Conflictul din Gaza ar putea fi pe cale să ajungă la un moment decisiv. După săptămâni de lovituri aeriene, bombardamente de artilerie, atacuri cu drone și o invazie terestră, Forțele de Apărare Israeliene par să aibă conducerea Hamas și pe acei luptători rămași încă loiali idealurilor criminale ale grupului prinși în ”buzunare/locuri” din ce în ce mai mici. De obicei un răspuns disproporționat la terorism generează și mai multe atacuri teroriste.

În 1986, de exemplu, teroriștii care acționau la ordinul guvernului libian au bombardat un club de noapte din Germania popular printre militarii americani, ucigând trei persoane și rănind peste 200. Ca răzbunare, Statele Unite au pornit o campanie de bombardament împotriva Libiei, campanie care a dus la lovirea de instalații militare și o reședință a liderului libian Muammar al-Gaddafi.

Potrivit unui studiu realizat de politologul Stephen Collins, raidul de răzbunare al SUA a dus la o creștere de patru ori a numărului de decese: teroriștii susținuți de Libia au ucis 599 de persoane în cei patru ani de după răspunsul SUA, comparativ cu 136 de persoane în cei patru ani anteriori. Armata Republicană Irlandeză a înflorit în mod similar în fața represiunii de stat agresive.

Hamas a creat o capcană pentru forțele israeliene la fel IRA în ani 70-80 când acestea au creat  un fel de capcană pentru forțele britanice și poliția din Irlanda de nord. În 1969, catolicii s-au revoltat ca răspuns la discriminările abundente din partea majorității protestante din Irlanda de Nord. Revolta a fost instigată, parțial, de IRA.

Extremiștii au lucrat pentru a provoca măsuri dure din partea forțelor de securitate, știind foarte bine beneficiile pe care le vor culege în ceea ce privește sprijinul și recruții. Când grupul a provocat o revoltă în 1970 în cartierul Ballymurphy din Belfast, de exemplu, forțele de securitate au răspuns cu utilizarea pe scară largă a gazelor lacrimogene, înstrăinând catolicii din zonă. 6000 de catolici au fost alungați din casele lor. Guvernele continuă să cadă în capcane similare.

Organizațiile teroriste sunt comparate cu o hidră, șarpele din mitologia greacă. De fiecare dată când statul încearcă să taie capul hidrei, încă două capete cresc înapoi. Liderii Hamas au fost întotdeauna dispuși să lase tinerii palestinieni să moară pentru a comite atentate sinucigașe. În 1996, serviciile de securitate israeliene l-au ucis pe Yahya Ayyash, principalul producător de bombe al Hamas, cu un telefon mobil.

Ulterior, adjunctul său, Hassan Salameh, a organizat cea mai mortală serie de atentate sinucigașe pe care le cunoscuse Israelul până în acel moment, ucigând peste 60 de persoane. Salameh a explicat că nu a simțit nicio remușcare în legătură cu viețile tinerilor palestinieni care s-au pierdut în atacuri. Hamas este dispus să sacrifice viețile nu numai ale atacatorilor sinucigași, ci și a miilor de civili.

Hamas a prezis public că atacul său din 7 octombrie va duce în cele din urmă la moartea a numeroși palestinieni. Khalil al-Hayya, un oficial înalt al Hamas, a declarat pentru The New York Times în noiembrie că grupul știa că reacția la atacul său „va fi mare”. Hamas era disperat să distrugă status quo-ul și să împingă problema palestiniană înapoi pe scena mondială.

Ar putea puterile arabe să creeze o pace durabilă?

Înainte de actualul război Israel-Hamas, rundele trecute de conflict din Gaza au urmat un model general: lupte, urmate de apeluri internaționale pentru încetarea focului și apoi, în cele din urmă, revenirea la (mai mult sau mai puțin) status quo-ul.

De data aceasta situația este diferită: în contextul unei suferințe răspândite și al violenței îngrozitoare – inclusiv masacrele Hamas din 7 octombrie și un bilanț mare de victime colaterale asupra populației din Gaza în timp ce Israelul ripostează – actorii internaționali cheie cer o reglementare durabilă conflictul palestinian.

