De la „Experimentul Pitești” la experimentul „România pe burtă”

De la „Experimentul Pitești” la experimentul „România pe burtă”

Moartea lor a lăsat în conștiința și demnitatea acestui popor un loc care este din ce în ce mai mare. Mai rarefiat… Mai ales la ce oferă azi așa-zisa intelectualitate, căreia îi place să se alinte, autodenumindu-se ”intelighenția”…

Virgil Ierunca și „Experimentul Pitești”

Zilele trecute am reluat lectura jurnalului acestui uriaș intelectual, Virgil Ierunca, o conștiință a neamului românesc, într-o frumoasă reeditare  Humanitas.

Ultima romanță din Bucureştiul boem. Românii încă plâng în hohote când o ascultă. Video

Decizie pentru toți angajații din România. Guvernul a publicat deja procedura

Iată ce nota Ierunca exilat la Paris,  în 18 septembrie 1950, ani teribili pentru România.

”Am stat închis în casă, fără a lăsa o clipă din mână „1984” de George Orwell. Roman capital, care pune cenușă în ore, în nădejdi, în vreri. După Koestler, Sperber (care se mențineau în limitele realismului), după Walter Jens (obsedat și el de contra-mitul ultimului om), Orwell aruncă asupra structurii comuniste lumina definitivă a unei contra-utopii.

Neantizarea ființei umane e, firește, scopul dintâi al utopiei.În 1984 omul este cu adevărat distrus. Nu ucis, nu numai bătut și schingiuit, ci descompus psihic și răspunzând mecanic oricăror comenzi ale lui Big Brother. Această de-realizare din 1984 este însă - și de aici groaza cu care citești această carte unică - un 1984 răsturnat. Orwell aruncă spre viitor un prezent insuportabil suportat azi de o jumătate din Europa.

Nu mai pot nici să ascult muzică. Îmi spun doar - fiindcă avem nevoie să ne încredem cel puțin în memorie - că dacă toate bibliotecile vremii noastre ar cunoaște soarta celei din Alexandria, ar fi deajuns ca supraviețuitorii să citească o singură carte, acest 1984, spre a putea reconstitui până în cele mai mărunte detalii, oroarea celor care au trăit sub comunism.”

Cercul de intelectuali români de la Paris

În decembrie 1946 Ierunca a primt o bursă a guvernului francez, care purta numele cunoscutului scriitor anticomunist Arthur Koestler, autorul cărţii „Zero şi Infinit”, alegând să trăiască în exil, stabilindu-se definitiv în Franţa.

Cercul său de intelectuali români de la Paris au fost, printre mulți alții, celebrități ca Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Victor Brauner sau Paul Celan.

A realizat la „Europa Liberă”, la două emisiuni culturale: „Actualitatea Culturală Românească” şi „Povesta vorbei - pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate”, având un rol activ în denunţarea dictaturii comuniste din România, luând parte, ca secretar de redacţie, la apariţia ziarului „Uniunea Română”, editat la Paris de generalul Nicolae Rădescu, la care a colaborat şi Grigore Gafencu, fost ministru de externe al României şi figură luminoasă a exilului românesc.

„Experimentul Pitești”

Ceea ce s-a petrecut la închisoarea din Piteşti între anii 1949 şi 1952 reprezintă un moment aparte în înspăimântătorul „repertoriu” al ororilor concentraţionare ale secolului al XX-lea, iar Ierunca, a avut curajul să devină istoric al acestui infern, rememorând utilizarea sistematică a torturii, cu un sadism de neimaginat, a deţinuţilor de către alţi deţinuţi, după o idee a pedagogului sovietic Makarenko. În mai multe publicaţii din exil, Ierunca a susţinut rubrica intitulată „Antologia ruşinii”, în care erau prezentaţi intelectuali din România aserviţi slugarnic regimului comunist.

”În anul 1981 publică, în exil, volumul-document „Piteşti”, în care denunţă experienţa comunistă a terorii, folosită ca instrument de distrugere psihică.

Ceea ce s-a petrecut la închisoarea din Piteşti între anii 1949 şi 1952 reprezintă un moment aparte în înspăimântătorul „repertoriu” al ororilor concentraţionare ale secolului al XX-lea, iar Ierunca, a avut curajul să devină istoric al acestui infern.”

Pentru ”Experimentul Pitești” n-a fost, pînă azi, găsit de către bineplătita Justiție nici un vinovat. La fel ca și pentru distrugerea atâtor destine, vieți și familii de către oribilul SRI imixtionat în justiție, de dinaintea directoratului lui Eduard Hellwig.

