În ultimele zile, campania de arestări de la Ministerul rus al Apărării s-a mai domolit. Asistăm la revenirea pe scena mediatică a ”turbo-patrioților” ruși, care au prins din nou curaj. Prezența lor, încă timidă, este totuși foarte vizibilă pe fondul unei ciudate tăceri a oficialităților ruse, altădată atât de vocale în comentarea evoluțiilor legate de războiul din Ucraina. Situația stârnește tot felul de speculații. Dar ce se întâmplă de fapt?

Vom distruge întreaga Europă!

La Moscova funcționează, sub egida partidului de guvernământ ”Rusia Unită”, Institutul pentru politică internațională și strategii economice ”RUSSTRA”. Zilele trecute, directorul adjunct al RUSSTRA, Iuri Barancik, a expus planurile de viitor ale partidului de guvernământ: „într-un moment de schimbare a turei la Casa Albă ... într-o singură zi vom priva Franța și Marea Britanie de armele lor nucleare și vom distruge întreaga Europă”.

Intenția partidului domnului Putin de a distruge întreaga Europă este cunoscută și luată în serios de către cei vizați: vinerea trecută, președinta comisiei de apărare din parlamentul federal german, doamna Marie-Agnes Strack-Zimmermann, a cerut Guvernului activarea a 900.000 de rezerviști, în contextul planurilor agresive ale Moscovei. Dar de unde provine această izbucnire de ură viscerală la adresa tuturor popoarelor europene?

”Radarele atomice”.

Planurile Partidului ”Rusia Unită” de a omorî câteva zeci de milioane de europeni și de a-i înrobi pe cei rămași în viață coincid cu campania desfășurată de Ucraina, împotriva facilităților rusești de alertă timpurie – poreclite de mass media ”radare atomice”. Așa cum scriam săptămâna trecută, încă din vremurile sovietice Moscova a început construirea unor instalații radar complexe și costisitoare, eșalonate, concepute să supravegheze pe o adâncime de mii de kilometri spațiul aerian și cosmic de la frontierele Rusiei.

În cazul detectării vreunei tentative de atac, Kremlinul ar avea astfel timpul necesar pentru a ordona un contraatac. În ultimele zile ale lunii mai, cele două stații radar gigantice, tip ”Voronej”, care vegheau asupra Sudului, din Malta și până în Marea Japoniei, au fost demolate de dronele ucrainene. A fost demolat și radarul tip 29B6 de la Kovylkino, care apăra nemijlocit Moscova.  Va fi nevoie de ani buni ca să fie reconstruite.

Apoi, ucrainenii au trecut la demolarea celei de-a doua linii de ”radare atomice”: instalațiile de tip ”Nebo”, cu bătaie de circa 400 km. Prima a fost distrusă, la 27 mai, stația ”Nebo-M” de lângă Luhansk, apoi stația ”Nebo-SVU” din Crimeea, de la Armiansk. N-a fost uitată nici stația de coordonare a sateliților de la Alușta, distrusă pe 23 mai: controla cei doi sateliți din seria ”Tundra” (Cosmos 2510, Cosmos 2518) care veghează asupra Mediteranei și Orientului Apropiat.

Ca urmare, Sistemul Federal Unificat Antirachetă al Rusiei are în prezent o ”pată oarbă” de mii de kilometri, iar militarii ruși se așteaptă ca demolarea să continue. Recent, comandantul serviciului de război radio-electronic din cadrul Forțelor aerospațiale ruse, Dmitri Bogdanov, declara că Ucraina dispune de drone cu raza de acțiune de până la 2.500 km, iar raza loviturilor asupra ”radarelor atomice” rusești se va extinde. Iar fostul președinte Dmitri Medvedev avertizează NATO să nu facă ”greșeala fatală” de a ataca facilitățile nucleare rusești, rămase fără apărare în urma distrugerii celor 5 radare.

Se subînțelege că regimul de la Moscova se așteaptă să fie demolate, în curând, și cele două stații ”Voronej” de la Kaliningrad și Lehtuși, precum și stația ”Volga” de la Baranovici, care încă mai asigură veghea asupra Atlanticului de Nord...  

Batista pe țambal. 

Acestea sunt evoluții de o extremă gravitate, care afectează echilibrul geo-strategic. Cât de mari sunt riscurile asociate, se poate ușor ghici după poziția oscilantă a Administrației Biden față de posibilitatea ca Ucraina să efectueze lovituri în adâncimea teritoriului rus, folosind arme americane. În mod evident, SUA nu dorește să poată fi acuzată că a participat în vreun fel la scoaterea din funcțiune a Sistemul Federal Unificat Antirachetă: în vremurile sovietice, chiar și simpla tentativă de a ataca vreuna dintre aceste stații radar ar fi provocat o ripostă nucleară zdrobitoare. Astăzi, o tăcere oficială totală s-a așternut asupra acestui subiect, pe care mass media din Rusia nu are permisiunea să-l abordeze.

