România, destinația preferată pentru vacanța de iarnă a moldovenilor

România, destinația preferată pentru vacanța de iarnă a moldovenilor Sursa foto: 130808082 © Emicristea | Dreamstime.com

Locuitorii din Republica Moldova au achiziționat deja bilete pentru vacanța de iarnă din acest an, iar alegerile lor cuprind destinații atât montane, cât și de la malul mării. O alegere predominantă în acest an este România, influențată de mai mulți factori.

Astfel, printre cele mai căutate destinații pentru vacanța de iarnă a celor din Republica Moldova se află România, urmată de Egipt.

De asemenea, călătorii manifestă un interes sporit pentru croaziere și destinații exotice, cum ar fi Zanzibar și Dubai. Cu toate acestea, conform altor manageri de turism, cererea pentru vacanța la munte înregistrează o descreștere în acest an.

Vacanța la munte, evitată de cei din Republica Moldova

Comparativ cu anii precedenți, cererea pentru munte este, totuși, mai mică, din câteva motive: de exemplu, anul trecut zăpada a venit cu întârziere și oamenii probabil au și frica aceasta, că ar putea să rezerve din timp și să nu fie zăpadă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un alt motiv ar fi tarifele puțin mai mari pentru vacanțele la munte”, au declarat reprezentanții unei agenții de turism.

La o altă agenție de turism, cetățenii au început deja să rezerve vacanțe la munte pentru Revelion. Agentul de vânzări, Matei Sandu, a menționat că există, de asemenea, un interes crescut pentru croaziere în diferite destinații exotice.

Majoritatea turiștilor preferă un pachet pe șapte nopți

A subliniat că, în timpul sezonului de iarnă, majoritatea solicitărilor provin din partea familiilor cu copii, care optează ca șederea lor să dureze maxim șapte nopți.

Cele mai multe solicitări le avem pentru munte în perioada de Revelion. La fel, se întreabă foarte mult marea, Egiptul. Pe lângă aceasta, se dezvoltă destinațiile noi, cum ar fi Dubai, Zanzibar și atestăm o cerere foarte mare pentru croaziere”.

Tot ce trebuie să știi pentru o vacanță cu mașina în Turcia

Unde își petrec moldovenii vacanța. Riști amenzi dacă încalci aceste reguli de circulație. Sursa foto: Dreamstime

În acest an, au fost disponibile o varietate mai mare de destinații pentru vacanța de iarnă, prețuri mai avantajoase în comparație cu anii anteriori.

România, Grecia și Italia, preferate ca destinații de vacanță

Cetățenii din Republica Moldova își fac planuri pentru vacanțe în străinătate, chiar dacă consideră că prețurile sunt mai ridicate în acest an. România, Grecia și Italia se numără printre destinațiile preferate ale cetățenilor moldoveni.

Eu prefer marea, în Grecia. Anterior împreună cu colegii mergeam în Ucraina, la Zatoca. De obicei, în luna august merg la munte”, a spus un turist.

În acest an vreau să merg la munte, la Brașov. Încă nu am rezervat nimic”, a spus un altul.

De Crăciun mergem în Italia”, a mai declarat un moldovean pentru noi.md.