Micutzu scapă de urmărirea penală, la fel și scandalagiii care l-au agresat

Micutzu scapă de urmărirea penală, la fel și scandalagiii care l-au agresat Sursa foto: Instagram

În urmă cu doi ani și jumătate, Micutzu a fost implicat într-un scandal pe Calea Victoriei. Acum, comediantul a aflat că trebuie să presteze muncă în folosul comunității.

În urmă cu doi ani și jumătate, Micutzu, Cosmin Nedelcu, a fost protagonistul unui scandal iscat de un grup de scandalagii, care l-au agresat în timp ce se afla pe terasa unei cafenele. Scandalul de pe Calea Victoriei s-a lăsat cu bătaie și geamuri sparte.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au ajuns la concluzia că nu există interes public pentru tragerea la răspundere penală a celor implicați în acest scandal și au dispus renunțarea la urmărirea penală a lui Cosmin Nedelcu.

Micutzu a fost scos de sub urmărire penală

Procurorii susținuți de ofițerii care au făcut cercetările în acest caz consideră că infracțiunile nu sunt dintre cele mai grave și că totul a plecat de la discuții în contradictoriu.

Ne puteți urmări și pe Google News

În august 2021, în timp ce traversa Calea Victoriei, Micutzu a fost abordat de un grup de trecători care l-au batjocorit, ceea ce l-a iritat pe actor. Apoi, totul a degenerat și s-a ajuns la bătaie.

micutzu

Sursa: Arhiva EVZ

Toate aceste detalii i-au făcut pe procurori să ajungă la concluzia că totul a fost pe fondul unor impulsuri de moment. Ei au mai spus că rănile suferite de unii dintre cei implicați în scandal nu au fost foarte grave și că beneficiul statului prin tragerea lor la răspundere penală este disproporționat ținând cont de ceea ce s-a întâmplat.

Micutzu, obligat să presteze muncă în folosul comunității

Cei care au fost implicați în scandal au scăpat de problemele cu legea, dar vor trebui să presteze muncă în folosul comunității. Comediantul va presta la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4.

El a fost avertizat că în cazul în care nu va veni cu o adeverință care să ateste că a muncit fără să fie răsplătit riscă să fie reîncepută urmărirea penală.

micutzu

Sursa foto Youtube

A refuzat să comenteze decizia procurorului

Actorul a refuzat să comenteze decizia procurorului. Ceilalți doi suspecți nu au putut fi contactați. Renunțarea la urmărirea penală va trebui confirmată de instanța de judecată, iar termenul stabilit în acest caz fiind în mai puțin de o lună, potrivit știrileprotv.