Ce arată analizele parțiale ale mâncării servite pacienților de la Spitalul Murgeni

Ce arată analizele parțiale ale mâncării servite pacienților de la Spitalul MurgeniSursa foto: Oksana Krasiuk | Dreamstime.com

Luni, au sosit rezultatele parțiale ale analizelor realizate în laborator pe mostre prelevate din alimentele servite pacienților la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, unde trei persoane au decedat, iar alte 23 au fost spitalizate.

Astfel, rezultatele parțiale ale analizelor obținute de la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui, efectuate pe mostrele de alimente de la Spitalul Murgeni indică absența bacteriilor, pesticidelor sau toxinelor.

Mâncarea servită la Spitalul Murgeni nu era contaminată

DSVSA mai are de primit rezultate definitive ale analizelor bacteriologice.

Am primit rezultate parţiale astăzi, toate buletinele sunt negative la analizele pe care noi le-am solicitat. Pentru toate cele şase sortimente de conservă de peşte am cerut analize pentru clostridium botulinum, toxină botulinică, mercur, pesticide şi histamine şi au ieşit negative.

Am mai trimis ingrediente -  borş ţărănesc, alimente care au intrat în meniurile anterioare zilei în care a avut loc îmbolnăvirea - şi acestea sunt negative”, a declarat luni după amiază, pentru News.ro, directorul DSVSA Vaslui, Nelu Munteanu.

În săptămâna precedentă, inspectori din domeniul sanitar-veterinar au desfășurat controale la Mănăstirea Florești din județul Vaslui și la Spitalul de Psihiatrie Murgeni.

spital psihiatrie murgeni

Spitalul de Psihiatrie Murgeni. Sursa foto: spitalmurgeni.ro

Aceste acțiuni au avut loc în urma decesului a trei pacienți și a spitalizării altor 23, toți prezentând simptome digestive.

Pacienților li s-a furnizat hrană pe bază de pește expediat de mănăstire către unitatea medicală. Mănăstirea a fost sancționată cu amendă pentru că nu avea dreptul să desfășoare activități de preparare a hranei și catering.

Ce ipoteze au medicii

Astfel, medicii suspectează că originea infecției ar putea fi o bacterie. Rezultatele probelor biologice sunt încă așteptate. Acestea ar urma să dezvăluie în mod precis cauza toxiinfecției alimentare de la unitatea medicală din Murgeni.

Echipele medicale au acum mai multe scenarii posibile.

Unul dintre ele presupune că o persoană bolnavă care a manevrat hrana ar putea fi sursa infecției. Însă, se ia în considerare și varianta în care o persoană nu și-a spălat mâinile sau nu a purtat mănuși.

Pacienții internați la Spitalul Murgeni sunt acum stabili

Pacienții internați prezintă o stare stabilă, însă cadrele medicale intenționează să-i mențină în spital pentru o perioadă suplimentară în scopul monitorizării.

Mănăstirea Florești a primit o amendă de 40.000 de lei de către inspectorii DSVSA Vaslui pentru încălcarea normelor sanitare-veterinare.

De asemenea, au pus sub sechestru 100 de kilograme de pește Pangasius descoperit în bucătăria mănăstirii și au confiscat 1.000 de conserve de pește din incinta spitalului din Murgeni.

Ne puteți urmări și pe Google News