În timp ce guvernul israelian al prim-ministrului Benjamin Netaniahu a acordat prioritate eliberării ostaticilor și eliminării Hamas, președintele (SUA) Joe Biden spune că pentru acest război finalul politic nu este să revină la o versiune consolidată a statutului quo ante, ci mai degrabă să se avanseze spre o soluție cu două state. Liderii arabi și-au reînnoit apelurile pentru un stat palestinian dar nu este suficient. Trebui ca ei să participe la procesul de restabilire a garanțiilor de securitate și la reconstrucția Gaza.

De ce ar fi nevoie pentru a obține o pace de durată, după decenii de eșecuri repetate?

Există întotdeauna multe motive pentru care pacea israelo-palestiniană este puțin probabilă. Conducerea politică atât în rândul israelienilor, cât și al palestinienilor ar trebui să se schimbe pentru a se realiza progrese. Intermediate de administrația fostului președinte american Donald Trump, acordurile diplomatice cunoscute sub numele de Acordurile Avraam au permis ca cinci țări arabe — Bahrein, Maroc, Sudan și Emiratele Arabe Unite — să normalizeze legăturile cu Israelul.

În mod miraculos acele acorduri s-au menținut pe tot parcursul războiului din Gaza, dovedind că interesele acelor țări arabe nu s-au schimbat; în linii mari, ei doresc în continuare o apropiere regională, o combinație de comerț și investiții și să se alinieze împotriva Iranului. Țările arabe ar trebui să preia conducerea în forjarea unei păci durabile israeliano-palestiniană fapt ce ar contribui și la stabilitatea regiunii și ar limita atracția grupurilor islamiste radicale de către sponsorizările de la Teheran.

Pe măsură ce țările arabe s-au încălzit diplomatic cu Israelul, Arabia Saudită a fost privită drept cel mai mare premiu. Înainte de 7 octombrie, s-a luat în considerare un acord trilateral SUA-Arabia Saudită-Israel pentru a normaliza legăturile Arabia Saudită cu Israelul, pentru a oferi concesii israeliene palestinienilor și pentru a extinde garanțiile de securitate ale SUA și ajutorul civil-nuclear pentru Arabia Saudită. Este clar ca atacul Hamas din 7 octombrie a avut ca scop perturbarea acestei trilaterale.

Un lucru este cert regatul de la Riad încă vrea pace cu Israelul, în parte din cauza investițiilor, transferului de tehnologie și turismului pentru că prințul moștenitor Mohammed bin Salman trebuie să-și execute planul „Viziunea 2030” pentru reformă și revitalizare economică. Interesele saudite și israeliene se aliniază, de asemenea, în contracararea Iranului și a grupărilor islamiste extreme precum Al Qaeda. Și mai este un obiectiv: umbrela de securitate a americanilor.

Operațiunile IDF din Gaza

Acum au loc lupte intense de stradă între trupele israeliene și oamenii înarmați ai Hamas în orașul din sudul Khan Yunis, despre care se crede că este ultimul bastion al grupării teroriste. În nord, cartierul general al Hamas, situat în tabăra de refugiați Jabaliya, a fost ocupat după o operațiune de trei zile care a implicat o unitate de comando naval și elemente ale brigăzii 551 a armatei israeliene.

Comandanții IDF sunt pe deplin conștienți de faptul că spațiul lor operațional de manevră va fi limitat de capacitatea guvernului israelian de a ignora reacțiile dure ale comunității internaționale. În egală măsură, conducerea Hamas știe că, cu cât poate rezista mai mult, cu atât este mai mare șansa ca Israelul să fie de acord cu o nouă încetare a focului. Atâta timp cât prim-ministrul Benjamin Netanyahu dorește să vadă cei 137 de ostatici israelieni rămași eliberați, cu atât sunt mai mari șansele ca organizația să scape efectiv de anihilarea totală. Jumătatea de sud a Gaza a fost acum umflată de aproape un milion de civili palestinieni strămuți, care și-au părăsit casele în urma conflictului.

Yahya Sinwar

Israelul știe că atacurile aeriene singure nu îl pot ajuta să câștige războiul împotriva Hamas. Pentru a-și elimina inamicul, Forțele de Apărare israeliene trebuie să ucidă sau să captureze liderii grupului, atât în Gaza – unde se ascund în complexele de tuneluri – cât și în alte țări din Orientul Mijlociu, inclusiv în Qatar. Dar costul unor astfel de operațiuni periculoase va fi mare.

