Fost polițist din Brașov, prins în timp ce făcea trafic de droguri
- Iulia Moraru
- 8 septembrie 2023, 09:57
Joi, în Brașov, un individ care anterior ocupase funcția de polițist, a fost prins în flagrant, în timp ce vindea substanțe interzise. Acesta activa în cadrul Secției 5 de poliție, mai precis la departamentul de ordine publică al orașului.
Bărbatul era fost polițist și, deși nu mai își exercita meseria, Sindicatul Europol a informat că acesta purta uniforma de serviciu când a fost prins. Individul a fost reținut pentru 24 de ore.
Fostul polițist transporta un kilogram de cocaină
„Unii «colegi» au intrat în Poliţie crezând că pot beneficia de cea mai bună «acoperire» pentru activităţile ilegale pe care le desfăşoară. Tânărul din imagine, încă poliţist, a fost prins azi dimineaţă, printre blocurile dintr-un cartier din Braşov, în uniformă de poliţie, în timp ce vindea cocaină unui „client” mai special.
Asupra sa a fost găsită cantitatea de 50 gr de cocaină, drog de mare risc, a cărui valoare de piaţă este de 5000 euro. Cercetările sunt în derulate în continuare pentru documentarea întregii activităţi infracţionale”, a transmis Sindicatul Europol.
Recent, individul în cauză a fost depistat circulând cu o viteză de 240 de kilometri pe oră pe una dintre străzile din oraș. Ceea ce a condus la suspendarea permisului său de conducere.
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brașov a informat că persoana respectivă a fost destituită din funcția sa. Și, nu mai deține în prezent statutul de polițist în cadrul IPJ Brașov.
„De asemenea, ne disociem de astfel de persoane, care nu fac cinste uniformei şi Statutului Poliţistului. Totodată, acordăm şi am acordat tot sprijinul organelor de urmărire penală, în derularea anchetelor penale”, a mai transmis IPJ Braşov.
Presa locală scrie că fostul polițist din Brașov era cunoscut pentru activitățile infracționale pe care le desfășura constant.
Polițist testat pozitiv pentru alcool și droguri după ce a accidentat o femeie
Cu două zile în urmă, o femeie a fost accidentată pe o stradă din Caracal. Deși inițial femeie ce se afla î autoturism a spus că ea era la volan, polițiștii au aflau că lucrurile stăteau altfel.
La volan se afla un polițist de 21 de ani. El era sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive la momentul producerii accidentului. În plus, a încercat să se sustragă cercetărilor, indicând-o pe sora sa ca fiind la volan.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal a dispus, joi, 7 septembrie 2023, reținerea polițistului, acesta ajungând deja în arestul IPJ Olt.