Măsuri mai dure pentru acești proprietari. Riscă să primească amenzi mari

Măsuri mai dure pentru acești proprietari. Riscă să primească amenzi mariAmenzi. Sursa: Arhiva EVZ

Printr-o lege adoptată oficial miercuri, autoritățile primesc permisiunea, inclusiv cu sprijinul instanțelor, de a accesa terenurile persoanelor care, în ciuda avertismentelor anterioare, nu au luat măsuri pentru eradicarea ambroziei.

Potrivit noilor reglementări, proprietarii sau posesorii de terenuri afectate de ambrozie au opțiunea de a solicita sprijinul autorităților locale pentru a efectua, pe cheltuiala lor, lucrările necesare de eliminare a acestei plante care provoacă reacții alergice puternice anumitor persoane.

Noi reguli pentru proprietarii de terenuri cu ambrozie

Prin urmare, proprietarii sau posesorii de terenuri sunt obligați să efectueze lucrările de cosire, smulgere, erbicidare sau alte metode specifice pe terenurilor lor. Și asta într-un interval de 15 zile de la primirea unui avertisment din partea autorităților publice locale.

Această obligație nu se limitează doar la perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe. Ci se extinde până cel târziu la data de 30 iunie.

Legea 272/2023 pentru modificarea şi completarea art. 1 din Legea 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia intră în vigoare sâmbătă, 14 octombrie 2023.

Conform noii legi, proprietarii sau cei care dețin terenuri pline de ambrozie au dreptul de a solicita sprijinul autorităților locale în ceea ce privește eliminarea ambroziei de pe terenurile respective. Această asistență va fi suportată financiar de către proprietarul sau deținătorul terenului în cauză.

Cu toate acestea, în situația în care au trecut cele 15 zile de la avertisment și ambrozia nu e extirpată, autoritățile locale au dreptul să pătrundă pe terenurile infestate. Ele vor putea să efectueze lucrările necesare pentru eradicarea acestei plante.

Dacă proprietarul sau deținătorul terenului nu permite accesul, autoritățile sunt îndreptățite să solicite intervenția instanței de judecată.

Noi schimbări în legea ambroziei. Obligațiile proprietarilor de terenuri

Ambrozie. Sursa: Arhiva EVZ

Calendarul combaterii buruienii de ambrozie

Conform Legii și normelor sale de aplicare, se stabilește un calendar anual pentru combaterea buruienii ambrozia:

  • până la data de 20 mai se efectuează inventarierea terenurilor infestate cu ambrozie.
  • până la 26 mai, se compilează un registru central al terenurilor afectate de ambrozie.
  • procesul de transmitere a somațiilor către proprietarii terenurilor infestate începe până la data de 5 iunie.
  • firma și persoanele fizice au termenul cuprins între 6 și 30 iunie pentru a lua măsurile necesare (dacă nu au fost luate anterior, înainte de a primi somațiile).
  • ulterior, se vor efectua controale pentru verificarea conformității.

În intervalul 1-15 iulie are loc o primă rundă de inspecții la proprietarii de terenuri afectate de ambrozie. În timpul acesteia se emit doar avertismente.

Ulterior, între 16 și 31 octombrie, are loc a doua rundă de verificări, în cadrul căreia sunt aplicate următoarele sancțiuni: o amendă cuprinsă între 1.000 de lei și 5.000 de lei pentru persoanele fizice și o amendă cuprinsă între 10.000 de lei și 20.000 de lei pentru persoanele juridice.