Deocamdată, prioritatea Israelului este vizarea liderilor Hamas din Fâșia Gaza. Pe lista de succes se află Yahya Sinwar, liderul Hamas în Gaza; Mohammed Deif, șeful aripii militare a Hamas, Brigăzile Izz ad-Din al-Qassam; și comandantul secund al lui Deif, Marwan Issa. Bombardamentele din Khan Yunis, un oraș din sudul Gazei unde se crede că se află acești lideri Hamas vor fi urmate de incursiuni terestre ale militarilor israelieni pentru a-i ucide sau captura pe acești oameni și pentru a salva ostaticii.

Guvernul israelian consideră că uciderea sau capturarea țintită a liderilor Hamas este esențială pentru atingerea obiectivului său principal: distrugerea Hamas. Israelul l-a acuzat public pe Sinwar că este creierul din spatele atacului terorist al Hamas împotriva Israelului din 7 octombrie. Poate, dar în mod sigur nu a fost numai el cel care a organizat atacul.

Figură proeminentă a Hamas Sinwar a fost responsabil pentru construirea aripii militare a organizației înainte de a stabili noi legături importante cu puterile arabe regionale, în calitate de lider civil și politic al grupului. El a fost ales în principalul organism de decizie al Hamas, Biroul Politic, în 2017 ca lider politic al Hamas în filiala Gaza. Cu toate acestea, el a devenit de atunci liderul de facto al Biroului Politic, potrivit cercetărilor Consiliului European pentru Relații Externe (ECFR).

El a fost desemnat terorist global de Departamentul de Stat al SUA din 2015 și a fost recent sancționat de Regatul Unit și Franța scrie CNN. Dar, în timp ce Sinwar și-a petrecut ultimii ani ținând discursuri și fiind fotografiat, Deif este o figură extrem de secretă, o umbră, care nu a fost văzută în public de zeci de ani. Sinwar s-a născut în 1962 într-o tabără de refugiați din Khan Younis, sudul Gazei.

Familia sa a fost strămutată din Al-Majdal, un sat palestinian din Aschelonul de astăzi, în timpul războiului arabo-israelian. S-a alăturat Hamas la sfârșitul anilor 1980 și a devenit unul dintre fondatorii temutului său aparat de informații intern, cunoscut sub numele de Majd. A fost condamnat în 1988 pentru uciderea a doi militari israelieni și a patru palestinieni suspectați de colaborare cu Israelul.

După 20 de ani a fost eliberat în 2011, ca parte a acordului prin care mai mult de 1.000 de prizonieri palestinieni au fost schimbați cu Gilad Shalit, un soldat al IDF care fusese capturat și dus în Gaza, unde a fost deținut timp de mai bine de cinci ani. În anii de închisoare Sinwar a spus că i-a petrecut studiindu-și dușmanul, inclusiv învățând să vorbească ebraică.

Viu sau mort (!?)

Moartea lui Sinwar ar trebui văzută ca un înlocuitor util și ar putea fi folosită pentru a pune bazele unei încetări mai lungi a focului, în care una dintre condițiile centrale ar trebui să fie eliberarea tuturor celor 130 de ostatici rămași, împreună cu modul în care Gaza va fi administrată în viitor.

În mod clar, Israelul va trebui să negocieze cu palestinienii viitorul Gazei și cine va controla teritoriul la un moment dat, cu excepția cazului în care Netaniahu intenționează să ocupe regiunea pe termen nelimitat. Am în minte anul 2001, mai precis 11 septembrie World Trade Center, New York. Atunci Marea Britanie împreună cu țările din Est s-au alăturat americanilor pentru a trimite forțe speciale și militari din trupele terestre în Afganistan cu scopul de a-l ucide pe Osama bin Laden.

Deși a existat un mare sprijin pentru acea operațiune militară, regretatul amiral Sir Michael Boyce, pe atunci șef al Statului Major al Apărării Marii Britanii, a avertizat că este mult mai ușor să începi un război decât să-l închei. Și au durat operațiunile militare 20 de ani dintre care 10 ani au fost necesari pentru ca forțele speciale americane să-l elimine pe Bin Laden.