Noul experiment neomarxizant

N-am de gând să fac o comparație între ”experimentele” care s-au făcut și se fac asupra poporului român; o astfel de comparație nu se poate face dată fiind complexitatea socială și politică a vremurilor.

Merită, însă, să le amintim, în derularea lor, mai ales pentru a sublinia ce urgii se pot abate asupra unui popor căruia îi este dată libertatea, la care a visat atâta, iar acel popor, pur și simplu nu pare a ști ce să facă cu ea…

Nici n-am scăpat bine de  experimentul ceaușist prin care ”elita vechio-marxistă” își dorea obșinerea ”omului nou” că foarte repede ne-am procopsit cu ”neo-sexo-drogo marxiștii”, copiii securiștilor de ieri, angajându-se în continuarea proiectului unui om nou,  drogangiu,cu sex nedeterminat, fără Dumnezeu, alimentat cu bani, de la Stat, prin consultanțe și PNRR-uri secretizate, din care să se înfrupte și să poată distruge întregi generații de copilași nevinovați.

România pare a fi intrat în a doua fază a noului experiment neomarxizant, care a început în țară o dată cu ”protocoalele SRI-DNA” și care se află în derulare cu faza distrugerii definitive a intreprinzătorilor români (începută de Laura Kovesi) și, în plan paralel, a lipsirii poporului de tot mai multe drepturi.

Guvernul României concurează cu gândirea lui Nicolae Ceaușescu

În România se fac deja noi  experimente pe acest popor buzunărit de politicieni. Ceeace n-a reușit SRI-DNA în distrugerea capitalului românesc, va reuși cu siguranță ”reforma” lui Câțu, Voicuescu, Vâlceanu, Orban, trecând prin ”talentatul” Ghinea-PNRR, de unde au preluat-o lui Ciolacu și Boloș. Chiar și Avocatul Poporului a amuțit, aprobând prin tăcere complice monstruozitățile neo-securiste la care este supusă România.

Guvernul României concurează cu gândirea lui Nicolae Ceaușescu. Oricum, formele de viață șmechere sau cu fals patrafir - l-am numit pe Marcel Boloș, Angel Tălvăr, și pe Virgil Popescu, și nu în ultimul rînd premierul Ciolacu -, sub oblăduirea și cu acordul a ceeace a mai rămas din ce a fost o dată PNL duc distrugerea românilor, pe culmi pe care nici Emil Bobu și Dăscălescu, necum Elena și Nicu nu le-au imaginat.

Nu a fost suficientă limitarea tranzacțiilor cu cash, măsură la care mai toată lumea civilizată a renunțat și care este demonstrat ca fiind o gravă încălcare a Drepturilor Omului, că securismul urmașilor lui Ceaușescu a izbucnit din nou. Asemeni lui Făt-frumos….

Spionajul militar, transformat într-un serviciu secret cu personalitate juridică

N-au trecut nici două săptămâni, de când ”onorata” Curte Constituțională a aprobat distrugerea capitalului autohton al României,  că a apărut o altă abominație securistă, după recenta  reintroducere pe ușa din dos a SRI în dosarele penale: Ministerul Apărării a publicat un proiect de lege prin care vrea să transforme spionajul militar într-un serviciu secret cu personalitate juridică.

Adică Direcția de Informații a Armatei va putea înființa firme și va avea dreptul de a face filaje, interceptări și percheziții. Justificările pentru oroarea aceasta sunt ”contextul geopolitic turbulent și impredictibil” și ”exigențele partenerilor euro-atlantici”. Noroc cu ”pastila”  rapidă și curajoasă a lui Victor Ciutacu, de la România Tv.

Într-o intervenție memorabiă, cu umorul și totodată tragismul impus de situație, acesta a ridicat ”batista de pe țambal” și a dezvăluit mizeria de ”motive” care ar fi trebuit să justifice un astfel de așa-zis ”seviciu secret”. Altul, între atâtea… Retragerea a doua zi a abominabilului ”proiect”, n-a făcut altceva decât să confirme mizeria care se punea la cale, și care n-ar fi fost crezută nici de ultimii proști din Univers. Poate, de niște sclavi. Dar de ”cetățeni”, niciodată.

„Experimentul Pitești” într-o nouă prezentare

Mai mult, Ministerul de EXTERNE își cumpără, cu 3,19 milioane lei, un sistem IT avansat bazat pe Inteligență Artificială . Capacități de monitorizare în timp real a conținutului online pe platformele de socializare, pe site-urile de știri, pe bloguri și pe profilurile unor personalități influente, precum jurnaliști, celebrități și demnitari. Obiectivul principal al acestei inițiative este  identificarea, analiza și contracararea dezinformării și a propagandei”.

