Marcel Ciolacu, discuțiii cu sindicaliștii din MAI. Premierul încearcă să stingă conflictul din ministere
- Antonia Hendrik
- 23 ianuarie 2024, 14:58
Marcel Ciolacu s-a întâlnit, marți, cu liderii sindicatelor din MAI pentru a purta un dialog în ceea ce priveşte nemulţumirile acumulate în timp.
Marcel Ciolacu s-a întâlnit, marți, cu liderii sindicatelor din poliţie şi din penitenciare pentru a purta un dialog cu privire la nemulţumirile lor. Reamintim că Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) anunța pe 13 ianuarie că susține și încurajează protestul legitim al fermierilor și al transportatorilor și anunța că ia în calcul declanșarea protestelor în penitenciare, „deoarece Guvernul României întârzie nejustificat aplicarea legii salarizării unitare și fură în formă continuată din buzunarele polițiștilor, militarilor și polițiștilor de penitenciare”.
Marcel Ciolacu, Declarații după consultările de la Ministerul Afacerilor Interne
În acest context, Marcel Ciolacu a comentat despre ameninţarea poliţiştilor că vor declanşa la rândul lor proteste. Premierul a spus că a intrat într-o logică de discuţii cu sindicaliştii.
„Între civili şi militari unele drepturi s-au uniformizat. Şi atunci avem un deficit de personal în zona MAI şi e norma ca Guvernul să se ocupe ca aceste meserii să devină din nou atractive. Dar nu numai prin ceea ce fac, ci şi prin beneficii concrete. Toată discuţia pe care a am avut-o cu sindicatele dar şi cu conducerea ministerului de Interne, a avut la bază acest principiu, şi de aici vom vedea măsurile pe care le vom lua împreună”, a explicat premierul.
Întrebat dacă le-a promis ceva, premiarul a spus: „Disponibilitate totală în continuare. Nu a fost o discuţie despre salarii, a fost mai mult o discuţie despre o îngrijorare cu privire la această instituţie”.
Ce spune premierul despre celelalte proteste
Cu privire la celelalte proteste, Marcel Ciolacu a spus că a anunţat public faptul că are toată disponibilitatea de a sta cu toată lumea de vorbă.
„Ce am reuşit eu împreună cu colegii mei, pentru că niciodată nu poţi să faci ceva singur, împreună cu ministrul de Finanţe, am reuşit un echilibru macroeconomic al României. Este foarte important, în contextul pe care-l vedem cu toţii, în contextul în care aproape 14 state din 27 ale UE au intrat pe deficit excesiv. De aceea şi provocările noastre sunt mai mari. În acest context, normal că primul şi cel mai important lucru este dialogul”, mai spune Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu a mai fost întrebat dacă fermierii i-au cerut vreo întâlnire: „Nu ştiu la care fermieri vă referiţi, pentru că ştiu că trasnportatorii au astăzi întâlnire cu domnul Grindeanu. Ştiu că ministrul Barbu, ieri spre seară s-a întors de la Cluj unde a avut o întâlnire cu fermierii de la Mureş, Cluj şi Bihor. Şi au închis toate problemele pe care le aveau”.
Marcel Ciolacu, dicuţii cu sindicaliștii din MAI. Sursa foto. Facebook
Marcel Ciolacu nu crede ar fi ceva politic la mijloc
Marcel Ciolacu a mai subliniat faptul că nu crede că în spatele acestor proteste este ceva politic. Sunt probleme reale care s-au adunat în timp, a mai declarat premierul.
„Sunt nişte nemulţumiri acumulate, o lipsă de dialog mai aplicată deoarece la revendicări nu sunt nişte lucruri spectaculoase, sunt lucruri care s-au strâns în timp. E adevărat, nu mai sunt câştigurile care au fost de acum doi ani. Au fost cumpărate toate scump, producţia agricolă s-a vândut mai ieftin. Inverstiţiile pe care mi le doresc în zona de procesare a produselor alimentare va dura până când se vor declanşa. Le-am bugetat, dar prin dialog vom închide conflictul”, a conculzionat premierul.