Ministerul Sănătății, prețuri mai mari pentru centrele de transfuzii. Majorările vor fi substanțiale

Ministerul Sănătății, prețuri mai mari pentru centrele de transfuzii. Majorările vor fi substanțiale

România. Ministerul Sănătății a întocmit un proiect de ordin prin care propune ca centrele de transfuzii sanguine să primească prețuri mai mari pentru unitățile de sânge și componente sanguine umane.

Ministerul Sănătății, propunere prețuri mai mari pentru centrele de transfuzii sanguine

Măsura vine în contextul în care a trecut un deceniu de la ultima actualizare a listei de prețuri. Motiv pentru care Ministerul Sănătății propune ca în anumite cazuri, centrele de transfuzii să primească prețuri de până la două ori mai mai mari.

Oridnul de la ministerul Sănătății a venit la propunerea Institutului Național de Transfuzie Sanguină „Prof. Dr. C. T. Nicolau”. Completează ordinul ministerial nr. 1479/2014. Inițiatorii proiectului au motivat că prețurile au fost stabilite ultimile oară în 2014.

„În situaţia în care, începând cu anul 2018, indicele anual al preţurilor de consum a înregistrat un trend crescător, acest lucru are un impact semnificativ la nivelul preţurilor tuturor bunurilor şi serviciilor utilizate în procesul de colectare, procesare, testare, stocare şi distribuţie a sângelui uman şi a componentelor sanguine”, se arată în actul normativ propus de ministerul Sănătății.

Conferința Ministerul Sănătății

Sursa foto: Facebook

Ultima actcualizare a prețurilor a fost în 2014

Lista noilor prețuri a fost actualizată pe baza cheltuielilor de la Centrul de Transfuzie Sanguină al Municipiului București. Cheltuieli care pot fi extrapolate, deoarece procesul de colectare respectiv testare este standardizat.

De exemplu, pentru o unitate de sânge adult (STUA), fără iradiere se plătește în prezent 448,95 lei. Însă după majorarea de 99,5%, noul preț va fi de 895,67 lei. Pentru o unitate pediatrică de sânge total deleucocitat (STUP - DL), fără iradiere, se plătește 184,26 de lei. După majorarea de 95,4% prețul nou va fi de 360 de lei.

mnisterul Sănătății

Conferință la ministerul Sănătății. Sursa foto: Facebook

Ministerul Sănătății propune dublarea prețurilor

O unitate de plasmă proaspătă congelată (PPC) costă în prezent 224,93 de lei, după aplicarea majorării de 70,6% prețul va fi 383,81 de lei. De asemenea, ordinul de ministru mai prevede completarea cu încă cinci produse noi care vor fi prelucrate în Centrul de Transfuzie Sanguină al Municipiului București.