Ce spune Ciolacu, după tragedia de la Ferma Dacilor, despre Raed Arafat

Ce spune Ciolacu, după tragedia de la Ferma Dacilor, despre Raed ArafatFerma Dacilor. Sursa foto: Facebook

Marcel Ciolacu s-a arătat revoltat de faptul că pensiunea Ferma Dacilor, unde opt persoane și-au pierdut viața în urma unui incendiu, nu avea nici măcar detector de fum.

Marcel Ciolacu a făcut câteva comentarii după tragedia de la Ferma Dacilor. Premierul a spus că așteaptă un raport complet cu privire la cauzele tragediei. De asemenea, premierul s-a arătat revoltat spunând că ne trebuie o Românie ordonată și coordonată. Nu se mai poate!

Marcel Ciolacu, despre tragedia de la Ferma Dacilor

Marcel Ciolacu a transmis condoleanţe familiilor şi s-a arătat indignat de faptul că cei de acolo nu au avut niciun detector de fum.

„A fost o catastrofă, condoleanțe familiilor. Ce nu înțeleg și da, aștept raportul, să n-ai nici detector de fum. Nu era o pensiune înregistrată. Fostul președintele al CJ Prahova , Bogdan Toader, a obținut în instanță demolarea pensiunii.

Ce s-a întâmplat cu acea hotărâre. Sunt instituții care nu au aviz, Palatul parlamentului, biserici, școli. Trebuie o modificare în lege cu privire la autorizare”, a spus Marcel Ciolacu.

Item 1

Marcel Ciolacu, reacţie după tragedia de la Ferma Dacilor. Sursa foto: fermadacilor.ro.

Premierul României: Ne trebuie o Românie ordonată și coordonată

Marcel Ciolacu a mai declarat că aşteaptă rezultatele anchetei. De asemenea, a mai subliniat că trebuie schimbat sistemul de autorizare și verificare.

„Sunt mii de instituții care nu acest aviz. Domnul Raed Arafat trebuie să vină cu o propunere legislativă. Haideți să vedem ancheta. Am văzut demisii și vom vedea cu certitudine în funcție de fapta pe care a făcut-o.

TOHNAI - URMARI INCENDIU - 27 DEC 2023

Ce a mai rămas din Ferma Dacilor: Sursa foto: Facebook

Trebuie schimbat sistemul de autorizare și verificare. Dacă nu se schimbă, tot timpul vom fi în defensivă și se vor pierde vieți. De ce nu ne-am asumat până acum o reformă? Eu voi face reorganizări, schimb tot sistemul de control. Nu poți să ai același control 4, 5 instituții”.

Ce spune despre Raed Arafat

Marcel Ciolacu a mai subliniat faptul că îl respectă pe Raed Arafat deoarece a creat cel mai bun sistem de urgenţă din Europa.

„Domnul Arafat a avut o realizare fantastică, sistemul de urgenţă. Îl respect pentru tot ce a făcut în acel sistem, care este printre cele mai dezvoltate din Europa. Domnul Predoiu va veni, după anchetă, cu toate modificările care trebuie făcute. Pe mine mă interesează să fac prevenţie, să nu mai avem nenorociri, ca eu nu sunt magistrat, eu nu bag lumea la puşcărie”, a spus Marcel Ciolacu la România TV.