Piața imobiliară. Chiriile au explodat în marile orașe ale țării

Piața imobiliară. Chiriile au explodat în marile orașe ale țăriiSursa: Arhiva EVZ

Piața imobiliară cunoaște o nouă evoluție în ceea ce privește prețul chiriilor. În vreme ce vânzările de locuințe stagnează sau înregistrează un declin, crește numărul celor care doresc să închirieze. În aceste condiții, piața chiriilor a crescut foarte mult, comparativ cu anul trecut. O analiză a situației din principalele orașe ale țării arată cum au evoluat prețurile pentru închirierea locuințelor.

Piața imobiliară din România cunoaște o nouă formă de evoluție. Dacă până în urmă cu câtva timp vânzările de locuințe, apartamente sau case, predominau, acum lucrurile s-au schimbat. Dobânzile prea mari la creditele imobiliare i-au determinat pe români să se reorienteze. În loc să-și cumpere o casă, aceștia preferă să închirieze.

Iar acest lucru se reflectă și în evoluția prețurilor la chirii, conform unei analize a Storia.ro – platforma de imobiliare lansată de OLX. Chiriașii trebuie să plătească, în medie, sume cu 15% mai mari decât în trecut.

Cei care doresc să locuiască în zonele centrale din București, în special în Sectorul 1, trebuie să achite cu 65% chirii cu 65% mai mari. Comparația a fost făcută cu situația din cea mai ieftină zonă, Sectorul 4.

În luna septembrie, comparativ cu perioada similară a anului trecut, s-au înregistrat cu 8% mai multe tranzacții pe piața chiriilor. În septembrie a.c. comparativ cu luna august, contractele de închiriere s-au perfectat într-un ritm mult mai rapid. Iar acest lucru indică faptul că românii sunt deciși să închirieze proprietăți.

Piața imobiliară a chiriilor

Conform analizei, valoarea chiriilor în 10 orașe avute în vedere alese în funcție de numărul anunțurilor publicate, a crescut în medie cu 15% de la un an la altul. Creșterea a fost de 2% prin raportare de la o lună la alta (septembrie 2023 vs. august 2023).

Răzvan Ceapă, Head of Operations Storia.ro & OLX Imobiliare, a dat ca exemplu orașul Constanța. Aici, analiza Storia.ro indică o creștere a prețului la chirii, semnificativă, de la un an la altul. Creșterea s-a înregistrat la nivelul prețurilor pentru toate categoriile de apartamente. Evoluția prețurilor a fost următoarea: la locuințele cu o cameră, creșterea a fost de 20%. La apartamentele cu două camere s-a înregistrat o majorare cu 29%. O creștere cu 20% a fost sesizată și în cazul apartamentelor cu trei camere.

„O cerere crescută poate fi determinată și de fenomenul work-from-home, care permite lucrul în afara biroului, dar și de dorința oamenilor de a fi mai conectați cu natura, ca urmare a pandemiei. Nu în ultimul rând, luăm în calcul și faptul că orașul Constanța se regăsește printre principalele centre universitare din țară” a declarat Răzvan Ceapă.

Cum au evoluat chiriile în București

Piața imobiliară a chiriilor în București. În luna septembrie, nivelul mediul al chiriilor în Capitală au crescut cu 20% pentru apartamentele de trei camere. Chiria a ajuns în jur de 680 de euro pentru o astfel de locuință. Comparația a fost făcută cu aceeași perioadă a anului trecut.

De asemenea, valoarea chiriilor pentru apartamentele cu două camere a ajuns la 511 euro. Creșterea este cu 15% mai mare față de aceeași lună a anului trecut.

Tariful mediu pentru închirierea garsonierelor s-a majorat cu 12% comparativ cu luna septembrie 2022. Valoarea chiriei ajunge, în medie, la 336 euro.

Cele mai mari chirii din România. Puțini își mai permit o garsonieră în aceste oraşe

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Piața imobiliară pe sectoare

Chiriile în Sectorul 1 al Capitalei, cel mai scump, sunt cu 65% mai mari decât în Sectorul 4, cel mai ieftin. Conform datelor publicate de Storia.ro, apartamentele din sectorul 1 au înregistrat cea mai mare creștere comparativ cu anul trecut. Este vorba despre o majorare cu 21%.

Au crescut chiriile și la apartamentele din Sectorul 5, cu 17%, dar și cele din Sectoarele 2 și 6 (15%). Cele mai mici creșteri, la chirii, s-au înregistrat în sectorul 4 (6%) și în sectorul 3 (13%).

În septembrie, chiria medie pentru o garsonieră a fost cotată între 300 de euro (în sectorul 5) și 400 de euro (sectorul 1). Tarifele medii de închiriere pentru apartamentele cu două camere sunt situate între 430 de euro (sectorul 4) și 620 de euro (sectorul 1).

Apartamentele cu trei camere au avut prețuri medii de închiriere cuprinse între 500 de euro (sectorul 6) și 900 de euro (sectorul 1).

Evoluția chiriilor în marile orașe

La nivelul țării, chiriile au înregistrat creșteri la toate tipurile de apartamente, în luna septembrie, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Cea mai mare creștere s-a înregistrat în Constanța, unde chiriile pentru apartamentele cu două camere au fost majorate cu 29%.

