Cazuri de pestă porcină africană, semnalate în Republica Moldova. Autoritățile au dat alarma

Cazuri de pestă porcină africană, semnalate în Republica Moldova. Autoritățile au dat alarmaSursa:Arhiva evz

În Republica Moldova, două cazuri de pestă porcină africană au fost înregistrate la două ferme comerciale de capacitate mică din satele Gîrbova, raionul Ocnița, și Vărăncău, raionul Soroca, după cum au anunțat oficialii de la  Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).

În acest context, au fost întrunite Comisiile pentru Situații Excepționale a raioanelor Ocnița și Soroca, care au aprobat un plan de măsuri pentru combaterea și eradicarea acestor focare.

Cazuri de pestă porcină descoperite în Republica Moldova, autoritățile sunt în alertă și iau măsuri

Pe de altă parte, reprezentanții de la ANSA au dat startul procedurilor de notificare a structurilor abilitate la nivel național și din cadrul Uniunii Europene, Organizația Mondială a Sănătății Animalelor, precum și alți parteneri externi.

„Anchetele epidemiologice sunt în desfășurare și se realizează de către o echipă de inspectori ai Subdiviziunilor teritoriale pentru siguranța alimentelor vizate, în colaborare cu alte instituții competente ale statului.

La fel, a fost restricționată mișcarea porcilor din exploatațiile non-profesionale către abatoare, puncte de sacrificare, târguri de animale pe teritoriul Republicii Moldova, precum și plasarea pe piață a produselor și subproduselor parvenite de la acestea”, se precizează în comunicatul celor de la ANSA.

Ce sfaturi au primit proprietarii care dețin porcine

Pe de altă parte, Agenția le cere proprietarilor de porcine să informeze subdiviziunile teritoriale, medicii veterinari sau autoritățile publice locale, în cazul îmbolnăvirii și pieirii animalelor sau a depistării cadavrelor de mistreți.

Tot legat de această situație extremă, proprietarii de porci au fost sfătuiți să nu utilizeze în hrana animalelor cereale proaspăt recoltate, resturi culinare și să respecte cu strictețe cerințele minime de biosecuritate.

De asemenea, ANSA mai menționează că este dispusă să acorde recompense de 50 de euro persoanelor care au notificat despre depistarea unor cadavre de mistreți și locul amplasării acestora, după cum informează cei de la agrobiznes.md.