Un primar din Franța a interzis ninsoarea. Ce a generat un astfel de ordin bizar

Un primar din Franța a interzis ninsoarea. Ce a generat un astfel de ordin bizar Primarul unei localități din Franța a emis un ordin prin care interzice să mai ningă. Sursă foto: unsplash

Primarul din Raillencourt-Sainte-Olle, Franța, a emis un ordin prin care interzice căderea zăpezii în localitatea sa, în urma numeroaselor plângeri primite de la locuitori în timpul furtunii din săptămâna trecută.

Primarul orașului Raillencourt-Sainte-Olle din Franța, Bernard de Narda, a abordat într-un mod inedit nemulțumirea locuitorilor din orașul său care vizează deszăpezirea în comuna sa.

Printr-un decret municipal emis pe 23 ianuarie, acesta a declarat oficial că, „începând de astăzi, este interzis să cadă zăpadă pe teritoriul orașului”.

Cu toate că decretul pare a fi plin de umor, el ascunde un mesaj serios, fiind un răspuns la criticile primite de la locuitorii nemulțumiți de serviciile municipale în timpul furtunii recente de zăpadă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Primarul din Franța, o lege cu umror

Primarul comunei din Franța  și-a justificat decizia prin faptul că mulți locuitori au considerat că serviciile municipale nu și-au îndeplinit în mod corespunzător sarcina de a curăța zăpada pe drumurile comunale.

Prin emiterea acestui decret, el își propune să transmită un mesaj clar, respingând cererile exagerate și nemulțumirile privind starea de urgență creată de zăpadă. În fața presei locale, primarul a subliniat umoristic: „Pentru ce? Patru centimetri de zăpadă". Mai mult, el a subliniat importanța adaptabilității și a respectului pentru anotimpuri.

Prin intermediul decretului, primarul le aduce la cunoștință locuitorilor săi că orașul se confruntă cu "lipsa de resurse materiale și umane". Totodată a precizat că nu poate investi în echipamente performante de deszăpezire.

Acesta a mai subliniat că nu poate fi considerat responsabil pentru toate aspectele, evidențiind necesitatea de a găsi soluții realiste în fața limitărilor bugetare. Această măsură neobișnuită încearcă să reducă la tăcere pe cei care nu înțeleg dificultățile cu care se confruntă administrația locală.

„Primarul nu poate fi considerat responsabil pentru tot”, a afirmat edilul, citat de publicația Le Figaro.

zapada franta

Primarul unei localități din Franța a emis un ordin prin care interzice să mai ningă. Sursă foto: unsplash

Posibile viitoare interdicții amuzante

În cadrul unui interviu acordat presei, primarul a sugerat ironic că ia în calcul emiterea altor decrete. Unul dintre ele ar putea viza „interzicerea iepurilor”.

Această notă de umor evidentă subliniază tonul ironic al deciziei sale, demonstrând că, uneori, abordarea amuzantă poate fi un mod eficient de a face față criticilor. Dar și de a atrage atenția asupra provocărilor reale cu care se confruntă administrația locală.

Un mod neobișnuit în Franța pentru gestionarea criticilor

Decretul emis de primarul din Raillencourt-Sainte-Olle reprezintă un mod neobișnuit, dar creativ și umoristic, de a gestiona criticile primite. În loc să ignore nemulțumirile, el a ales să răspundă cu o abordare inedită. Scopul este de a ilustra limitările bugetare și tehnice ale orașului. Această acțiune, însoțită de un zâmbet, a generat discuții în comunitate și a atras atenția asupra complexităților gestionării serviciilor municipale în fața condițiilor meteorologice nefavorabile.