Semnele unui atac de panică. Mulți îl descriu ca cel mai înspăimântător eveniment
- Emma Cristescu
- 21 aprilie 2024, 10:26
Semnele unui atac de panică. Ultima ediție a Manualului de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale definește atacul de panică drept „apariția abruptă a unei frici sau a unui disconfort semnificativ, care atinge un maxim în decurs de câteva minute”.
Semnele unui atac de panică
Cercetătorii Hal Arkowitz și Scott O. Lilienfeld au spus că simptomele atacului de panică sunt: tremur sau convulsii, senzația de respirație dificilă sau senzație sufocantă de durere sau disconfort abdominal, sentimente de irealitate sau detașare de sine (depersonalizare) și frica de a muri, de a pierde controlul sau de a «înnebuni».
Specialiștii au mai declarat că mulți oameni fac atacuri de panică din senin și că le compară cu cele mai înspăimântătoare momente din viață.
„Cele mai multe atacuri - au urmat specialiștii citați anterior - apar fără vreo provocare evidentă, ceea ce le face și mai terifiante. Între 8% și 10% din populație are ocazional experiența unui atac de panică, însă doar 5% dezvoltă tulburarea de panică.
Aceste episoade, contrar concepției eronate răspândite, nu sunt doar niște accese de anxietate, așa cum avem majoritatea dintre noi din când în când”. Dar? „În mod tipic, pacienții care au un atac de panică îl descriu ca pe cel mai înspăimântător eveniment prin care au trecut vreodată. Cercetările au oferit explicații importante cu privire la cauzele primului atac de panică din viața unei persoane - de aici putem obține indicii care pot ajuta la evitarea, din start, a unui astfel de atac”, au spus aceștia.
Și o cantitate mică de stres poate declanșa panica
Cercetătorii au spus că și o cantitate mică de stres suplimentar poate să declanșeze panica și că unii oameni au o predispoziție genetică de a se speria și de a face atac de panică.
„Atunci când stresul se acumulează până la un nivel critic, chiar și o cantitate mică de stres suplimentar poate să declanșeze panica. În consecință, persoana poate avea impresia că evenimentul a apărut ca din senin. Unii oameni au o predispoziție genetică de a se panica, așa cum au arătat într-un articol de sinteză psihologa Regina A. Shih, pe atunci la Johns Hopkins University, și colegii săi. Tulburarea se transmite în familie și, dacă un geamăn identic are tulburare de panică, șansele ca și celălalt să sufere de același lucru sunt de două până la trei ori mai mari decât pentru gemenii neidentici, care sunt mai puțin asemănători la nivel genetic”, au declarat cercetătorii.
Unele persoane au atac de panică când fac sport
Ei au mai spus că atunci când ne alarmăm din motive false sau îndreptățite, tindem să asociem reacțiile biologice și psihice pe care le declanșează alarmarea noastră cu indicii prezente la momentul respectiv. Aceștia au descoperit că unele persoane au atacuri de panică atunci când fac sport, deoarece excitația fiziologică le produce senzații corporale similare cu cele din atacul de panică.
„Când ne alarmăm din motive false sau îndreptățite, tindem să asociem reacțiile biologice și psihice pe care le declanșează alarmarea noastră cu indicii prezente la momentul respectiv. Aceste asocieri devin niște «alarmări învățate», care pot provoca ulterior noi atacuri de panică. O alarmare învățată poate fi declanșată atât de situații externe, cât și de indicii corporale interne ale excitației fiziologice (cum ar fi rata crescută a bătăilor inimii). De exemplu, unele persoane au atacuri de panică atunci când fac sport, deoarece excitația fiziologică le produce senzații corporale similare cu cele din atacul de panică”, au mai spus ei, potrivit Jurnalul.