De aceea, analiștii occidentali se așteptau ca, răspunzând la aceste atacuri asupra ”radarelor atomice”, Rusia să acorde o atenție mai mare manevrelor ”nucleare” pe care le derulează cu Belarus. Acum un an, Rusia a anunțat că va moderniza cele 22 de avioane Su-25 belaruse, pentru a le permite să transporte și să lanseze arme nucleare. Su-25 fiind un model vechi de 49 de ani și care nu a fost vreodată modernizat pentru rolul de atac nuclear, anunțul a stârnit îndoieli. Puținele secvențe care înfățișează manevrele ”nucleare” ruso-belaruse înfățișează numai elicoptere de transport, iar nu avioane de atac Su-25 sau lansatoare Iskander-M. Și, de fapt, nu apar nici măcar machete de arme nucleare. 

Inițial, această atitudine oficială pasivă a Rusiei a creat impresia că Moscova se pregătește pentru Congresul internațional din iunie, de la Berna – mai ales că președintele Vladimir Putin a declarat că Rusia este pregătită să participe la discuții, iar China a insistat ca partea rusă să fie invitată –  ceea ce ministrul elvețian de Externe Ignazio Cassis a acceptat.

Lebăda neagră.

Iar apoi, în ultimele zile ale lunii mai, evoluțiile de la Moscova au devenit ciudate. Arestările în rândul înalților responsabili militari s-au domolit, de ca și cum domnul Putin n-ar mai fi fost disponibil să semneze mandatele de arestare vizând generalii, așa cum cere legea.

Asta a dus imediat la activizarea ultra-patrioților, până de curând intimidați. ”Șoimii Kremlinului” au prins din nou aripi: Institutul RUSSTRA, care preconizează ”distrugerea Europei”, este creația lui Serghei Șoigu; Dmitri Suslov, director adjunct al ”Consiliului pentru Politica Externă și de Apărare” (Clubul VALDAI) propune acum organizarea unei explozii nucleare atmosferice, ”demonstrative”.

Aceste poziții extremiste proliferează, pe fondul tăcerii Kremlinului – care pare a fi intrat în vacanță. E ciudat: în ultimii ani, orice evoluție politico-militară era însoțită de declarații, amenințări, poziționări, mesaje la Televiziunea de Stat, articole în mass media aservită Kremlinului. Acum – tăcere! Spre exemplu, din arsenalele nucleare, FBKr, nu iese nimic – nici măcar machetele de instrucție! – fără semnătura președintelui Putin. Aparent domnul Putin n-a mai avut timp să aprobe raportul, iar manevrele ”nucleare” din Belarus s-au desfășurat fără arme nucleare.

La fel, pentru ca domnul Lavrov să se deplaseze la Berna, pentru discuții, e nevoie de un mandat de la președinte – iar acest mandat nu a mai apărut, lăsând în aer chestiunea participării Rusiei la Congres. Apoi a urmat seria de lovituri asupra radarelor ”atomice” – nici o reacție. Într-o reeditare a episodului Crocus Mall, a luat foc reședința președintelui Putin din Munții Altai, refugiu în caz de tulburări sociale grave – iar Kremlinul nu a avut, din nou, nicio reacție.

Vineri seara, rachete HIMARS au lovit pentru prima oară obiective militare din orașul rusesc Belgorod – nicio reacție. Iar primi 150 de militari francezi au și pornit spre Ucraina – iarăși, nicio reacție. În weekend, terminalul petrolier și ambele terminale de feribot din Strâmtoarea Kerci au fost devastate, afectând grav logistica rusă din Crimeea – nici o reacție, deși este clar că, pentru prima dată, Crimeea toată e în bătaia armelor Ucrainei. Noul ministru al Apărării tace intens, domnul Lavrov parcă ar fi emigrat, doamna Zaharova are treburi mai urgente, iar domnul Putin nu poate fi deranjat, e la telefon cu prim-ministrul armean, Nikol Pașinyan!

