Tragedia de la 2 Mai. Audierile, reluate de la zero. Noul termen din dosar

Tragedia de la 2 Mai. Audierile, reluate de la zero. Noul termen din dosarTragedia de la 2 Mai. Sursa foto: Arhiva Evz

Update: Toate audierile făcute în dosarul accidentului de la 2 Mai vor fi reluate de la zero, potrivit deciziei magistraților de joi. Vor fi reaudiați în principal supraviețuitorii accidentului, dar și părinții și alte rude din partea celor doi studenți omorâți de Vlad Pascu.

Acesta s-a aflat în sala de judecată pentru prima dată de la începerea procesului. Fiind întrebat dacă își dorește să participe prin videoconferință în viitor, tânărul a răspuns că vrea să se afle în sala de judecată la viitoarele termene.

Un nou termen în proces a fost stabilit peste două săptămâni.

Știre inițială:

Un nou termen de judecată în ceea ce privește accidentul 2 Mai are loc joi, de la ora 10.00, la Judecătoria Mangalia. În acest proces Vlad Pascu este judecat după ce, aflat sub influența drogurilor, a lovit mortal cu mașina doi tineri, vara trecută.

Termenul este primul după recuzarea judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu. Cazul a fost preluat de Carmen Claudia Berevoescu, care deține și funcția de președinte al Judecătoriei Mangalia.

Accidentul de 2 Mai. Termenul ar fi trebui să fie ultimul termen înainte de pronunțare

Termenul de joi era programat să fie ultimul înainte de pronunțare. Cu toate acestea, după schimbarea judecătoarei, rămâne incert dacă procesul va continua sau va trebui reluat de la început.

La acest termen, este așteptată și prezența lui Vlad Pascu, cel care a produs accidentul de la 2 Mai. Ar fi prima dată în acest proces când Pascu s-ar afla fizic în sala de judecată, deoarece până acum a participat la audieri prin videoconferință, potrivit News.ro.

Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât marți transferul judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia la Judecătoria Constanța, începând cu data de 1 iunie.

Vlad Pascu

Vlad Pascu. Sursa foto: Arhiva EVZ

În urma acestei decizii, Judecătoria Mangalia a admis cererea de recuzare a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu din acest dosar.

Totul a început după ce familiile victimelor și avocații acestora au acuzat comportamentul nepotrivit al acuzatei, de la prima ședință de judecată până la cea mai recentă.

Ioana Ancuța Popoviciu a întrebat dacă victimele se află în sală

La prima înfățișare în dosar, pe 22 februarie, judecătoarea ar fi intrat în sală mestecând gumă și ar fi solicitat buletinul tânărului mort în accidentul de la 2 Mai, fără să fie conștientă de decesul acestuia.

În timpul celui de-al doilea termen de judecată, Ioana Ancuța Popoviciu a întrebat cine este tatăl tânărului mort, chiar dacă acesta a prezentat un tablou cu chipul fiului său.

Ioana Ancuța Popoviciu

Ioana Ancuța Popoviciu. Sursa foto: Facebook

A întrebat doamna judecător dacă aceşti copii mergeau către punctul unde au fost accidentaţi, ca şi cum acel punct ar fi fost, nu ştiu, un loc de distracţie sau…Nu, pur şi simplu era pe drumul judeţean, în faţa unei baze militare şi atâta tot.

Sigur că şi întrebarea dacă familia Robertei s-a prezentat la înmormântarea ei a fost de-a dreptul ridicolă, dar trecând peste toate elementele acestea au fost zeci de întrebări adresate”, a relatat avocatul familiilor victimelor ucise în accidentul de la 2 Mai.