Procesul Andreei Cosma, condamnată la patru ani de închisoare, continuă fără așteptarea hotărârii CJUE pe prescripție

Procesul Andreei Cosma, condamnată la patru ani de închisoare, continuă fără așteptarea hotărârii CJUE pe prescripțieAndreea Cosna. Sursa foto: Arhiva EvZ

Luni, Completul de cinci judecători de la Curtea Supremă a hotărât să permită continuarea procesului în care Andreea Cosma a fost condamnată la patru ani cu executare, fără să aștepte decizia CJUE referitoare la neaplicarea deciziilor instanțelor naționale în cazul prescripției în dosarele de corupție.

Andreea Cosma, fiica fostului președinte al Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, a fost condamnată într-un dosar de corupție în care este acuzată de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată. Fapta ar fi fost săvârșită în calitate de notar.

Andreea Cosma, cercetată și în lipsa hotărârii CJUE

Instanța supremă era încă în proces de pronunțare. Într-o etapă anterioară, Curtea de Apel Ploiești a constatat prescrierea faptelor pentru care fosta deputată PSD fusese inițial condamnată la patru ani cu executare.

„Minuta deciziei penale nr. 86 Admite recursurile formulate de inculpaţii Cosma Andreea, Cornea Dănuţ Marcel şi Anghel Florin Serghei împotriva încheierii din data de 26 octombrie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 1221/1/2023, desfiinţează încheierea atacată şi dispune trimiterea cauzei instanţei de apel în vederea continuării judecăţii”, se arată în soluția din 4 decembrie dată de completul de 5 judecători de la ÎCCJ.

Un complet de trei judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât în octombrie să continue procesul penal împotriva fostei deputate PSD, Andreea Cosma, în loc să-l încheie din cauza prescripției.

Acești judecători au decis să reia cazul și să examineze consecințele unor procese în curs la Curtea de Justiție a Uniunii Europene privind ne-retroactivarea unor decizii ale Curții Constituționale referitoare la prescripția în dosarele de corupție, în baza principiului legii penale mai favorabile.

Repune cauza pe rol în vederea discutării efectelor existenţei pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a cauzelor C-74/23 şi C -131/2023 (…) Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 12 octombrie 2023”, este decizia Instanței.

Decizia CJUE va duce la o practică neunitară.

Continuă procesul în care Andreea Cosma e cercetată. Sursa foto: Dreamstime.com

Curtea de Apel Ploiești a încetat procesul penal al fostei deputate

Pe 5 aprilie 2023, Curtea de Apel Ploiești a ales să respecte deciziile Curții Constituționale a României (CCR) și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) privind prescripția. Astfel, a decis să încheie procesul penal în cazul de corupție al fostei deputate PSD, Andreea Cosma.

Andreea Cosma a mai primit o hotărâre din partea Curții Constituționale (CCR), care se referea la presupusa compunere ilegală a completurilor de trei judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), argumentând că acestea nu erau specializate în cazuri de corupție.

În iunie 2020, Înalta Curte a anulat condamnarea la patru ani de închisoare a Andreei Cosma, hotărâre emisă în decembrie 2018, care prevedea executarea efectivă a pedepsei.

Și tatăl și fratele Andreei Cosma au scăpat de proces

Pe 12 octombrie, în cadrul unei noi audieri, Tribunalul Prahova a hotărât să încheie procesul penal, deoarece s-a constatat că acuzațiile formulate împotriva tatălui și fratelui Andreei Cosma, Mircea și Vlad Cosma, au fost afectate de prescripție.

Inițial, în 2016, în prima fază a procesului, Mircea și Vlad Cosma au fost condamnați la opt, respectiv cinci ani de închisoare cu executare.

Această primă condamnare a fost anulată ca urmare a deciziei CCR referitoare la presupusa componență nelegală a completurilor de trei judecători. Ulterior, dosarul a fost transferat la Prahova, deoarece Vlad Cosma nu mai deținea calitatea de deputat, potrivit G4Media.