Minore, obligate să se prostitueze și pentru militarii americani de la Deveselu. Printre clienți, și oamenii legii
- Maria Pană
- 3 octombrie 2023, 23:58
Cele două baze americane din România întrețin industria ilegală a prostituției. Cel puțin așa reiese din informațiile publice care citează anchete penale. Iar la Caracal a fost organizată o adevărată ”bază” cu fete minore care au fost abuzate pe bandă rulantă.
Localitatea Caracal a fost ani întregi un sat fără câini. Cazul Dincă trebuia să fi schimbat ceva, însă adevărul doar locuitorii îl pot sti. Cert este că acum mai bine de 10 ani, acolo a funcționat o adevărată rețea de trafic de persoane, fete minore, cu vârste cuprinse între 14-16 ani. Toate ar fi fost abuzate, toate au fost supuse unor tratamente inumane. Multe dintre ele s-au plâns chiar clienților, o parte dintre ei polițiști, au cerut ajutorul. Deși li se promisese că îl vor primi, acest lucru nu s-a întâmplat.
Mărturia uneia dintre ele, care după foarte mulți ani a decis să spună adevărul, este dovada acestui fapt. Printre cei care știau de acest lucru era și polițistul Alexe, cel care a fost implicat și în dosarul Caracal.
Legătura cu dosarul ”Caracal”
În acest dosar, apare și un taximetrist, Vasilică Măceșanu. Practic omul stătea pe aceiași stradă cu Gheorghe Dincă și era pus de către proxeneți să transporte fetele minore la Deveselu. Acolo, ele erau obligate să facă sex cu militarii americani, potrivit informațiilor din spațiul public.
Cu siguranță, Gheorghe Dincă discuta cu vecinul său. Știa, precum știa toată localitatea de funcționarea bordelului clandenstin. Cel mai probabil știa că printre cei care profită de fete sunt și polițiști. În acest fel se explică și lejeritatea cu care Gheorghe Dincă a comis cele două crime abominabile. El știa, cum funcționează lucrurile, că au scăpat alții cu fapte extrem de grave, drept urmare nu a avut nicio frică. Asta pentru că brațul lung al legii nu părea să ajungă până în Caracal. Așa că Gheorghe Dincă nu a avut nicio urmă de teamă sau remușcare, iar dovadă stau faptele atroce pe care le-a comis.
Poate că dacă autoritățile ar fi aplecat urechea la strigătele de disperare ale fetelor, Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu ar fi avut o șansă la viață. Legat de militarii americani nu s-a întocmit dosar penal. Singurul dosar penal a fost legat de clienții români, iar proxeneții au primit pedepse extrem de blânde.