Rusia foloseşte navele maritime ale unor companii dubioase pentru exportul de cereale
- Julieta Savitchi
- 8 august 2023, 23:18
Rusia a început să folosescă serviciile unor companii navale cu reputaţie dubioasă pentru transportul de cereale pe mare, după ce marele companii au refuzat să mai lucreze cu ruşii după ieşirea din acordul cerealelor.
După ce s-a retras din acordul cu cereale, Rusia s-a bazat din ce în ce mai mult pe o „flotă din umbră” formată în mare parte de transportatori cu nave vechi, pentru a-și exporta produsele agricole, scrie agenţia Reuters.
Ruşii închiriază nave vechi de la micii proprietari
Potrivit surselor agenției, în iulie 2023, Rusia a început să închirieze în mod activ nave de la micii proprietari de nave, cu care marii comercianți nu lucrează. Potrivit platformei Shipfix, numărul cererilor rusești pentru astfel de nave a crescut cu 40% (până la 257 de cereri) față de luna iunie.
Potrivit Reuters, multe companii străine au refuzat să colaboreze cu firme rusești după începerea unei invazii rusești pe scară largă a Ucrainei, inclusiv din cauza sancţiunilor occidentale, care au făcut dificilă colaborarea marilor companii și a băncilor cu exportatorii ruși.
Prognoze sumbre pentru exportatorii de grâne ruseşti
După retragerea Rusiei din acordul cu cereale și intensificarea ostilităților din Marea Neagră, situația cu aprovizionarea cu cereale rusești a devenit și mai dificilă. În special, armatorii și asigurătorii care sunt încă dispuși să lucreze cu porturile rusești de la Marea Neagră și-au majorat brusc prețurile. O sursă Reuters din acest domeniu a spus că operatorii percep cu zece mii de dolari mai mult pe zi pentru transportul mărfurilor rusești decât pentru mărfuri similare din porturile Bulgariei și României.
Șeful Uniunii Ruse a Exportatorilor de Cereale, Eduard Zernin, a menționat într-un comentariu pentru Reuters că o creștere a costurilor de transport și asigurare va afecta direct prețurile la cereale pe piaţa mondială. Totodată, experţii în comerţ susţin că Rusia nu va putea menține ratele record de export care au fost atinse în 2022 cu ajutorul „flotei din umbră”.
Ministerul rus al Agriculturii a prezis că exporturile rusești de cereale vor scădea cu aproximativ 8% în 2023-2024, de la nivelul maxim de anul trecut de 60 de milioane de tone. Motivul scăderii exporturilor nu a fost precizat în departament.
Şi-au tăeat craca de sub ei
Autoritățile ruse s-au retras din acordul cu cereale pe 17 iulie, afirmând că o parte din acordurile privind cererile Rusiei nu au fost îndeplinite. După retragerea din acord, armata rusă a început să bombardeze sudul Ucrainei, inclusiv regiunea Odesa, aproape zilnic, distrugând infrastructura portuară care era folosită pentru exportul de cereale.
În august, armata ucraineană a început să lanseze lovituri cu drone navale împotriva navelor rusești. În special, în noaptea de 4 august, ca urmare a unui atac asupra bazei navale din Novorossiysk, nava de transport Olenegorski Gorniak a fost avariată, iar în noaptea de 5 august, tancul civil Sig a fost avariat în regiunea Kerci.