Sebastian Burduja, apel către bucureșteni: Să-i arătăm primarului Nicușor Dan orașul de care fuge

Sebastian Burduja, apel către bucureșteni: Să-i arătăm primarului Nicușor Dan orașul de care fuge Sebastian Burduja. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Sebastian Burduja  face un apel către locuitorii Capitalei să îi arate primarului Nicușor Dan Bucureștiul „de care fuge”.

Sebastian Burduja, apel către bucureșteni: „Să-i arătăm primarului Nicușor Dan”

Sebastian Burduja îi îndeamnă pe bucureșteni să trimită fotografii cu toate locurile pe care le observă în oraș și care nu corespund aspectului pe care ar trebui să-l aibă o capitală europeană în secolul XXI.

„Tuturor bucureștenilor, din toate colțurile orașului. Haideți să îi arătăm primarului Nicușor Dan Bucureștiul de care fuge.

Nicușor Dan spune că nu a văzut un șobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoștință de străzile desfundate din cartierele bucureștene, de clădirile în paragină de sub geamurile Primăriei București, de lipsa de siguranță cu care se confruntă zilnic copiii și femeile în acest oraș.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vă invit, așadar, să trimiteți fotografii, ca răspuns la această postare, în mesaj privat, cu toate locurile pe care le vedeți în orașul nostru și care nu arată așa cum ar trebui să arate fața unei capitale europene a secolului XXI.

Să îi arătăm lui Nicușor Dan Bucureștiul pe care refuză să îl vadă. Să îl aducem pe Primarul Capitalei cu picioarele pe pământ. Să vadă și el, împreună cu noi, de ce trebuie să schimbăm Bucureștiul!

Vom strânge toate aceste fotografii și le vom duce la Nicușor Dan la Primăria Capitalei!”, este mesajul lui Sebastian Burduja postat în mediul online.

Va fi o destinație specială pentru turiști

Sebastian Burduja. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Criticile pentru actuala administrație locală nu se opresc aici

Și în a doua zi de Paște  Sebastian Burduja, candidatul PNL pentru Primăria Capitalei, a criticat modul în care actuala administrație locală a gestionat proiectele din București.

În contextul aniversării a 30 de ani de la inaugurarea tunelului Canalului Mânecii, Sebastian Burduja a publicat în mediul online un mesaj în care subliniază absența asumării unor proiecte ample în București.

„Exact acum 30 de ani se inaugura tunelul de sub Canalul Mânecii, considerat la acea vreme lucrarea inginerească a secolului XX. O minune care a lăsat pe mulți fără suflare și care părea imposibil de realizat. „Dream big or don’t dream at all”. Acest lucru cred că a lipsit de multe ori atât României, cât și Bucureștiului. Dorința de asumare a unor proiecte de anvergură”.

Candidatul pentru Primăria Capitalei consideră că „fără o viziune care să însemne asumarea unor inițiative îndrăznețe, pe termen mediu și lung, vom continua să băltim între discuții despre cine plantează cele mai multe panseluțe sau cine câștigă concursul anual de schimbat borduri”.