Românii nu vor mai putea scăpa de aceste haine. Este interdicție la nivel european

Românii nu vor mai putea scăpa de aceste haine. Este interdicție la nivel europeanSursa foto: Muhmed | Dreamstime.com

Parlamentul European și statele membre UE interzic distrugerea articolelor de îmbrăcăminte nevândute. Noul regulament conţine măsuri menite să pună capăt practicii dăunătoare mediului de distrugere a produselor de consum nevândute.

Parlamentul European şi statele membre UE au ajuns la un acord vizând interzicerea distrugerii articolelor de îmbrăcăminte nevândute şi de asemenea au convenit să transforme produsele sustenabile în noua normă din UE.

La 30 martie 2022, Comisia Europeană a propus Regulamentul privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile (ESPR), ca parte a Planului de acţiune al Comisiei privind economia circulară în cadrul Pactului verde european.

Noul regulament convenit de Parlamentul European și UE

Noul regulament convenit de negociatorii Parlamentului şi statelor membre UE conţine măsuri menite să pună capăt practicii risipitoare şi dăunătoare mediului de distrugere a produselor de consum nevândute. Colegiuitorii au introdus o interdicţie directă privind distrugerea produselor textile şi de încălţăminte nevândute, cu derogări pentru întreprinderile mici şi o perioadă de tranziţie pentru cele mijlocii.

Parlamentul European

UE interzice distrugerea hainelor nevândute. Amenzile sunt mari. Sursa foto: Arhivă EVZ

Ce obligații vor avea întreprinderile mari

Întreprinderile mari vor fi nevoite să spună în fiecare an câte produse de consum nevândute elimină şi de ce. Multe întreprinderi deja se plâng de măsurile impusue de UE.

„A venit timpul să punem capăt modelului „atrage, fabrică, aruncă” care este atât de nociv pentru planeta, sănătatea şi economia noastră. Noile produse vor fi concepute într-o manieră care să fie benefică pentru toţi, care respectă planeta şi protejează mediul”, a declarat raportorul Alessandra Moretti, membră a grupului S&D.

Costuri suplimentare pentru întreprinderi

Patronatul european consideră că aceste măsuri vor veni și cu părți bune, dar și cu părți negative. „Regulamentul privind proiectarea ecologică are potenţialul de a crea o piaţă solidă pentru produsele circulare şi a accelera tranziţia”, a salutat Markus Beyrer, director general la BusinessEurope, care a adăugat însă că se teme că „cerinţele în materie de informaţii sunt imposibil de realizat şi vor crea costuri suplimentare” pentru companii.

Textul negociat de mai multe luni de colegiuitorii din UE urmează acum să fie adoptat în mod formal de eurodeputaţi în sesiune plenară şi de statele membre UE, potrivit Agrepress.