Mihai Eminescu, îndurerat după moartea profesorului său preferat, Aron Pumnul, abandonase școala, totul se petrecea în anul 1866. Porneşte de la Cernăuţi pe Drumul cel mare împărătesc spre capitala românismului- Blajul. Voia să își dea examenele restante şi încheie clasa a III-a. În romanul autobiografic ,,Geniu pustiu”.

Mihai Eminescu, marcat de drumurile prin țară, a scris această poezie

Mihai Eminescu a povestit cu lux de amănunte despre călătoria sa spre Blaj din vara anului 1866. Mihai Eminescu porneşte direct spre Blaj prin Vatra Dornei, Bistriţa, Reghin, Târu-Mureş, Târnăveni, Mediaş, Blaj, pe Drumul Ţării (Calea Josefiană), fără a mai trece pe la Ipoteşti, unde, în acea perioadă era epidemie de holeră.

,,Într-o zi frumoasă de vară, îmi făcui legăturica, o pusei în vârful băţului şi-o luai la picior pe drumul cel mare împărătesc. Holdele miroseau şi se coceau de arşiţa soarelui…eu îmi pusesem pălăria în vârful capului astfel încât fruntea rămânea liberă şi goală şi fluieram alene un cântec monoton, şi numai lucii şi mari picături de sudoare îmi curgeau pe frunte deasupra obrazului”.

Drumul cel mare împărătesc, drum strategic construit de austrieci în perioada 1786-1808, pe ruta: Snyatin, Cernăuţi, Storojineţ, Vicov, Marginea, Solca, Gura Humorului, Câmpulung, Vatra Dornei, era un drum militar construit de populaţia satelor pe care le traversa şi era principala cale de comunicaţie din Bucovina. Pe acest drum va călători şi Mihai Eminescu în primăvara anului 1866, pentru a ajunge la Blaj- Capitala românismului.

Marele poet a făcut tot acest drum pe jos, arareori cu vreo căruță

Drumul său a fost destul de greu, deoarece a mers pe jos, sau a fost arareori luat în căruţele unor negustori. Mânca și dormea pe unde putea:

,,Zi de vară pân-în seară am tot mers fără să stau de fel. Soarele era la apus, aerul începea a se răcori, holdele păreau că dorm din freamătul lor lung, de-a lungul drumului de ţară oamenii se-ntorceau de la lucrul câmpului, cu coasele de-a spinare, fetele cu oale şi doniţe în amândouă mâinile, boii trăgeau încet în jug şi carul scârţâia… Ascuns în maluri, dormea Murăşul, pe el trosnea de căruţe podul de luntri, pe care-l trecui şi eu…De departe se vedeau munţii mei natali, uriaşi bătrâni cu frunţile de peatră spărgând nourii şi luminând ţepeni, suri şi slabi asupra lor”.

Acest lung drum parcurs de tânărul Eminescu i-a dat posibilitatea să cunoască meleagurile locuite de români, aflate sub stăpânirea Imperiului austro- ungar, să vadă cu ochii lui viaţa românilor din aceste provincii, să admire frumuseţile şi bogăţiile locurilor. Ajuns la Blaj, Capitala românismului, de pe Dealul Hulei, Eminescu exclamă:,,Te salut din inimă, Romă- mică. Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea!”.

Mihai Eminescu voia să treacă graniţa în România

Eminescu cunoaște aici şcolile şi profesorii acestui important centru şcolar, iar mulţi dintre studenți îi vor deveni prieteni. După o lungă vară petrecută la Blaj, neputând să-şi dea examenele restante pentru clasa a III-a de gimnaziu şi în mare lipsă de bani, Mihai Eminescu se îndreaptă spre Sibiu, unde, fratele său Niculae îşi făcea studiile. Voia să își dea aici examenele restante. Aceasta se întâmpla la sfârşitul lunii septembrie a anului 1866. Dar, fratele său Niculae plecase din Sibiu la Timişoara şi intenţia lui nu se mai poate realiza.

La Sibiu, Eminescu a fost primit ,,frăţeşte” de Ioan Lapedatu, student în clasa a VII-a a gimnaziului romano-catolic şi de Niculae Densuşianu, student la Academia de Drept din Sibiu, care l-a găzduit câteva zile. Eminescu voia să treacă graniţa în România şi neavând paşaport, îl roagă pe Densuşianu să-l ajute. Acesta îi dă o scrisoare preotului Ion Bratu din Răşinari şi-i solicită ajutorul.

Mihai Eminescu. Sursa foto: Facebook

Preotul Ion Bratu l-a sfătuit pe unde să treacă graniţa

După ce i-a pus pentru drum cele necesare, preotul Ion Bratu l-a sfătuit pe unde să treacă graniţa, însoţit fiind de un om de încredere. Eminescu a trecut graniţa pe la Vama Cucului- Vama celui Singur- cu frica de a nu fi observat, pe o potecă cunoscută numai de săteni, ocolind grănicerii, pe acele cărări pe unde răşinărenii coborau în fiecare vară cu turmele din munţii Sibiului în Valea Lotrului.

