Astenia de primăvară și depresia. Marea capcană ce trebuie evitată

Astenia de primăvară și depresia. Marea capcană ce trebuie evitatăSursa foto: Youtube

Reputatul medic Vlad Ciurea a vorbit despre principalele afecțiuni care apar odată schimbarea anotimpurilor, și anume astenia de primăvară. Majoritatea românilor se confruntă cu această afecțiune, însă puțini conștientizează acest lucru.

În linii mari, astenia de primăvară se manifestă prin stare de epuizare constantă provocată de schimbările de temperatură. De asemenea, stare de oboseală poate fi însoțită de melancolie sau o ușoară depresie.

Astenia de primăvară, simptome

„Astenia de primăvară înseamnă oboseală. Toți o avem. Pentru că se trece de la regimul de iarnă, unde stai mai mult închis, mai mult în casă, o lipsă de alimentație cu vitamine, spre regimul de primăvară, care dintr-o dată se deschide.

Și te trezești parcă nu ai putere, parcă nu mai faci față, simți că ziua crește, vrei să faci mai multe, tu nu mai poți și apare acest fenomen, recunoscut peste tot, de astenie, în care se deschide totul. Cum se deschid florile, se deschid plantele, se deschide pământul, așa se deschide și corpul uman”, a explicat medicul Vlad Ciurea.

Pentru a depăși simptomele provocate de astenia de primăvară, mediul ne recomandă să facem cât mai multă mișcare și să îmbogățim meniul cu alimente bogate în vitamina C. De asemenea, Vlad Ciurea recomandă să ne hidratăm pe cât de mult posbil și acolo unde este cazul, plimbările în pădure sau măcar în aer liber.

Linia subțire între astenia de primăvară și depresie

Sursa foto: Regina Maria

Metode de combatere

„Crește și trăiește, pentru că este primăvară și pentru primăvară trebuie să fim pregătiți. Ori, ca să ne pregătim, trebuie să respirăm cât mai curat. Deschideți geamul la prima oră a dimineții.

Respirați aer curat, mergeți în pădure, beți apă cât mai curată, mâncați alimente proaspete, luați vitamine! Sunt o grămadă pe piață care trebuie luate, dar chiar dacă luați vitamine, nu uitați de cele foarte simple, precum vitamina C din lămâie, care este recunoscută”, a completat doctorul Vlad Ciurea.

Astenia de primăvară este accentuată de carențele de vitamina D. Pe durata verii organismul este lipsit de lumina Soarelui și astfel apar și stările de oboseală și epuizarea continuă.

Vlad Ciurea, despre astenia de primăvară

Sursa foto: Arhiva EVZ

„Avem și o lipsă mare de vitamina D, pentru că toată iarna am stat fără soare. Să folosim această vitamină D pentru organism, care nu este o bună doar pentru tegument, ci și pentru activitatea generală a organismului. O lipsă mare de vitamina D și de vitamine în general duce la o stare de oboseală.

Oboseala este a întregului organism, a metabolismului, și de aici și oboseala creierului care nu mai funcționează bine. Plecând comanda, creierul constată că celelalte organe nu funcționează bine. Deci trebuie treptat ridicate toate.

Foarte mult contează și puterea minții, puterea exemplului, grupul de socializare, nu stați toți într-un colț și plângeți, nu vă biciuiți cu cafele, plimbați-vă, bucurați-vă de timp liber, gândiți frumos, luați vitamine, mâncați cât mai curat și veți ieși din astenie”, a adăugat prof. dr. Vlad Ciurea.

Difereța dintre depresie și astenia de primăvară

Depresie. Sursa foto: Pixabay

Diferența între astenie și depresie

Între astenia de primăvară și depresie nu se pune semnul egal. Cu toate acestea simptomele se aseamănă pe alocuri. Doar că, atrage atenția doctorul Ciurea, din depresia este cu totul altceva. O modificare psihică care poate fi corectată mult mai greu decât în cazul asteniei.

„Astenia înseamnă oboseală și este oboseala care apare în întreg organismul. Este o stare complexă a sistemului nervos, a creierului în generale care nu mai funcționează la nivel normal. Gândirea, cunoașterea, memoria, atenția, judecata, decizia, iubirea, toate se lasă în jos. Asta este depresia. Depresia este cu totul altceva și este o modificare psihică din care trebuie să ieșim cu totul altfel decât din astenie.

Cum scăpăm de astenia de primăvară

„Din astenie ieșim cu mișcare, cu vitamine, dincolo trebuie să ne ajute și un medic psihiatru care să facă puțină psihoterapie cu noi și organismul nostru cerebral să funcționeze mai repede și mai bine. Din starea de astenie putem ieși în două săptămâni, cel mult. Și nu uitați! Cum ați prins un weekend liber, mergeți la munte, mergeți oriunde, simțiți că vă face bine”, a mai spus renumitul neurochirurg la Antena 3 CNN.

Un imbold pentru a depăși starea de astenie constă în modificare alimentației. Pe scurt, trebuie eliminată carnea din meniu. Fructele și salatele și legumele trebuie să-și facă loc în alimentație.

„Trebuie să schimbați alimentația. La revedere carne, treceți pe salate, treceți pe fructe. Toate verdețurile fructele, salatele, ne ajută, ne întineresc organismul. Deci recomandarea este simplă, nu uitați de alimentele proaspete, nu uitați salatele, nu uitați fructele, nu uitați soarele și nu uitați să fiți cu zâmbetul pe buze”, a concluzionat prof. dr. Vlad Ciurea la Antena 3 CNN.