ce vizează mita în cadrul Interpolului în mai multe țări

Aceste anchete au loc în mai multe țări.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Daniel Vodă, a declarat că, „dacă persoanele au încălcat legea și se fac vinovate de anumite încălcări, acestea trebuie să suporte consecințele legii și să fie pedepsite pentru infracțiunile comise. MAI va coopera strâns pentru a oferi organului de urmărire penală toate detaliile necesare avansării anchetei”.

Cel puţin 20 de infractori din întreaga lume, care erau daţi în urmărire internaţională, au reuşit să-şi şteargă numele din lista Interpolului, potrivit anchetatorilor. Ei au reușit acest lucru cu ajutorul schemei de corupție transfrontsaliere din care făcea parte și șeful Interpol Moldova.

Revista presei