Fără viză în SUA. Data de la care va fi posibil. Ce se întâmplă cu Visa Waiver
- Iulia Moraru
- 28 septembrie 2023, 08:50
Fără viză în SUA. Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, a dezvăluit termenul până la care cetățenii români ar putea beneficia de intrarea în SUA fără a mai avea nevoie de vize.
Fără viză în SUA. Potrivit lui Andrei Muraru, această schimbare se va concretiza într-un interval de cel mult doi ani. Declarația ambasadorului a avut loc în urma discuțiilor din prima parte a acestei săptămâni. Atunci, ambasadoarea Casei Albe la București, Kathleen Kavalec, a făcut referire la momentul în care românii ar putea intra în SUA fără necesitatea vizelor.
Ambasadorul Andrei Muraru anunță data de la care românii pot merge fără viză în SUA
Kathleen Kavalec a anunțat că România este susceptibilă să se alăture programului Visa Waiver al Statelor Unite ale Americii, cel mai devreme la începutul anului 2025.
Conform declarației lui Andrei Muraru, mai avem de așteptat încă doi ani până vom scăpa de vize. Anunțul oficial privind admiterea României în programul Visa Waiver este programat pentru ianuarie 2024.
Cu toate acestea, data efectivă pentru călătoriile fără vize în SUA pentru români va fi abia începând cu 1 decembrie 2025.
„Mai sunt doar doi ani până când țara noastră va accede cu siguranță în Programul Visa Waiver. Sigur că mai avem un parcurs lung. Așa cum arată acum lucrurile, avem încredere că se va întâmpla.
Anunțul de admitere în program va veni în ianuarie, anul viitor. Apoi de la 1 decembrie 2025 românii vor putea călători în SUA fără vize”, a declarat Adrian Muraru la Digi24.
România trebuie să aibă o rată de respingere de cel mult 3% în programul Visa Waiver
Pentru a fi acceptată în programul Visa Waiver, România trebuie să înregistreze o rată de respingere de maxim 3%, conform informațiilor oferite de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii.
„Este scopul meu în acest mandat. Nu poate fi mai devreme de 2025, pentru că avem de măsurat anual rata de respingere, din 1 octombrie până pe 1 octombrie. Dacă totul va fi bine, probabil, la începutul anului 2025.
Sperăm. Nu este garantat. Depinde de multe lucruri ce se pot întâmpla, dar eu cred că ne aflăm pe drumul cel bun”, a declarat ambasadoarea SUA.
De asemenea, pentru a participa la program este necesar ca țara să îndeplinească mai multe cerințe. Inclusiv în materie de combaterea terorismului, securizarea granițelor, securitatea documentelor sau aplicarea legii imigrației.