Ilan Șor cere banii înapoi de la o fostă deputată. Denunțul care a declanșat scandalul

Ilan Șor cere banii înapoi de la o fostă deputată. Denunțul care a declanșat scandalul

Fostul deputat moldovean, Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul fraudei bancare, cere de la fosta deputată Arina Spătaru să-i restituie banii pe care i-a dat ca să organizeze un partid pro-rus în Republica Moldova. Nemulțumirea politicianului fugar vine după ce Arina Spătaru l-a denunțat autorităților.

Ilan Șor afirmă că în decurs de 4 luni, ar fi transmis Arinei Spătaru și lui Adrian Culai aproape 1,5 milioane de dolari. Într-un mesaj video postat pe rețele, acesta îi întreabă pe cei doi unde sunt banii și cum îi vor returna?

„Unde sunt banii, Zina?”

În 4 luni, Arina Spătaru și Adrian Culai au primit 1,45 milioane de dolari pentru salariile lor, ale angajaților, chiria birourilor, organizarea de evenimente. Am o întrebare – unde sunt banii și cum îi veți returna?, a declarat Ilan Șor.

Arina Spătaru este președinta Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa. Aceasta a colaborat cu oamenii legii pentru cercetarea lui Ilan Șor și a finanțării ilegale a partidelor politice. Lidera ALDE a filmat telefonul prin intermediul căruia comunica cu Ilan Șor. În lista de apeluri s-ar regăsi și Alexandr Nesterovschi, plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. În imagini se vede și punga cu dolari oferită președintei ALDE pentru a finanța un partid pro-rus.

Ne puteți urmări și pe Google News
Ilan Sor

Ilan Șor/ Sursa: Arhiva EVZ

Fosta deputată, agent sub acoperire pentru a-l demasca pe Ilan Șor

La 22 septembrie, Arina Spătaru, președinta ALDE, a venit cu detalii despre implicarea sa în investigațiile în dosarul spălării de bani. În dosar sunt vizate mai multe formațiuni conduse de Ilan Șor. Aceasta a declarat că a fost „agent sub acoperire”, cu numele Victoria Bogatu. Totodată, a menționat că s-a întâlnit personal cu cu acesta în Israel. „Am o veste foarte proastă pentru domnul Ilan Șor! V-ați înșelat amarnic. Nu toți oamenii sunt de vânzare! Nu toate sufletele se pot cumpăra cu 30 de arginți”, a spus Spătaru.

La rândul său, deputatul fugar a confirmat că s-a văzut cu Arina Spătaru, în Israel. „Doar că ea a uitat să menționeze o serie de lucruri importante. De exemplu, cum a căutat o întâlnire cu mine timp de câteva luni”, a menționat Șor.

Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a venit cu detalii pe ancheta în care sunt vizați deputațiiPartidului „Renaștere”, Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan. Aceștia sunt acuzați de conlucrare cu Ilan Șor. „Discuțiile dintre aceștia au fost înregistrate în cadrul urmăririi penale. Avem martori care ne-au declarat și ne-au explicat despre ce au vorbit în Israel, când s-au întâlnit față în față cu Ilan Șor”, a declarat Dragalin, în cadrul unui briefing de presă, susținut imediat după ce Parlamentul a votat ridicarea imunității aleșilor.

Deputații Partidului „Renaștere”, Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, au fost reținuți de oamenii legii ieri seara, 21 septembrie.