În vara trecută, am văzut că Regimul Putin are reacții întârziate față de evenimentele neașteptate: au trebuit să treacă peste 20 de ore ca să existe o poziție oficială la rebeliunea lui Prigojin. De această dată, reacțiile Kremlinului sunt decuplate de actualitate de mai bine de o săptămână, stârnind bănuielile analiștilor. În acest context, recent, ambasadorul David Stulík, reprezentant special pentru Parteneriatul Estic al ministerului ceh de Externe, a declarat că „la un anumit moment, vom asista în Rusia la un scenariu de tip lebădă neagră, moment în care totul se va sfârși”. În limbajul analiștilor, ”lebădă neagră” trimite la un eveniment care nu poate fi prevăzut și care are implicații profunde.

Anatomia ”lebedei negre”. 

Imediat, au început din nou să circule, inclusiv pe canale militare, zvonuri că președintele Putin ar avea probleme medicale grave. În opinia mea, este o dovadă de naivitate să crezi că, dacă domnului Putin i se întâmplă ceva, brusc Rusia va deveni o țară guvernată de îngeri. Fiindcă războiul din Ucraina nu este produsul unei toane a președintelui rus, ci rezultanta unor tensiuni mult mai profunde: capitalismul ”de blat” post-sovietic se luptă să supraviețuiască, ridicând zid în fața actualei ordini mondiale. Iar dispariția unui singur om, fie acesta și președintele Rusiei, nu are cum să rezolve acest conflict existențial.

Dar atunci, de ce Statul rus pare a fi intrat în vacanță de vară? În democrație, Statul este expresia unui Contract social: reprezintă și armonizează interesele diferitelor straturi sociale. În democratură, Statul este expresia unui Contract oligarhic: reprezintă și armonizează interesele diferitelor structuri oligarhice. Pentru a apăra capitalismul ”de blat” din care-și trage seva oligarhia ce stăpânește economic Rusia, domnul Putin a trimis tancurile în Ucraina. ”Operațiunea” s-a împotmolit, iar domnul Putin a dat imediat vina pe oligarhia militară, urmând o cascadă de demiteri și arestări.

Acum, efectele aventurii militare din Ucraina încep să se resimtă la nivelul întregii societăți – iar domnul Putin încearcă să pună biciul nu numai pe militari, ci și pe oligarhii care stăpânesc Complexul militar-industrial. Din cele trei structuri oligarhice care susțin democratura rusă, Regimul Putin reprezintă, în acest moment, numai interesele birocrației kaghebiste, pe care o folosește ca unealtă de represiune împotriva ”verticalelor” oligarhice din economie și armată. Armată care, în cursul lunii mai, a înregistrat peste 38.000 de pierderi în Ucraina.

În acest context deja tensionat, regimul încearcă să promoveze o ”reformă a impozitelor” – prima după 25 de ani. Scopul e să suplimenteze bugetul militar cu 30 de miliarde $, pe spezele clasei de mijloc. Odată cu începerea dezbaterilor în Duma de Stat, a survenit și această ciudată ”acalmie”: regimul nu mai funcționează la randament nominal.

Descurcați-vă singuri!

Mai devreme sau mai târziu, regimul de la Moscova se va re-echilibra și va încerca să limiteze pagubele. Asta va însemna, în primul rând, o lărgire a ariei de decizie, în prezent confiscată de birocrația de descendență kaghebistă. Apoi, e de așteptat să aibă loc o relaxare a presiunii asupra oligarhiei economice și militare: planurile de eficientizare-militarizare vor fi revizuite, ca și planurile de ”eliberare totală” a Donețului și Luhanskului. Momentul e propice: parlamentările de la Berna pot oferi paravanul pentru ca această re-echilibrare a Regimului Putin să se desfășoare discret și într-o oarecare liniște. 

Pentru a nu-i oferi Kremlinului acest răgaz, Statele Unite nu manifestă încă intenția fermă de a participa la Congresul de la Berna. În mod similar, observăm că nici China nu este entuziasmată de perspective și amenință să nu participe: cât timp Regimul Putin nu își regăsește echilibrul, Beijingul nu are cu cine să-și negocieze sprijinul.

Fiindcă mediile ”turbo-patriotice” rusești nu sunt numai anti-europene, ci și anti-chineze, iar un armistițiu mediat de China ar da prilej de contestare virulentă. Până când se lămuresc lucrurile, trimisul special pentru afaceri europene, domnul Wu Hongbo, are dreptate să declare că „Nu China a produs această criză, la care nu este parte. China nu a pus gaz pe foc, pentru a obține vreun avantaj din această situație. De aceea, e incorect să atribui Chinei responsabilitatea de a rezolva criza.” Altfel spus: descurcați-vă singuri!

Resetare? 

