Cum arată apartamentul Manuelei Hărăbor. Locuiește cu fiul său cu autism

Cum arată apartamentul Manuelei Hărăbor. Locuiește cu fiul său cu autism Manuela Hărăbor. Sursa foto Facebook

Manuela Hărăbor și Andrei, fiul ei în vârstă de 33 de ani care suferă de autism, au arătat câteva imagini cu apartamentul din centrul Bucureștiului în care locuiesc. În sufragerie se află o canapea spațioasă, colorată, iar pereții sunt puse foarte multe icoane.

Manuela Hărăbor are un apartament inedit

În apartament, actrița are și statuete, dar și o bibliotecă cu foarte multe cărți. În 2020, ea își scosese la vânzare apartamentul, dar s-a răzgândit. Imobilul cu trei camere este situat ultracentral, cu ieșire într-un parc pe magistrală, cu Liceul „Ion Creangă” în apropiere și frumoasa Mănăstire Radu Vodă lângă. Aceasta n-a putut renunța la locul în care are multe amintiri.

„Ne-am mutat aici în 1977, cu o lună înainte de marele cutremur. În acea noapte de 4 martie, când o mulțime de clădiri s-au prăbușit, aici m-am simțit în siguranță. Blocul nostru s-a dovedit a fi unul dintre cele mai rezistente. Și nu e de mirare, arhitectul care a proiectat ansamblul de cinci blocuri, fiecare cu parc propriu, a locuit o viață într-unul dintre ele.

Și nu îmi aduc aminte să fi suferit vreodată de frig. Centrala proprie din subsolul blocului încălzea fără mari restricții toate cele cinci blocuri. Avantaj imens și azi, când costurile de întreținere sunt extrem de mici în comparație cu celelalte blocuri racordate la RADET. Aici s-a născut și a copilărit Andrei. Dar a sosit vremea să ne despărțim. Apartamentul este scos la vânzare”, scria pe Facebook acum patru ani celebra actriță din filmul „Pădureanca”.

Ne puteți urmări și pe Google News
Manuela Hărăbor.

Manuela Hărăbor.Sursa foto VIVA

Manuela Hărăbor, despre fiul ei cu autism

Actrița a mai spus că fiul său este foarte bucuros atunci când vin oameni în vizită la ei și că se împrietenește ușor cu oricine. Ea a declarat că încearcă să își petreacă cât mai mult timp în aer liber cu acesta, dar că nu își neglijează nici cariera.

Manuela Hărăbor.

Manuela Hărăbor. Sursa foto Facebook

„Andrei este bucuros de oaspeți mereu. Este foarte sociabil și iubitor, și ăsta este unul dintre motivele pentru care v-am invitat la noi acasă. Prețuiește fiecare întâlnire și fiecare om pe care îl cunoaște. Acum, în prag de vară, ne pregătim deja de vacanță. Petrecem mai mult timp afară, ne bucurăm de iarba proaspăt crescută, de frunzișul copacilor, de florile care au colorat natura și abia așteptăm momentul în care vom pleca la mare, locul nostru preferat. În rest, lucrurile uzuale de peste an. Terapie pentru Andrei, spectacole pentru mine”, a spus ea.

Colegii de la teatru îi înțeleg situația

Actrița a declarat că are ajutorul necondiționat al familiei sale, dar și înțelegere din partea colegilor de la teatru. Ea a spus că are și o doamnă care petrece timp cu fiul ei, Andrei, pentru a putea ajunge la spectacole.

„Nu sunt singură. Am ajutorul necondiționat al familiei mele. Și înțelegerea colegilor mei de la teatru. Părinții mei și sora mea mi-au fost și îmi sunt sprijin de fiecare dată când am spectacol sau repetiții la teatru, o avem și pe Rodica, o doamnă care petrece cu Andrei câteva ore pe zi. La teatru am găsit înțelegere pentru orele când merg la terapie cu Andrei. În rest, ca fiecare altă mamă care muncește și reușește să găsească timp pentru fiecare lucru care trebuie să fie făcut în casă și are disponibilitate pentru fiecare suflet din preajma ei”, a mai declarat Manuela Hărăbor pentru revista VIVA!