Cele două românce din Italia, omorâte cu violență. Suspectul ajunge în fața judecătorilor
- Mădălina Sfrijan
- 8 ianuarie 2024, 12:21
Legiștii italieni care au anchetat dubla crimă din Naro spun că victimele și-au dat ultima suflare în chinuri groaznice. Bărbatul suspectat în acest caz ajunge astăzi în fața judecătorilor. De asemenea, primarul Naro a anunțat zi de doliu local atunci când victimele vor fi înmormântate.
Dubla crimă a șocat întreaga comunitate din Naro. Bărbatul suspectat că le-ar fi luat viața celor două românce va fi prezentat astăzi judecătorilor. Primarul micului orașul din sudul Siciliei a anunțat doliu în ziua în care cele două victime vor fi înmormântate.
Dubla crimă din Naro. Cazul a șocat comunitatea
Medicii legiști din Italia au concluzionat după prima parte a anchetei că cele două victime au murit în chinuri groaznice. Bărbatul care a recurs la acest gest extrem a dat dovadă de o violență rară, spun anchetatorii.
„Este îngrozitor ce s-a întâmplat, o ferocitate incredibilă, nemaivăzută de procuratura care se ocupa de acest caz.”, a spus Silvia Dumitrache, președinta Asociației Femeilor Românce din Italia.
Suspectul este român
Amar Edgar Nedelcof, în vârstă de 24 de ani, este suspectat de aceste crime oribile. Tânărul este din comuna Trușești, județul Botoșani. Acesta a plecat în urmă cu un deceniu în Sicilia, împreună cu părinții.
Individul este prezentat astăzi unui complet de judecată pentru confirmarea arestării.
În cadrul anchetei a apărut un martor-cheie. Acesta este un alt român care ar fi intrat în Deliei Zărnescu împreună cu suspectul, cu puțin timp înainte de atac. Bărbatul de 50 de ani a fost interogat de procurori ore în șir. Acesta a precizat că după ce a plecat din vizita respectivă, Nedelcof l-a sunat și chemat în ajutor.
Dubla crimă din Italia. Doliu local în ziua înmormântării victimelor
Martorul cheie nu a luat parte la cele două omoruri, însă a declarat că a văzut cadavrul Deliei.
Cele doua au șocat comunitatea din Naro, orașul situat în Provincia Agrigento. Municipalitatea a declarat zi de doliu local la data la care vor fi înmormântate cele două românce.
„Pentru a demonstra apropierea noastră de poporul român. Suntem foarte apropiați de familiile Deliei și Mariei, iar eu trebuie să spun două cuvinte pentru femei: nu se poate muri în acest mod. În această situație deosebit de dificilă, poporul român s-a arătat cu adevărat măreț, pentru că au contribuit semnificativ la înfăptuirea justiției, în cazul acestei crime îngrozitoare.”, a spus Mariagrazia Brandara, primarul orașului Naro.
În comunitatea din Naro locuiesc aproximativ 350 de români. Cadavrele celor două românce au fost descoperite la finalul săptămânii trecute de pompierii din Agrigento.