Problema este că, pe termen scurt, Moscova nu va reuși să se descurce singură. La Kremlin e cunoscută povestea Armistițiului din 1918: pentru Germania, a fost semnat de plenipotențiarul Matthias Erzberger. Nici n-au trecut trei ani și, în august 1921, Erzberger a fost asasinat de ”turbo-patrioții” germani. Cu greu se va găsi, la Kremlin, cineva suficient de curajos să-i urmeze exemplul – mai ales că fracțiunea oligarhică de care aparține ar deveni imediat ciuca acuzațiilor de a fi ”vândut Rusia”. Deci nu vă așteptați se ajungă la un armistițiu ci, după îndelungi parlamentări, poate la o încetare a focului, spre iarnă.

Eu nu mă aștept nici măcar la o înlocuire a domnului Putin: va fi menținut în prim-plan, chiar dacă, în culise, brokerii de Putere vor fi alții. Schimbarea președintelui ar fi o eroare fiindcă, după 25 de ani de mandat, în toate cele trei ierarhii – birocratică, economică și militară – legitimitatea derivă de la domnul Putin. Demiterea sa spectaculoasă ar bulversa ierarhiile, ar instaura haosul – așa cum, în România anului 1990, înlăturarea violentă a lui Ceaușescu, punctul de reper al tuturor ierarhiilor, a provocat un haos de durată.

În perspectivă medie, va fi o ”soluție de tip coreean”? Nu cred. Dacă n-ar fi fost descurajat de puterea militară a Statelor Unite, regimul de la Pyongyang ar fi declanșat demult ofensiva de ”eliberare” a Coreii de Sud. Există oare în Europa o forță militară suficient de puternică, ca să calmeze setea de cucerire ce mistuie de secole Kremlinul? Mă îndoiesc. Sub acoperirea încetării focului, Rusia va începe un program rapid de refacere a puterii sale economice și militare. Va trebui să fim pregătiți s-o îndiguim: Al doilea Război Rece.

Pe termen lung, în opinia mea, ambasadorul Stulík își face iluzii, crezând că va veni un moment în care „totul se va sfârși”. Nu va avea loc curând o resetare a regimului din Rusia, fiindcă numai sub presiune externă, nu este posibilă o resetare reală. Sub presiune externă, regimul va mima reforma, dar nu va schimba mare lucru. Iar când va avea prilej, Kremlinul o va lua de la capăt, cu forțe proaspete. Până când societatea rusă nu va genera ea însăși forțe capabile de schimbare, nu va avea loc ”resetarea” imperialismului rus.

Vestea bună e că resetarea va veni, peste ceva vreme, dar va veni. Ca președinte, este desigur mult mai comod să colecționezi palate și iahturi fără să te întrebe nimeni de sănătate, decât să trebuiască să explici în fața tribunalului cum ai plătit o sută de mii unei prostituate. Dacă ar fi după politicieni, democratura și capitalismul ”de cumetrie” ar fi esența Ordinii Mondiale. Dar, privind la evoluțiile din ultimele decenii, vedem că modelul sovietic și post-sovietic de societate este ineficient și risipitor: nu a reușit în niciun moment să depășească 3,5% din comerțul mondial. Rusia nu va putea la infinit să rămână înfeudată acestui model socio-economic păgubos și, prin urmare, ultra-minoritar. 

Vestea proastă este că resetarea ar putea veni prea târziu, după ce societatea rusă va fi acumulat tensiuni ce pot duce la evoluții de o mare gravitate, de tip ”Revoluția din Octombrie”. În Rusia, au mai avut loc asemenea episoade: ”Vremurile Tulburi”. Într-o lume globalizată, e greu de presupus că asemenea evoluții abrupte ar putea avea efecte limitate la Federația Rusă. Este motivul pentru care, pe căi diferite și adesea antagonice, și China, și Statele Unite abordează cu prudență aceste evoluții, pentru a nu lăsa impresia că „obțin vreun avantaj din această situație”, cum remarca ambasadorul Wu Hongbo.

În ce privește România, vrând-nevrând, suntem aproape de scena marilor prefaceri. Fără îndoială, asta implică riscuri – dar constituie și o șansă istorică. Problema este dacă actuala clasă politică românească, încropită din ”doctori” cu bacalaureatul luat pe puncte și licența la fără frecvență, va fi capabilă să fructifice această șansă istorică. Deocamdată, principala preocupare a politicienilor e cum să drămuiască cu zgârcenie pâinea Armatei Române, ca să aibă dânșii fonduri cât mai ample pentru investiții cu parandărăt. Jalnic!  

Editorialul poate fi văzut AICI