Acuzat de trădare în Pakistan, dar lăudat ca erou în Statele Unite, Shakeel Afridi, medicul lui Osama, plătește un preț mare pentru rolul pe care l-a avut în anihilarea lui Osama Bin Laden. La un deceniu după ce șeful Al-Qaeda a fost împușcat de o echipă a forțelor speciale Navy Seals, Afridi trăiește în închisoare, în izolare totală. Provenind din zonele tribale din nord-vestul Pakistanului, medicul părea a fi un atu ideal pentru CIA, în momentul în care agenții săi se îndreptau spre ascunzătoarea lui Bin Laden din orașul Abbottabad.

Tot ce aveau nevoie americanii era o dovadă că Bin Laden era acolo, așa că l-au trimis pe Afridi să extragă probe de ADN de la cei aflați în interiorul locației, sub pretextul că fusese lansată o nouă campanie de vaccinare.  Nu se cunosc amănunte despre ce s-a întâmplat în continuare, cert este că medicul a fost arestat de autoritățile pakistaneze după câteva săptămâni de la atacul mortal asupra lui Bin Laden.

El nu a fost niciodată găsit vinovat de nimic legat de raid, dar a fost condamnat de un tribunal în baza unei legi obscure din epoca colonială, pentru ”finanțarea unui grup de insurgenți” și condamnat la 33 de ani de închisoare. În urma atacurilor teroriste din sudul Israelului, IDF a publicat imagini rare ale elitei de operațiuni speciale– echivalentul israelian al US Navy Seals – recapturând postul militar Sufa de-a lungul graniței cu Gaza de la teroriștii Hamas. Shayetet 13 este unitatea de elită de operațiuni speciale a marinei israeliene și este specializată în acțiune directă, contraterorism, salvare a ostaticilor și operațiuni maritime speciale. Unitatea se antrenează adesea cu omologii săi de operațiuni speciale din SUA, inclusiv operatorii Navy SEAL și operatorii Special Warfare Combatant-Craft Crewmen (SWCC).

Liderii Hamas din străinătate

Liderii Hamas din Turcia Qatar și Liban vor fi și ei în atenția serviciilor israeliene. Este o întreagă istorie care arată faptul că forțele armate israeliene și serviciile de informații au ucis teroriști implicați în planificarea sau implementarea atacurilor în Israel. Unul dintre exemple este uciderea celor care au organizat infamul ataca din timpul Jocurilor Olimpice de la Munchen din 1972.

De asemenea, ofițerii operativi ai serviciului de informații al Israelului au asasinat lideri și comandanți înalți ai diferitelor organizații teroriste, inclusiv fondatorii Hamas, Ahmed Yassin și Abdel Aziz al-Rantisi, ambii uciși în 2004. În 1987, în timpul Primei Intifade, Yassin a co-fondat Hamas cu Abdel Aziz al-Rantisi, numindu-o inițial „aripa paramilitară” a Frăției Musulmane Palestiniene și devenind liderul său spiritual.

Au fost și operațiuni ratate ale Mossad-ului israelian. Vorbim de operațiunea în care trebuia ucis  liderul Hamas, Khaled Mashaal, în Iordania în 1997, și care s-a încheiat cu un eșec. Aceasta a adus cu ea  o criză diplomatică majoră cu Iordania, cu care Israelul a semnase un tratat de pace în 1994. Regele Iordaniei Hussein a văzut asta ca pe un act de umilire și lipsă de respect din partea Israelului. Israelul a fost pus să ofere un antidot pentru otrava cu care a fost pulverizat Mashaal.

Avantajul acestei operațiuni a fost că Iordania l-a expulzat pe Mashaal și alți teroriști Hamas și nu a permis organizației să opereze în Iordania de atunci. Mashaal este prima țintă a serviciilor israeliene din afara teritoriului Gaza. Deocamdată acesta este în siguranță. Va fi permanent așa mereu de acum încolo? Șeful Shin Bet, agenția de securitate a Israelului, Ronen Bar, a spus pentru The Time of Israel: că Israelul este „hotărât” să elimine Hamas peste tot – în Gaza, Cisiordania, Liban, Turcia, Qatar. „Acesta este Münchenul nostru”, a spus el, adăugând că ar putea dura câțiva ani pentru a efectua aceste operațiuni, dar că acestea vor fi finalizate.

