Regulă nouă pentru românii care pleacă în străinătate. Se aplică din 7 aprilie
- Andrei Pospai
- 2 aprilie 2025, 17:08
Sursa foto: PixabayÎncepând cu 7 aprilie 2025, Ambasada SUA impune noi cerințe pentru solicitanții de viză temporară, menite să faciliteze procesul de verificare și a evita întârzierile care pot apărea în timpul interviului consular.
Principala modificare vizează necesitatea de a prezenta o copie tipărită a paginii de confirmare cu codul de bare al formularului DS-160 utilizat pentru programarea interviului.
Formularul DS-160
Potrivit Ambasadei SUA, numărul codului de bare de pe pagina de confirmare DS-160 trebuie să coincidă cu cel folosit în procesul de programare.
În caz contrar, persoanele care și-au programat interviul cu un formular incomplet sau incorect nu vor putea susține interviul și vor fi nevoite să își reprogrameze întrevederea prin intermediul platformei oficiale USTraveldocs.com.
Această măsură a fost introdusă pentru a preveni confuziile din trecut, când solicitanții ajungeau la interviu cu informații eronate sau incomplete, ceea ce genera întârzieri și complica procesul consular.
Recomandările Ambasadei SUA
Ambasada subliniază faptul că secția consulară nu poate modifica sau corecta numerele codului de bare DS-160 în numele solicitanților, astfel că aceștia trebuie să fie extrem de atenți în etapa de completare și trimitere a formularului online.

SUA. Sursa foto: Pixabay
Solicitanții sunt sfătuiți să verifice cu atenție corectitudinea datelor completate în DS-160, iar înainte de interviu să se asigure că numărul codului de bare de pe pagina de confirmare coincide cu cel utilizat în programarea interviului.
„Vă rugăm să rețineți că secția consulară nu poate modifica sau actualiza numerele codului de bare DS-160 în numele solicitanților.
Asigurați-vă că numărul codului de bare este același pentru a preveni întârzierile și a facilita buna desfășurare a interviului”, transmite Ambasada SUA.
Documentele trebuie verificate atent
Pentru evitarea eventualelor probleme, Ambasada recomandă verificarea tuturor documentelor necesare cu suficient timp înainte de data stabilită pentru interviu.
În cazul neconcordanțelor, solicitantul trebuie să își reprogrameze interviul prin platforma online, folosind numărul codului de bare DS-160 corect.
Ambasada SUA amintește tuturor aplicanților că respectarea acestei cerințe este esențială pentru buna desfășurare a procesului de obținere a vizei și pentru evitarea complicațiilor care pot apărea.
Pentru mai multe informații și asistență, persoanele interesate pot contacta call center-ul Ambasadei SUA prin intermediul USTraveldocs.com/ro/contact-us.