Ştia că pe aici trecuse graniţa şi Aron Pumnul, profesorul său, în timpul revoluţiei de la 1848, cât şi preotul Bratu care s-a stabilit la Râmnicu Vâlcea pentru câţiva ani. Mihai Eminescu s-a îndreptat spre Râmnicu -Vâlcea pe Valea Oltului, pe cunoscuta arteră Traiană, admirând defileul Oltului şi vestigiile istorice din această parte a ţării. Primul popas l-a făcut la Mănăstirea Cozia unde a fost găzduit. Chipul luminos al lui Mircea cel Mare, ctitorul mănăstirii, va fi evocat în poezia Scrisoarea III. Aici s-a recules la mormântul Domnitorului.

Mihai Eminescu a fost cucerit de frumuseţile locurilor de pe Valea Oltului

Din nou Eminescu vede frumuseţile locurilor de pe Valea Oltului, locuri încărcate de istorie şi de o frumuseţe care-l încântă. Luând drumul spre Bucureşti,  Miahi Eminescu călătoreşte când cu vreo căruţă de ţărani sau negustori, când pe jos. Spre sfârşitul lunii octombrie ajunge la Bucureşti, cu gândul de a-l întâlni pe fratele său, ofiţerul Iorgu, sau pe reprezentanţii unei trupe de teatru, pe lângă care să se aciueze şi să-şi poată câştiga cele necesare traiului.

Drumurile și teritoriile parcurse de Eminescu, din Bucovina, Ardeal, Oltenia şi Muntenia, îi compun un tablou bogat despre obiceiurile şi viaţa românilor. Culege şi notează în carneţelul său, impresii, expresii populare, culege material pentru poeziile sale viitoare.

Impresiile puternice l-au determinat să compună „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!”

Impresiile puternice care l-au marcat pe  Mihai Eminescu în această călătorie, l-au făcut să compună Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!”, poezie trimisă lui Iosif Vulcan pentru a fi publicată în revista Familia. Oda apare în Familia III, nr.14 din 2/14 aprilie 1867 şi apoi în volumul de „Proză şi versuri” a lui V. G. Morţun, în 1890.

Această poezie este scrisă şi influenţată de ideile paşoptiste, cunoscute de la Aron Pumnul, idei care nu se puteau realiza decât în condiţiile unirii tuturor românilor într-un singur stat – România. Poezia este scrisă de un tânăr entuziast şi idealist, aflat sub influenţa scrierilor patriotice ale lui Grigore Alexandrescu, Andrei Mureşanu şi Vasile Alecsandri, opere pe care Eminescu le-a cunoscut la Cernăuţi.

Mulți spun că este cea mai frumoasă odă închinată patriei

Mulți critici spun că poezia ,,Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!” este cea mai frumoasă odă închinată de Eminescu patriei sale şi una din cele mai frumoase poezii din perioada de început a creaţiei sale. Poezia este plină de elan patriotic, Eminescu fiind convins că poporul român va rămâne tare ca o stâncă, stăpân pe meleagurile sale bogate şi frumoase şi-şi va apăra cu spada aceste locuri pe care locuieşte de mii de ani.

La momentul publicării sale în 1881, poezia a fost în general ignorată sau chiar criticată de criticii literari din acea perioadă. Unii critici au considerat că poezia este prea patriotică și idealistă, fără să abordeze problemele concrete ale societății românești. Alții au criticat stilul poetic al lui Eminescu, pe care l-au considerat prea complicat și greu de înțeles.

Versurile poeziei „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!”

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, Ţara mea de glorii, ţara mea de dor? Braţele nervoase, arma de tărie, La trecutu-ţi mare, mare viitor! Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul, Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc; Căci rămâne stânca, deşi moare valul, Dulce Românie, asta ţi-o doresc. Vis de răzbunare negru ca mormântul Spada ta de sânge duşman fumegând, Şi deasupra idrei fluture cu vântul Visul tău de glorii falnic triumfând, Spună lumii large steaguri tricoloare, Spună ce-i poporul mare, românesc, Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare, Dulce Românie, asta ţi-o doresc. Îngerul iubirii, îngerul de pace, Pe altarul Vestei tainic surâzând, Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face, Când cu lampa-i zboară lumea luminând, El pe sânu-ţi vergin încă să coboare, Guste fericirea raiului ceresc, Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare, Dulce Românie, asta ţi-o doresc. Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, Tânără mireasă, mamă cu amor! Fiii tăi trăiască numai în frăţie Ca a nopţii stele, ca a zilei zori, Viaţa în vecie, glorii, bucurie, Arme cu tărie, suflet românesc, Vis de vitejie, fală şi mândrie, Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

Sursa: Rador.