Elena din Deal duce tradițiile gastronomice mai departe! „Asta mă ține în viață!”

Elena din Deal duce tradițiile gastronomice mai departe! „Asta mă ține în viață!”Elena din Deal (sursă foto: arhiva personală)

Nu mulți reușesc să facă ceea ce le place zi de zi, să descopere acel ceva care îi bucură în viață și să împărtășească pe mai departe bucuria și cu cei din jur. Elena Rus, sau Elena din Deal, cum mai este cunoscută, a izbutit însă. Femeia de afaceri care a îndrăznit și a izbândit în multe dintre inițiativele sale.

Afacere apărută în 2021

Elena din Deal deține un punct gastronomic local din 2021, în localitatea Tiha Bârgăului. A fost prima astfel de locație din județul Bistrița-Năsăud și poate fi considerată, pe drept cuvânt, un adevărat pionier în domeniu.

Elen Rus a aflat prima oară drept conceptul de punct gastronomic local în 2019. Pe atunci avea o colaborare cu asociația de producători din zonă pe care îi ajuta cu preparatele culinare pentru evenimente. Directorul asociației, care aprecia foarte mult ceea ce iese din mâinile Elenei, a încurajat-o să deschidă primul punct gastronomic din județ. Dar de la vorbă la faptă s-a dovedit a nu fi deloc ușor. Căci autoritățile nu erau familiarizate cu subiectul. Iar toate autorizațiile necesare au sosit cu o ușoară întârziere. 

La Elena din Deal, bucurie în bucate

„Însă mă bucur că a fost așa. Căci cei care care doresc acum să deschidă un punct gastronomic local în județ nu mai întâmpină aceleași probleme pe care le-am avut eu. Le este mai ușor, și acest lucru nu are decât să mă bucure. Sunt tare încântată că acest concept de punct gastronomic local înflorește frumos în Bistrița-Năsăud”, adaugă antreprenoarea. Iar puterea exemplului a funcționat. În județ au mai apărut încă 16 astfel de puncte gastronomice locale și alte câteva sunt în proces de deschidere. 

În ceea ce o privește, Elena din Deal se declară norocoasă pe partea culinară,. Bunica sa a fost bucătăreasa satului, solicitată de consăteni la evenimente importante pentru a le găti cele mai gustoase preparate. Nepoata sa duce moștenirea mai departe prin această afacere în același domeniu. Adaptată însă la era în care trăim.

O dată cu talentul, Elena Rus a preluat de la bunica sa și o gamă largă de rețete tradiționale, specifice zonei, pe care le pune pe masă celor ce îi trec pragul. „Fiecare punct gastronomic local are rețetele proprii, moștenite din bătrâni, dar și rețete mai noi. La mine, spre exemplu, se va găsi întotdeauna un nou și un vechi. Pentru că și eu doresc să las pe mai departe o moștenire. Vreau ca și copiii și nepoții mei să gătească un preparat anume și să spună cu drag că îl știu face de la mine”, povestește, cu pasiune, Elena Rus.

Ce are mare căutare în meniu

Foarte apreciate în meniul acesteia, de exemplu, este friptura din carne de porc, o rețetă foarte simplă, la cuptor, dar cu gust aparte, precum și ciorba locală, o ciorbă acră cu afumătură. „Astfel de produse, cele tradiționale, care se găsesc doar în aceste locuri, sunt cele mai căutate. Faptul că nu le găsesc în altă parte decât aici, în zonă, îi face pe vizitatori să fie curioși să descopere gusturile din aceste regiuni”. Felul de mâncare cel mai îndrăgit la Elena din Deal rămâne, totuși, plăcinta cu brânză sărată și verdețuri. Este o rețetă specifică, simplă, dar cu care bucătăreasa casei nu dă greș niciodată. „Toată lumea de aici din zonă știe de plăcinta Elenei din Deal”, mărturisește fără falsă modestie antreprenoarea.

Punctul gastronomic local, un fenomen în amploare

Antreprenoarea mai spune că amploarea acestui fenomen aduce numai bine întregii regiuni, atrage turiștii curioși să descopere mai multe despre gastronomia locală și despre ce are de oferit regiunea numită „Poarta Transilvaniei”. Căci vorbim despre o adevărată experiență. Elena Rus spune că un punct gastronomic local nu înseamnă doar un loc unde să iei masa, ci este un concept amplu, evoluat. 