Ce nu și-ar fi putut imagina niciodată Virgil Ierunca - așa ca și o bună parte din cei care au trăit perioada comunistă - este că atmosfera mizerabil-securistică de dinainte de 1989 va renaște chiar și în țările libere, unde Drepturile Omului reprezentau tot ceeace era mai important, ca valoare umană.

El asocia drama din romanul ”1984” doar cu comunismul, neputîndu-se gândi pe atunci, când exista cu adevărat o ”lume liberă” la neomarxizarea lumii civilizate și libere, unde trăia, luptând cu arma cuvântului cu orice formă de stângism pariziană sau românească a exilului. Oroarea pe care au trăit-o cei care au supraviețuit comunismului se retrăiește, după cum vedem astăzi, sub forme mult mai elaborate.

Dar esența este aceeași, observată de Virgil Ierunca. Neantizarea ființei umane, distrugerea oricărui sentiment de împotrivire, descompunerea lui psihică, pentru a răspunde mecanic oricăror comenzi ale lui Big Brother.

Experiment orwelian

Ce trăiește România azi este partea a doua a unui experiment orwelian, început o dată cu binomul SRI-DNA. Acum el poate fi intitulat ”România pe burtă”. Asemeni reporteriței care din neglijență s-a aruncat pe burtă mimând - pentru telespectatori - gravitatea unei iluzorii situații de pericol în care s-ar fi aflat.

Nu e nici o diferență între această situație și a mai marilor României care sub spectrul unor iluzorii pericole atentează grav la drepturile și libertățile noastre. Ne-au luat dreptul de a trăi decent, vânzând tot ce se putea vinde din resursele României, apoi au luat împrumuturi uriașe pentru a potoli setea de bani a familiilor lor și a sutelor de mii din angajați la Stat - clientela lor politică, amante, familii extinse, apropiaților, iar acum au hotărât că poporul trebuie să le suporte prostia și dorința de eternizare în a ne stăpâni (nu conduce!), și în înavuțire. Asta fac politicienii noștri neomarxizați. Se aruncă pe burtă și ne spun nouă, Românilor că suntem, ca nație, în pericol de moarte.

Și au luat măsuri de protecție: salarii uriașe în Justiție și legi care înterzic orice împotrivire. Anularea libertății cuvântului, și alte, și inventarea  de alte instituții de supraveghere a liberei opinii, banilor, cheltuielilor, a comportamentelor, a oricărei forme de libertate, de nesupunere.

„România pe burtă”

Aste este „România pe burtă”, lăudată de ambasadele cărora prea mulți s-au obișnuit să le lingă clanțele. Orice laudă de asemenea tip nefiind altceva decât asigurarea că ei, conducătorii, noii ”Big Brother” vor rămâne veșnic în funcții, ca apoi să le urmeze copiii lor, - ai lor - cu alte cuvinte, doar pentru că au făcut întotdeauna tot din ceea ce li s-a ordonat.

Pe vremea când Virgil Ierunca scria la Paris, lagărul estic, oamenii obligați - și în România - să suporte teroarea comunistă exista măcar un Vest în care (se credea) că această aneantizare umană neomarxistă n-ar fi fost posibilă, Exista posibilitatea evadării, a exilului. Acum această speranță a murit, așa cum au murit ”Drepturile Fundamentale ale Omului”.

Și, din nefericire, nu mai avem un Virgil Ierunca, cel care în mai multe publicaţii din exil a susţinut rubrica intitulată „Antologia ruşinii”, în care erau prezentaţi intelectuali din România aserviţi slugarnic regimului comunist. Azi, o asemenea antologie, dacă cineva ar avea curajul s-o scrie, ar număra sute de pagini în plus față de cei care  ”lingeau” în timpul comunismului (!) Am rămas, însă, și fără ceea ce însemna ”Radio Europa Liberă”…

În anul 1994, biroul de la Paris al postului de radio Europa Liberă, bastion al luptei antitotalitare și pentru Drepturile Omului în anii comunismului a fost desfiinţat, stârnind protestele a mii de ascultători din România.

Nu mai există nici o insulă pustie pe care să poți fugi…

Așa cum pe vremuri exista întrebarea ”Ce carte și ce disc de muzică ați lua dacă ar trebui să trăiți pe o insulă pustie?”, la care Gabriel Garcia Marquez a răspuns că și-ar lua să asculte un disc cu muzica lui Bela Bartok, iar de citit ”Contele de Monte-Cristo”, la noi întrebarea ”unde ați fugi din România căzută sub neosecurism?” nici măcar n-ar avea de ce să existe. Fiindcă nu mai există nici o insulă pustie pe care să poți fugi…