Frumoasa Anastasia Nichita, desemnată cea mai bună luptătoare din Europa în 2023

Frumoasa Anastasia Nichita, desemnată cea mai bună luptătoare din Europa în 2023 Sursa foto: Facebook/Anastasia Nichita

Anastasia Nichita, în vârstă de 25 de ani, a fost desemnată cea mai bună luptătore din Europa în 2023. Ea a primit vestea la București, unde participă la Campionatul European de Lupte. Din cauza unei accidentări, sportiva din Republica Moldova a ratat semifinala și a ajuns la spital.

Anastasia Nichita, frumoasa sportivă din Republica Moldova, a primit titlul de „Cea mai bună luptătoare a anului 2023 din Europa”. Distincția a venit într-un moment în care Anastasia a ratat semifinala Campionatului European de Lupte de la București, din cauza unei accidentări.

„N-am reușit să obțin o medalie la acest Campionat European în schimb am primit ceva mai mult, titlul de „Cea mai bună luptătoare a anului 2023 din Europa”. Reacția mea a fost pur și simplu Wow, dintre toate fetele care practică luptele anume eu am fost nominalizată. Am acceptat trauma pe care am primit-o drept o lecție și am luat doar partea pozitivă din toată povestea asta, așa a trebuit să se întâmple și bine că nu mai rău. Abia aștept să mă fac bine și să pot începe pregătirea pentru Jocurile Olimpice. N-am putut fi prezentă la premiere de aceea distincția am primit-o în cameră”, a transmis Anastasia Nichita.

Anastasia Nichita

Sursa foto: facebook.com/nichita.anastasia.3

Anastasia Nichita, frumoasa de la Poliția de Frontieră

Anastasia Nichita s-a născut pe 19 februarie 1999 în Tătărești, raionul Strășeni. În aprilie 2022, a devenit campioană europeană. De asemenea, a câștigat medalia de aur la proba feminină 59 kg la Campionatul European de Lupte din 2020, desfășurat la Roma.

Ne puteți urmări și pe Google News

În același an, a luat aurul la aceeași probă la 2020 Individual Wrestling World Cup, competiție organizată în locul Campionatului Mondial. A fost desemnată cea mai bună sportivă a anului din Republica Moldova în anii 2019, 2020 și 2023. La Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021, s-a clasat pe locul 7.

Anastasia Nichita

Sursa foto: facebook.com/nichita.anastasia.3

În 2023 a cucerit medalia de aur la Campionatul European de la Zagreb, în iulie a câțtigat medalia de aur la un turneu din Budapesta, iar în septembrie a cucerit argintul la Campionatul Mondial de lupte, rezervat senioarelor.

Frumoas Anastasia Nichita activează și în cadrul Poliției de Frontieră. Aceasta este inspector în cadrul IGPF și spune că are norocul să fie înțeleasă la serviciu, pentru că face parte din grupa Sport de performanță:

„Am norocul să mă înțeleagă, pentru că sunt în grupa Sport de performanță și am un program mai flexibil, într-adevăr, pentru că mereu sunt la antrenamente. Dar când sunt chemată la serviciu, trebuie să merg”.

Drama prin care a trecut sportiva

Anastasia a mai povestit despre copilăria ei și despre durerea pe care o poară după moartea fratelui ei. „Mama a plecat la muncă în Grecia când eu aveam șase ani. Era foarte greu financiar după ce părinții au divorțat. Tata nu se implica în creșterea noastră și mama era nevoită să plece peste hotare, iar noi am rămas în grija bunicilor. Cu tata am mai ținut legătura, dar nu se implica financiar sau educativ. Noi am fost o familie cu certuri și bătăi, îmi amintesc unele momente”, a povestit sportiva la podcasul „Fără protocol”, realizat de Dorin Galben.

După divorțul părinților, Anastasia împreună cu fratele său au ajuns în grija bunicilor. Într-o zi, el a luat-o la antrenament: „Eu eram în clasa a III-a când fratele mi-a spus să merg cu el. De acolo a început totul. În clasa a VI-a am mers la Liceul Sportiv”.

Între timp, fratele său a murit. „Noi am fost mereu împreună, eram de nedespărțit. Mi-a fost greu când am primit vestea. Dacă nu am avut susținere din partea familiei, din partea tatălui care să ne spună să mergem mai departe. După moartea bunelului, el a luat-o pe calea greșită. Despre moartea lui am aflat după miezul nopții. Când am primit apelul simțeam deja că ceva nu este în regulă. El făcea niște lucruri pe care nu le înțelegeam și care mă supărau. I-am spus că voi vorbi cu el când se va aduna cu gândurile și va fi la locul lui. Dar, din păcate. Eu sunt mai tare de caracter, dar el era mai influențabil”.