Explozii în Iran, lângă mormântul generalului Qasem Soleimani. 95 de morți și peste 200 de răniți
- Alexandru Stan
- 3 ianuarie 2024, 22:48
Iranul este din nou în centrul atenției mondiale. La patru ani de la uciderea lui Qasem Soleimani de către o dronă americană trimisă la comanda fostului președinte american Donald Trump, două explozii au avut loc lângă mormântul generalului iranian.
UPDATE 3: Bilanțul a fost revizuit
Ministerul iranian al Sănătății a raportat că bilanțul victimelor a fost revizuit la 95 de morți și 211 răniți.
Bilanțul a fost revizuit de la 103 morți la 95 din cauza unor erori.
27 de pacienți sunt în stare critică.
UPDATE 2: Bilanțul exploziilor din Iran crește la 103 morți
Mohammad Saberi, șeful serviciilor de urgență din Kerman, a confirmat că mai multe persoane rănite în urma exploziilor au murit acum câteva momente. Inițial, erau 170 de persoane rănite.
Numărul actual al răniților este 141. Bilanțul victimelor ucise a crescut la 103.
Presa de stat a declarat că Melika Hosseini, un membru al Societății Semilunii Roșii Iraniene, se numără printre cei uciși.
UPDATE - Martor: Exploziile au fost provocate de dispozitive explozive. Bilanțul crește la 81 de morți
Potrivit Al Jazeera, o femeie anonimă, a cărei voce a fost difuzată de televiziunea de stat, a relatat că exploziile au rezultat în urma detonării a unor dispozitive explozive. Una dintre bombe a fost aruncată într-un coș de gunoi.
„Nu am fost rănită, dar am sânge pe haine. Tocmai mergeam pe cealaltă parte a străzii când bomba a explodat”, a relatat martorul ocular.
Agenția de presă Tasnim raportează acum că două bombe au fost plasate în valize și detonate de la distanță, informație care contrazice rapoartele anterioare ce sugerau că atacatorii sinucigași le-ar fi detonat la fața locului.
Două explozii în Iran. Bilanțul inițial - 73 morți
Cel puțin 73 de persoane au fost ucise miercuri și 170 au fost rănite în orașul iranian Kerman, în urma a două explozii în apropierea mormântului comandantului militar Qasem Soleimani.
Presa de stat transmite că ar fi vorba despre atacuri teroriste sau explozii accidentale cauzate de defecțiuni tehnice.Prima explozie a fost la 700 de metri de mormântul lui Soleimani, iar a doua a fost la un kilometru distanță, chiar în timp ce pelerinii iranieni vizitau locul, a adăugat presa de stat iraniană. IRNA l-a citat pe viceguvernatorul pentru Politică și Securitate, spunând că nu este clar dacă „incidentul a fost cauzat de o explozie de gaz sau de un atac terorist”.
Videoclipurile postate pe mass-media de stat iraniene au arătat mulțimi mari de oameni alergând în zonă, după explozie, potrivit CNN.
Exploziile au avut loc lângă mormântul generalului iranian, ucis acum patru ani
Era vorba despre Qassim Soleimani, șeful forței de elită a Iranului Quds, și Abu Mahdi al Muhandis, comandantul adjunct al milițiilor irakiene susținute de Iran, cunoscute sub numele de Forțele de Mobilizare Populare (PMF). Pentagonul a declarat că generalul Qassim Soleimani a „coordonat” atacurile asupra bazelor Coaliției din Irak în ultimele luni și a aprobat „atacurile” asupra ambasadei SUA la Bagdad la începutul acestei săptămâni.
Prin uciderea generalului iranian Qasem Soleimani în Irak, de către o dronă a armatei americane, oamenii au făcut asocierea între „Al Treilea Război Mondial” și „arhiducele Franz Ferdinand” – a cărui asasinare, la Sarajevo, în 2014, a dus la declanșarea Primului Război Mondial, se arată într-o analiză BBC.
Cine a fost Qasem Soleimani, nr. 2 în conducerea Iranului ?
Soleimani, născut pe 11 martie 1957, s-a alăturat forțelor Quds. S-a făcut remarcat în bătăliile războiului dintre Iran și Irak, între 1980 și 1988. În războiul din Afganistan, a sprijinit SUA în operațiunile antiteroriste de răsturnare a regimului taliban. Cooperarea a încetat după ce Soleimani a sprijinit insurgențele antiamericane din Irak.
În războiul dintre Israel și Liban din 2006, a oferit asistență militară către organizația teroristă Hezbollah. Din 2012 s-a implicat în războiul civil sirian de partea regimului condus de dictatorul Bashar al-Assad.
Generalul, care s-a evidențiat ca numărul 2 în conducerea Iranului, a instrumentat crearea unei Axe a Rezistenței împotriva Occidentului, alcătuită din milițiile pro-iraniene din Irak, Hamas și Jihadul Islamic din Fâșia Gaza, Hezbollah din Liban și grupurile Houthi din Yemen. Soleimani ar fi fost creierul din spatele creării și menținerii sistemului de tuneluri din Fâșia Gaza. Prin aceste tuneluri, militanții Hamas au putut ataca civili israelieni pe 7 octombrie 2023.