Regulamentul de ordine interioară al Parchetelor se modifică

Regulamentul de ordine interioară al Parchetelor se modificăParchetul General. Sursa foto: Arhiva EVZ

Modificări în Regulamentul de ordine interioară al Parchetelor. Nu s-a mai făcut o reorganizare în Parchetului General de 30 de ani, a spus procurorul Alex Florența.

Modificări în Regulamentul de ordine interioară al Parchetelor. Procurorul General al României, Alex Florența, a declarat că sistemul ar fi clacat dacă nu ar fi fost făcute aceste schimbări. O reală reorganizare în Parchet nu a mai fost făcută de 30 de ani, a spus acesta.

Fără o reorganizare a modului de funcționare a PICCJ, precum și a parchetelor aflate în subordine, nu ar putea exista performanță în rândul anchetatorilor în combaterea fenomenului infracțional.

Procurorul General al României, Alex Florența, a explicat cum va fi modificat Regulamentului de ordine interioară.

Trei modificări importante

„Să genereze o mai bună capacitate operațională de investigare a principalelor categorii de infracțiuni, cu un grad ridicat de specializare a infractorilor, care intră în competența parchetelor tradiționale;

  1. Să genereze o coordonare reală de catre PG a parchetelor din subordine;

  2. Să creeze instrumente și compartimente de specialitate, care să reprezinte suportul activității procurorilor”, a spus acesta.

Pentru atingerea acestor obiective au fost făcute noi Birouri specializate. Au fost create și prevederi care permit un mai bun control asupra modului de funcționare al acestora de catre Procurorul General. Se vor face și instrumente necesare pentru asigurarea suportului activității procurorilor.

Modificări în Regulamentul de ordine interioară al Parchetelor. Nu s-a mai întâmplat de 30 de ani

Sursa foto Arhiva EVZ

„În acest scop, s-a înființat în cadrul PG un nou serviciu operativ – Serviciul pentru coordonarea activității în domeniile prioritare ale Ministerului Public – în cadrul căruia au fost înființate mai multe birouri dedicate combaterii infracționalității:

  • Biroul de combatere a infracțiunilor de criminalitate economico-financiară (vorbim în primul rând de evaziune fiscală, fiind necesară o abordare mult mai coerentă în combaterea penală a acestui fenomen, cu impact direct asupra bugetului de stat)

  • Biroul de combatere a infracțiunilor de mediu (în special cu atenție pe deșeuri, România fiind în prezent principala țară din Europa vizată de importuri ilegale de deșeuri)

  • Biroul de combatere a infracțiunilor informatice”, a spus procurorul.

Birouri în cadrul PG

Procurorul a mai spus că birourile create în cadrul PG vor monitoriza în mod direct investigațiile din teritoriu în raport de infracțiunile din competența lor.

„Birourile create în cadrul PG vor monitoriza în mod direct investigațiile din teritoriu în raport de infracțiunile din competența lor, scop în care se va renunța total la înregistrările scriptice în registrele parchetelor și se vă trece la înregistrarea exclusiv electronică, prin adaptarea sistemului de evidență ECRIS.

De asemenea, se vor implementa la nivelul Ministerului Public, prin ordin al PG, metodologii de investigare a infracțiunilor cu grad ridicat de specializare, de tip ”Step-by-step Guide” și se va controla periodic modul în care procurorii aplică aceste metodologii în practică, pentru a crește eficiența activității de urmărire penală”, a declarat Alex Florența.

Cum vor fi ajutați procurorii

Alex Florența a explicat și care vor fi modificările făcute pentru a ajuta munca procurorilor. El a mai declarat că se vor crea instrumente și compartimente de specialitate.

Modificări pentru a ușura munca procurorilor:

  • „Serviciul tehnic al PG va avea mai multe compartimente distincte – menite punerii în executare a MST-urilor, atât interceptări telefonice cât și înregistrări ambientale.

  • Se înființează un Compartiment de analiză și investigații financiare paralele, cu scopul identificării și sechestrării bunurilor deținute de suspecți și cercul lor relațional. Totodată, se va implementa o metodologie de efectuare a acestor investigații paralele, în colaborare cu celelalte instituții.

  •  Se va înființa un Birou de coordonare a activităților tehnice de specialitate, cu două direcții distincte – Percheziții informatice și Specialiști antifraudă. Biroul de la nivelul PG va coordona aceste activități în toată țara, prin implementarea unei aplicații interne care să permită distribuirea lucrărilor între toți specialiștii aflați la nivelul unităților de parchet din țară, în funcție de gradul de încărcare și de domeniul de specializare a acestora, posibilitatea semnalării nerespectării termenelor procedurale prin alerte de tip ”red-flag” etc.

  • Se va adapta domeniul Intranet al Ministerului Public, astfel încât fiecare procuror să aibă pe o interfață unică mai multe instrumente digitale de care să se folosească în anchete – o aplicație de legislație adaptată periodic; o aplicație cuprinzând acte procedurale și rechizitorii pe diferite domenii de activitate, ca exemple de bună practică, în care se vor putea efectua căutări după cuvinte sau fraze cheie; o aplicație cuprinzând biblioteca digitală, cu lucrări de specialitate de ultimă apariție editorială, adaptată periodic”, potrivit Luju.