„Este o diferență între a te duce și a lua masa într-un restaurant cu specific tradițional și a călca pragul unui punct gastronomic local. Căci noi punem pe masă produse locale, cu ceea ce avem în grădinile noastre și cu ce produc cei din jurul nostru, mici producători cu care avem o relație strânsă. Totul într-un cadru pitoresc aparte, căci niciun astfel de punct gastronomic nu seamănă cu celălalt, fiecare își aduce tușa personală”, mai spune Elena Rus în cadrul unui interviu oferit pentru Infofinanciar. 

De pe motor, la masa Elenei în costum tradițional

Acest concept este unul din ce în ce mai răspândit, nu doar în Bistrița-Năsăud, ci în întreaga țară. Elena Rus se declară încântată de această amploare căpătată de punctele gastronomice locale. „Aceste locuri vorbesc în numele unor adevărate comunități de oameni. Spun o poveste și o duc mai departe, chiar dacă asta implică multe. Persoana care gătește și pune masa, strânge masa. Nu ai voie să ai angajați într-o astfel de afacere, doar ajutor din partea familiei. Noi intrăm în contact cu oaspeții, le ascultăm poveștile, le spunem la rândul nostru poveștile noastre”, ne explică antreprenoarea.

Din ce în ce mai mulți oameni apelează la astfel de servicii pentru a petrece timp de calitate alături de cei dragi. Dar și în compania unei gazde pe măsură. Doar la Elena din Deal ajung lunar în jur de 300-350 de oaspeți, atât turiști din țară, cât și din străinătate. I-au călcat pragul polonezi, americani, englezi și așa mai departe. „Chiar vara trecută a ajuns la mine un grup de motocicliști din Polonia care tranzitau zona. I-am pus la masă și mi-au spus că a fost una dintre cele mai grozave experiențe din viața lor”, povestește Elena. 

Nu puțini sunt cei care se reîntorc la acest punct gastronomic local. Elena spune că adesea vechi oaspeți vin și o vizitează din nou și sunt însoțiți de oameni noi, chiar și prieteni sau colaboratori de afaceri din afară. Și ajung la Elena din Deal pentru a-i îndrăgosti pe aceștia de gustul românesc.

„Este ca și cum te-ai duce în vizită la rude, la bunicii de la țară care îți aștern masa. Iar pe lângă, ai parte de natura din jur, de animale, de grădină. Este o adevărată experiență, dincolo de partea gastronomică. Nu ești presat de timp, de spațiu. La noi omul este așteptat să stea cât îi cade bine. Stăm la povești alături de cei care ajung la noi, vorbim despre mâncare, despre tradiții, despre viață”, continuă Elena Rus.

Comunitatea, o adevărată valoare

Elena din Deal spune că este destul de greu pentru cineva cu o astfel de afacere să producă chiar tot ce are nevoie pentru a se descurca cu preparatele puse pe masă vizitatorilor. Ea, spre exemplu, se ocupă de legume și de fructe. Are și câteva găini pentru ouă, dar și albine pentru miere proaspătă. Însă pe partea de carne colaborează cu câțiva antreprenori mici care o ajută pe Elena cu produse de calitate.

„Este un ajutor reciproc și creștem împreună. Ei au cui să vândă marfa, noi, de la punctele gastronomice locale, avem la dispoziție carne și lactate proaspete foarte bune”, explică antreprenoarea. 

Elena Rus spune că pentru ea și afacerea ei contează foarte mult strânsa colaborare cu proprietarii de pensiuni din zonă. Aceștia își direcționează adesea oaspeții către punctele gastronomice locale pentru a duce mai departe experiența oferită de „Poarta Transilvaniei”. 

Câștigul nu înseamnă doar bani

Astfel, posibilități există, gust să ai. Dar mai ales pasiune și dragoste pentru ceea ce faci. Asta spune Elena Rus de fiecare dată când este întrebată cum reușește să meargă mai departe cu afacerea sa. Mai ales într-o lume de business atât de aglomerată precum este cea din HoReCa. „Eu am știut încă de la început că voi ieși din zona de confort și că, precum în orice afacere, vor exista compromisuri. Însă nu față de clienți, ci față de viața personală, față de familie. Nu este o viață deloc ușoară, însă satisfacțiile de la final de zi compensează de fiecare dată”, explică Elena din Deal.

Pentru Elena Rus, câștigul nu se rezumă la bani, ci la satisfacția și mulțumirea de pe fața oaspeților săi. Chiar dacă pasiunea sa cea mai mare este bucătăria, contactul pe care îl are cu oaspeții îi oferă cea mai multă energie. Asta îi vine Elenei Rus în minte atunci când se gândește la valorile afacerii sale: „Asta mă ține în viață!”

Ne puteți urmări și pe Google News