Oana Roman și Ana Morodan au promovat o brânză care nu există, pentru bani

Oana Roman și Ana Morodan au promovat o brânză care nu există, pentru baniOana Roman. Sursa foto: Youtube

Zilnic, sute de mii de români urmăresc influencerițele de la noi care promovează adesea produse pentru a câștiga sume substanțiale. Recent, atât Oana Roman, cât și Ana Morodan, au fost implicate într-o campanie de marketing falsă.

Oana Roman și Ana Morodan au căzut în plasa unui youtuber ce a vrut să vadă dacă într-adevăr creatorii de conținut de azi promovează pe social media orice primesc, pentru bani.

Pentru a fi și mai credibil, tânărul a inventat și o poveste despre produsul numit „Brânza regelui”.

Oana Roman și Ana Morodan, în mijlocul unei farse de zile mari

Prin urmare, vlogger-ul a ales să trimită un pachet de promovare cu produse fictive la opt influenceri cunoscuți. Printre cei vizați se numără Oana Roman, Alina Ceușan, Ana Morodan, Ioana Grama și Denisa Hodișan.

Acest pachet a fost prezentat ca fiind expediat de către Curtea Regală a României și conținea o bucată de brânză și o mică sticlă de vin roșu.

Brânza ar fi provenit de la o mănăstire fictivă, situată în apropierea satului Viscri. Aceasta ar fi fost legată de sărbătorirea a 75 de ani de viață ai regelui Charles al III-lea. Evenimentul era programat pentru data de 14 noiembrie.

Brânza era în realitate cumpărata de la magazin cu șapte lei

În realitate, youtuber-ul a achiziționat o brânză camembert de proveniență poloneză cu doar șapte lei. A ambalat-o într-un înveliș simplu de culoare maro, pe care l-a legat cu o sfoară și sigilat.

„Povestea este în felul următor. O să spun că sunt Curtea Regală a României, a nu se confunda, onorată instanță, cu instituția Casa Regală a României sau cu Familia Regală a României și o să trimit opt pachete de PR cu un produs intitulat «Brânza regelui Charles al III-lea».

Regele Angliei, pe care îl și salut pe această cale, ar fi primit aparent drept dar de botez această brânză de la o enclavă de călugări din vecinătatea satului Viscri.

Folosind aceeași metodă străveche, mănăstirea cloașter (n.r. nu există), ar fi maturat încă un lot aniversar, menit să celebreze cei 75 de ani în viață ai domnului Charles, împliniți chiar acum în noiembrie. Pe scurt, sunt Curtea Regală a României și trimit pachete cu brânză de călugăr”, a spus vlogger-ul.

Oana Roman susține că ea a vrut doar să-l demaște pe cel care a vrut să o păcălească

Fata lui Petre Roman afirmă că a devenit conștientă că există o problemă la mijloc și că totul este o farsă. Asta, chiar dacă a postat mai multe clipuri video cu „brânza regelui” și cu sticla de vin pe Instagram.

Oana a menționat că intenționează să depună o acțiune în instanță împotriva individului care a pus în mișcare această acțiune de a înșela persoane publice.

Vedeta ar fi solicitat clarificări suplimentare de la expeditor. Și, în paralel a intrat în contact cu un colaborator autentic al Casei Regale pentru a verifica autenticitatea povestii. După ce a obținut toate informațiile necesare, Oana Roman l-a expus pe vlogger în mediul online.

„Ca să lămurim această mizerie. Nu, eu nu am căzut în plasă. Doar m-am prefăcut. Am postat, apoi am șters, dar am păstrat postările ca să existe probe la dosar pentru acest infractor.

Am dat mail în care am rugat să confirme cine e și am transmis pe WhatsApp toate informațiile către cineva care lucrează cu Casa Regală, pentru a investiga speța, iar acest personaj să răspundă legal pentru ce face”, a spus Oana Roman.

Oana Roman a căzut în capcana unei campanii de marketing fals

Oana Roman. Sursa foto: cancan