Chiriile au stagnat, în schimb, în Timișoara și Cluj-Napoca, în septembrie, raportat la luna precedentă, august.

Cea mai mare creștere de la lună la lună (septembrie a.c. vs. august a.c.) s-a înregistrat în Oradea, la garsoniere (11%) și în Constanța la apartamentele de două camere (11%).

Piața imobiliară a chiriilor în Cluj Napoca și Iași

Chiria medie, așa cum arătam mai sus, a rămas constantă, în septembrie, raportat la luna august. Comparativ cu septembrie 2022, prețul mediu a crescut cu 17% în cazul garsonierelor și apartamentelor cu trei camere. Creșterea a fost de 10% pentru apartamentele cu două camere.

Față de luna august, tarifele medii solicitate în septembrie, au rămas constante la apartamentele cu trei camere. Chiriile la garsoniere au crescut cu 6%, iar pentru apartamentele cu două camere cu 10%.

Comparativ cu septembrie 2022, prețul mediu a fost majorat cu 20% în cazul garsonierelor. O creștere de 10% a fost înregistrată la apartamente cu două camere. Majorarea a fost de 4% în cazul apartamentelor cu trei camere.

Tariful mediu de închiriere al garsonierelor a ajuns la 300 de euro. În cazul apartamentelor cu două camere au ajuns, în medie, la 440 de euro. Apartamentele cu trei camere se închiriază cu un tarif mediu de 500 de euro.

Evoluția chiriilor în Brașov și Constanța

La Craiova, în luna septembrie a.c., chiriile au rămas constante în cazul garsonierelor și au fluctuat ușor în cazul apartamentelor cu două (7%) sau trei camere (-1%). Analiza este făcută prin comparație cu luna august.

Comparativ cu aceeași lună a anului trecut, chiriile au crescut, în medie, cu 20% pentru apartamentele de două camere. Acestea au ajuns la 480 euro în septembrie 2023, de la 400 euro în septembrie 2022.  În același timp, tariful de închiriere pentru garsoniere a crescut cu 11% față de anul trecut. Prețul a evoluat de la 270 de euro la 300 de euro. Apartamentele cu trei camere au ajuns la un preț mediu de 595 de euro în septembrie 2023. Creșterea a fost de 8%, comparativ cu 550 euro, valoarea medie de închiriere din luna septembrie a anului trecut.

În Constanța, piața imobiliară a înregistrat creșteri, în septembrie, comparativ cu luna precedentă. În cazul garsonierelor, creșterea a fost de 8%, iar în cazul apartamentelor cu două camere a fost de 11%. Chiriile pentru apartamentele cu trei camere a scăzut cu 8% față de luna anterioară, august 2023.

Comparativ cu anul trecut, tariful mediu al chiriilor a crescut semnificativ pe toate segmentele de apartamente. Cea mai mare creștere a fost sesizată la apartamentele cu două camere (29%). Urmează garsonierele și de apartamentele cu trei camere (20%).

piața imobiliară

Chiriile au crescut pe piața imobiliară Sursa foto: Arhiva EVZ

Piața imobiliară a chiriilor în Timișoara și Sibiu

Tarifele medii solicitate în luna septembrie pentru închirierea apartamentelor și garsonierelor au fost constante față de luna august. Raportat la aceeași perioadă a anului trecut, chiriile medii sunt mai ridicate. În cazul apartamentelor cu două camere creșterea este de 14%, la cele cu trei camere de 13%, iar în cazul garsonierelor de 9%.

În Sibiu, chiriile medii au scăzut în luna septembrie, raportat la luna august. În cazul apartamentelor cu trei camere scăderea a fost de 5%. Chiriile la garsoniere s-a majorat cu 10%, iar tariful apartamentelor cu două camere a crescut cu 6%.

Față de luna septembrie a anului trecut, prețurile medii la închiriere au crescut pe toate categoriile de apartamente. Creșterea a fost de 23% pentru apartamentele cu două camere, de 22% pentru garsoniere și de 10% pentru apartamentele cu trei camere.

Cum au evoluat chiriile la Oradea, Craiova și Arad

La Oradea, comparativ luna august, tarifele medii solicitate în septembrie pentru închiriere au rămas constant. Excepție au făcut garsonierele unde prețul a crescut cu 11%.

Față de luna septembrie a anului trecut, tarifele medii au crescut cu 17% în cazul apartamentelor cu două camere. Majorările au fost mai mici în cazul apartamentelor cu trei camere (14%) și garsonierelor (11%).

În Craiova, în luna septembrie, tarifele medii au rămas relativ similare cu cele din luna august. Comparativ cu septembrie 2022 s-au înregistrat creșteri ale tarifului mediu la apartamentele cu două camere (17%). În cazul garsonierelor creșterea a fost de 12%, iar la apartamentele cu trei camere de 8%.

În Arad, chriile medii au rămas constant raportat la luna august. Comparativ cu luna septembrie a anului trecut s-au înregistrat creșteri ale tarifului mediu la apartamentele cu două camere (10%). Cea mai mare creștere a fost înregistrată în cazul garsonierelor (19%) și la apartamentele cu trei camere (11%).