De ce a fost Marea Neagră o „placă turnantă”? Ce l-a determinat pe istoricul Gheorghe Brătianu să îi atribuie această calitate privind comerțul internațional?

De ce a fost Marea Neagră o „placă turnantă”? Ce l-a determinat pe istoricul Gheorghe Brătianu să îi atribuie această calitate privind comerțul internațional?

Numele originar al Mării Negre a fost, în limba greacă,  Pontos Axeinos (Marea Neospitalieră"). Asta, datorită furtunilor năprasnice şi curenţilor înşelători care puneau stavile aproape de netrecut acelora care traversau Bosforul.

În acest sens, Alexandru Avram notează:

Abia după ce grecii au devenit stăpânii Mării Negre, marea a devenit "ospitalieră" ("Pontos Euxeinos"). Cei vechi credeau în forţa evocatoare a cuvintelor şi, pentru a nu atrage consecinţe negative, evitau folosirea cuvintelor cu o asemenea încărcătură.

Totuşi, "axeinos" este o interpretare fonetică a unui vechi termen iranian ce desemna "negrul" (axsaena). De la vechii iranieni a derivat numele grecesc. Acesta a fost preluat de stăpânitorii succesivi ai regiunii (bizantini, genovezi, turci) şi de riverani. Dincolo de orice interpretare etimologică, este cert că grecii după ce s-au stabilit aici au asociat Marea Neagră cu ospitalitatea.

Cu excepția poetului milesian Arktinos, contemporanul lui Hesiod, care menționează  Insula Leuke (Insula Şerpilor), numai Eumelos din Corint (cca. 700 a. Chr.) mai indică  în Argonautika  cetatea Sinope şi fluviul Nipru

Poziție excelentă din punct de vedere geografic

Bazinul Mării Negre este bogat în resurse naturale, fapt pe care l-au conştientizat grecii. Peştele (scrumbia şi sturionul), pădurile pentru construcţia corăbiilor, fierul (Colhida în Caucaz), grâul şi mierea din câmpiile dobrogene şi ruseşti erau bogăţii de care lumea greacă avea nevoie.

Aflată la întretăierea marilor căi de comunicaţie terestră (drumul mătăsii: Crimeea - Marea de Azov - Don - gurile Volgăi - Urali - Caspica - Asia (China), legătura cu Golful Persic (Trapezunt - Asia Centrală), Niprul, Dunărea - legau Marea Neagră de Europa Nordică şi Centrală), Marea Neagră îşi merită numele de "placă turnantă a marelui negoţ şi a schimburilor internaţionale".

Marea Neagră era însă o mare dificil de traversat. Lipsa insulelor, furtunile violente iscate din senin, ceaţa care învăluia ţărmul, împiedicau cabotajul (Tehnica obişnuită de navigaţie a vechilor greci).

Conform cercetărilor arheologice, nici o aşezare greacă nu a fost întemeiată mai devreme de secolul al VII-lea a. Chr. (mijlocul secolului al VII-lea a. Chr., mai exact). Cercetările contemporane ne ajută să observăm modul în care se putea naviga pe Marea Neagră.

Marea Neagră, mare traversabilă de la Nord la Sud în Antichitate

Repartizarea densităţii apei, vânturile, configuraţia malurilor şi a fundului Mării Negre determină un curent litoral situat la o distanţă de 3-9 kilometri de maluri pe o lăţime de 30-35 kilometri.

Mişcarea sa se produce în sens invers acelor de ceasornic cu o viteză de 0,9-1,8 kilometri pe oră şi determină apariţia a două centre de acţiune ale curentului, separate de un culoar de la extremitatea sudică a Crimeii până la coasta nordică a Anatoliei (Sinope).

Acest culoar a fost practicat de asemenea, pe lângă folosirea cabotajului, (Crimeea - Sinope), menţionată de Herodot.

Un alt drum era pe coasta vestică, folosind curentul anticiclonic circular (kilometru pe oră) în sensul acelor de ceas, brizele de coastă, până la Histria, apoi de aici fie pe uscat, fie cu o escală pe insula Şerpilor până în sudul Crimeei.

Schimbările geomorfologice sunt de o deosebită importanţă pentru cercetarea noastră. Trebuie arătat că în ultimele două milenii este atestată o creştere a nivelului Oceanului Planetar cu circa 5 m (implicit a crescut şi nivelul Mării Negre) care continuă şi în prezent.

Cercetările contemporane au indicat inundarea unei terase inferioare a Mării Negre şi chiar inundarea unei părţi a oraşelor Istros şi Callatis.

Marea Neagră și „vântul Europos”

Urmările acestor transformări sunt vizibile cel mai bine în cazul Histriei. Herodot spunea (Istorii IV 99) că "oraşul a fost zidit acolo unde fluviul se varsă în mare, cu gura spre bătaia vântului Europos".

Se cunoaşte faptul că Histria şi-a luat numele de la fluviul la gurile căruia fusese întemeiată. D. M. Pippidi a presupus faptul că oraşul a fost zidit în apropierea unui braţ mort al Dunării, Dunavăţul, care în Antichitate se afla (era), alături de actualul braţ Sf. Gheorghe, în componenţa braţului Peuce, şi care se află în bătaia vântului numit de Herodot "Europos".

Coasta occidentală a Mării Negre prezintă şi o altă particularitate (unică de altfel în bazinul Mării Negre) aceea că aluviunile aduse de fluviul Dunărea sunt depuse, ceea ce a dus la înnisiparea marelui golf Halmyris (unde fusese întemeiată Histria), la închiderea lui prin cordoane litorale devenind ceea ce azi noi numim laguna Sinoe (Razim).

Polibiu (IV, 41) semnala că în secolele III-II a. Chr. apăruse deja un grind" lung de 1000 de stadii, aflat la o zi depărtare de ţărm) numit atunci "Pieptul" (Steti) (azi Chituc) care punea numeroase probleme navigaţiei, fapt ce a dus în cele din urmă la închiderea portului Histriei care a dus la decăderea cetăţii, devenită centru agricol.

Biruind greutăţile navigaţiei ei au reuşit să se stabilească aici în mod durabil, întemeind aşezări care vor cunoaşte o evoluţie istorică aparte.