Operațiunile acoperite ale Israelului

Operațiunile acoperite au adus de multe ori la deteriorarea relațiilor diplomatice ale Israelului cu țările în care au avut loc (în special dacă persoana greșită a fost ucisă, așa cum sa întâmplat în Norvegia în 1973) sau atacuri teroriste asupra ambasadelor/consulatelor israeliene. Astfel când Abbas al-Musawi a fost asasinat, fostul lider Hezbollah, în 1992, au urmat imediat un atac terorist asupra  Ambasadei Israelului din Buenos Aires, ucigând douăzeci și nouă de israelieni și argentinieni. Bine-înțeles Musawi a fost înlocuit cu Hassan Nasrallah sub a cărui conducere Hezbollah s-a transformat dintr-o organizație teroristă minoră într-un grup paramilitar puternic care reprezintă o amenințare substanțială pentru Israel.

Deci în concluzie va fi eficace uciderea liderilor Hamas în afara Gaza? Greu de spus. Un aforism comun spune ”că nimeni nu este de neînlocuit” (De fapt, această expresie a primit o astfel de circulație largă după campania electorală a lui Woodrow Wilson, candidatul pentru președinția SUA din 1912; cu toate acestea, el nu a fost autorul ei; Woodrow Wilson a împrumutat acest aforism din limba franceză; unii l-au creditat pe Stalin ceea ce nu este adevărat). Susține establishment-ul israelian în totalitate tipul acesta de scenariu? Nu, în mod sigur. Fostul șef al Mossad-ului, Ephraim Halevi, este una dintre vocile proeminente care avertizează că eliminarea oponenților în acest fel nu este recomandată.

Ce substitut avem pentru profunzimea strategică?

Israelul nu poate și nu trebuie să se bazeze pe profunzimea strategică pentru a-și îndeplini nevoile de securitate pe termen lung. Profunzimea strategică este un substitut slab pentru un plan coerent de a converti orice victorie militară israeliană într-un final politic pe termen lung pentru dezarmarea și reabilitarea simultană a Fâșiei Gaza. Cum s-ar putea termina totul?

Orice substitut viabil al profunzimii strategice trebuie să îndeplinească două obiective: (1) demilitarizarea Gazei pentru a permite Forțelor de Apărare Israelului să se retragă de pe teritoriu și pentru a preveni o viitoare reocupare israeliană; și (2) reconstruirea rapidă a infrastructurii civile și guvernamentale pentru a delegitima și a descuraja orice altă violență palestiniană. A spune că obținerea ambelor în tandem este dificilă. Un substitut ar fi predarea poliției locale unei forțe multinaționale conduse de arabi, în timp ce cedarea controlului politic și administrativ asupra vieții de zi cu zi a locuitorilor din Gaza să se facă către Autoritatea Palestiniană reformată. Armata israeliană va menține controlul asupra graniței Israel-Gaza. În același timp, Israelul ar trebui să pună capăt blocajului său asupra teritoriului pentru a permite reconstrucția.

Având în vedere că palestinienii au luptat ani de zile pentru un stat, este puțin probabil ca să susțină o prezență străină pe timp nedefinit în Gaza. În același timp, controlul străin al securității teritoriului este necesar, având în vedere că Autoritatea Palestiniană nu are în prezent mijloacele de a controla Cisiordania. Ca atare, adăugarea Gazei la responsabilitățile sale în viitorul apropiat nu este un început care să fie luat în considerare. Acest joc final poate fi riscant, dar devine rapid preferința administrației Biden, care va trebui să muncească din greu pentru a induce și a stimula statele arabe să-și depășească reticența de a se implica direct.

Hidra nu poate fi omorâtă prin mijloace militare. Hamas este o ideologie. Trebuie să i se opună o altă ideologie care să fie acceptată de 75% din populația palestiniană cărei nu plac metodele Hamas.

PS: partea  I o puteți asculta pe Paranteze Geopolitice din 21 decembrie 2023.

Urmăriți varianta video a editorialului, AICI.