Traperul Gheboasă, trimis în judecată pentru posesie de droguri. Ce substanțe i-au găsit procurorii

Traperul Gheboasă, trimis în judecată pentru posesie de droguri. Ce substanțe i-au găsit procuroriiTraperul Gheboasă. Sursa foto: Facebook

Gheboasă, un interpret din generația nouă, a fost trimis în judecată pentru deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

Gheboasă a fost trimis în judecată pentru deținere de droguri

Procurorii au decis cercetarea traperul-ului în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, potrivit unui comunicat emis de DIICOT.

La finalul lunii februarie, Gheboasă a fost prins în flagrant de polițiștii de la DGPMB-Brigada Rutieră în timp ce-și procura de la o persoană droguri ușoare (canabis) în vederea consumului fără a avea drept în acest sens.

„Din probele administrate în cursul urmăririi penale a rezultat că în seara zilei de 29.02.2024, în timp ce se afla în municipiul București, inculpatul a procurat de la un suspect o cantitate de canabis pe care a deținut-o, fără drept, în vederea consumului propriu, fiind prins în flagrant de către polițiști din cadrul DGPMB-Brigada Rutieră”, mai menționează sursa citată.

Gheboasă

Gheboasă. Sursa foto: captură video

A dat lovitura cu melodia „Țiganca”

În același dosar, procurorii au dispus continuarea cercetărilor pentru un alt inculpat și un suspect pentru trafic de droguri de risc, în formă continuată. Dosarul va fi judecat la Tribunalul București. Gheboasă este un interpret de trap, un curent de muzică tot mai apreciat în rândul tinerilor din Generația Z. Pe numele lui real, Gabriel Gavriș, Gheboasă a cunoscut celebritatea cu melodia „Țiganca”.

Gheboasă, Jandarmeria şi UNTOLD, citați la CNCD. Csaba Asztalos, despre acest caz mediatizat

Trapperul Gheboasă. Sursa foto: Instagram

Gheboasă, un interpret controversat

Lansată la jumătatea anului trecut, piesa amintită a fost vizionată de 15 milioane de ori pe platforma de streaming Youtube. De asemenea, Gheboasă este unul dintre interpreții care au urcat pe scena festivalului de la Untold, ediția din 2023.

Pe 5 august, traperul a intrat din nou în atenția opiniei publice. Atunci a fost amendat cu 1.000 de lei pentru interpretarea melodiei „Țigancă”. O melodie care, în acepțiunea autorităților, promovează rasismul și conține versuri vulgare, potrivit Libertatea.

Ne puteți urmări și pe Google News