Greva CFR. Călătorii, ținuți în gări două ore. Câți bani în plus vor ceferiștii

Greva CFR. Călătorii, ținuți în gări două ore. Câți bani în plus vor ceferiștiiSursa foto: Arhiva EVZ

Vineri, 15 septembrie 2023, va avea loc o grevă de avertisment organizată de Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane şi Federaţia Elcatel. Trenurile vor staționa în gări timp de două ore.

Grevă CFR. Miercuri, Blocul Naţional Sindical (BNS) a anunţat că sprijină ferm greva de avertisment a ceferiștilor.

BNS se alătură astfel ceferiștilor în greva lor, care va duce la oprirea traficului feroviar timp de două ore. Prin organizarea acestei acţiuni de protest, sindicaliștii susțin că vor să atragă atenţia opiniei publice cu privire la situaţia din industria feroviară.

Principelele probleme implică absenţa contractelor colective de muncă, salariile pe care le consideră prea mici şi lipsa de personal. Precum şi subfinanţarea companiilor feroviare aflate direct în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Grevă CFR. Când nu vor circula trenurile

Greva de avertisment va avea loc vineri, 15 septembrie, între orele 07.00 şi 09.00. Ceea ce înseamnă că trenurile nu vor funcționa în acest orar.

Una dintre principalele preocupări este lipsa cronică a investiţiilor în infrastructura feroviară, esenţiale pentru îmbunătăţirea vitezei şi siguranţei circulaţiei, precum şi lipsa investiţiilor în modernizarea materialului rulant, vagoane şi locomotive”, afirmă, miercuri, într-un comunicat de presă, sindicaliştii BNS.

Conform sindicaliştilor, situaţia în ceea ce priveşte calea ferată a atins un nivel critic, ce reprezintă un pericol real pentru securitatea traficului. Aceste probleme au un impact direct asupra lucrătorilor din domeniu precum şi asupra oamenilor care merg cu trenul.

„Toţi liderii noştri sindicali au făcut eforturi şi continuă să facă eforturi pentru a reduce impactul acestei greve asupra călătorilor.

În acest sens, pe parcursul acestor zile, încercăm să aducem la cunoştinţa clienţilor CFR că circulaţia trenurilor va fi oprită în intervalul menţionat. Concret, greviştii au pus afişe în gări cu aceste informaţii”, a transmis președintele BNS Dumitru Costin.

Dumitru Costin. Sursa foto: Razvan valcaneantuEEC

Sorin Grindeanu, solicitat să stea de vorbă cu angajații din sistemul feroviar

Președintele BNS a mai punctat că pentru această grevă de avertisment au fost făcute toate demersurile legale.

BNS a făcut apel către ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pentru a începe un dialog constructiv cu sindicatele. Totul în vederea dezvoltării de soluţii pentru îmbunătăţirea condiţiilor de lucru şi dezvoltarea infrastructurii feroviare.

În lumina problemelor sistemice cu care se confruntă, Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane a anunţat o grevă de avertisment care va avea loc în data de 15 septembrie, cu scopul de a atrage atenţia în privinţa acestor probleme.