Dumitru Buzatu, despre excluderea sa din PSD: Simpatizanţii sunt mai răi ca membrii
- Antonia Hendrik
- 31 mai 2024, 18:50
Dumitru Buzatu a declarat, vineri, la Tribunalul Vaslui, că deşi nu mai este membru al PSD a rămas un simplu simpatizant. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui a mai afirmat că „uneori simpatizanţii sunt mai răi ca membrii”.
„În momentul acesta nu aș vrea să fac niciun comentariu despre campania aflată în desfășurare. Nu mai sunt membru al vreunui partid, sunt simpatizant și după cum știți, simpatizanții sunt mult mai răi decât membrii”, a declarat acesta după ce a ieșit din instanță.
Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu
Fostul preşedinte al CJ Vaslui a transmis că se prezintă în faţa instanţei „cu aceleaşi bune gânduri”. Acesta a fost însoţit de fostul consilier personal Alexandru Barbu, membru în Consiliul Local Vaslui şi candidat pentru un nou mandat de consilier.
Tribunalul Vaslui a decis, vineri, menţinerea arestului la domiciliu în cazul fostului preşedinte al PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, hotărârea nefiind definitivă.
„Menţine măsura arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul Buzatu Dumitru. Măsura arestului la domiciliu va fi verificată în termen de 30 de zile conform art. 207 alin. 6 raportat la art. 222 alin. 12 Cod procedură penală. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, se arată în decizia instanţei.
Reamintim faptul că Tribunalul Vaslui „a decis, pe data 15 aprilie, plasarea în arest la domiciliu a fostului lider PSD Dumitru Buzatu, acuzat de luare mită, aflat până atunci în arest la Penitenciarul Vaslui, decizie menţinută ulterior de Curtea de Apel Iaşi”. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui a părăsit pe 17 aprilie Penitenciarul Vaslui.
Dumitru Buzatu, despre excluderea sa din PSD. Sursa foto: Facebook
Acuzațiile care i-au fost aduse
Acesta a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei drept mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract.
Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii acestuia, după ce fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui i-ar fi primit într-un restaurant. Dumitru Buzatu a fost arestat preventiv pe 23 septembrie 2023, în urma unei decizii date de Tribunalul Vaslui.
Mai trebuie menționat faptul că Tribunalul Vaslui a dispus o serie de interdicţii pentru Dumitru Buzatu după ce a fost plasat în arest la domiciliu.
Dumitru Buzatu a fot exclus din PSD
Marcel Ciolacu anunța anul trecut că fostul preşedinte al CJ Vaslui a fost exclus din PSD. De asemenea, și fiul acestuia, Tudor Buzatu, a demisionat din funcţia de secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului.
„Am luat 3 decizii, respectiv excluderea domnului Dumitru Buzatu din PSD, numirea ca și președinte interimar a organizației PSD Vaslui a vicepreședintelui Dragoș Benea. Am luat act de demisia din funcția de secretar de stat a domnului Buzatu Tudor și, de asemenea, am propus colegilor mei suspendarea ca membru al PSD a doamnei Crețu Gabriela, senatoare”, declarase atunci Marcel Ciolacu, potrivit Agerpers.