Avion de luptă rusesc de ultimă generație, lovit în premieră de ucraineni

Avion de luptă rusesc de ultimă generație, lovit în premieră de ucraineni Avion SU-57. Sursa foto Wikipedia

Armata ucraineană a lovit un avion de vânătoare rusesc Su-57, de ultimă generaţie, la o bază aeriană din interiorul Rusiei, a transmis agenţia de informaţii a armatei ucrainene, GUR. Nu se știe cum a fost lovit avionul Su-57 sau ce unitate a armatei ucrainene a făcut asta.

A fost lovit un avion de vânătoare rusesc Su-57

Un blogger militar rus prorăzboi, care îşi spune Fighterbomber şi se concentrează pe aviaţie, a spus că informaţiile referitoare la lovirea avionului Su-57 sunt corecte şi că atacul a fost executat de o dronă. GUR a precizaat că aeronava era parcată pe aerodromul Ahtubinsk, din regiunea Astrahan, care se află la circa 590 km de liniile de front din Ucraina.

avion SU-57

Avion SU-57. Sursa foto Youtube

„Fotografiile arată că pe 7 iunie, Su-57 se afla intact, iar pe 8 iunie, în apropierea lui erau cratere de la explozie şi pete caracteristice provocate de incendiu”, a declarat GUR, care publică imaginile alături de mesaj.

Prima pierdere în luptă a unui Su-57

Bloggerul rus Fighterbomber a declarat că avionul de ultimă generație a fost lovit de schije şi că pagubele sunt mari. El a spus că aceasta ar fi prima pierdere în luptă a unui Su-57 și că Rusia va accepta cu greu.

Corespondentul militar al agenţiei ruse de stat RIA Novosti, Aleksandr Harcenko, a postat un mesaj enigmatic, în care nu a recunoscut în mod direct lovitura. În ciuda faptului că a fost prezentat ca un avion de luptă rusesc de generaţia a cincea, care să rivalizeze cu echivalentul său american, Su-57 a fost afectat de întârzieri de dezvoltare şi de un accident în 2019. Producţia în serie a aeronavei a început în 2022. Aceste avioane de luptă sunt foarte greu de distrus.

Ucraina se concentrează pe fabricarea de drone

Ucraina, care nu dispune de vastul arsenal de rachete al Moscovei, s-a concentrat pe fabricarea de drone cu rază lungă de acţiune pentru a putea lovi ţinte în interiorul Rusiei, potrivit Reuters.